Despre Postul Negru

Am citit la Argeșanu că Postul Negru se ține doar cu Agheasmă mare și Anafură. O zi de post negru înseamnă 24 ore, și trebuie să aibă un scop precis. Adică un ciclu de rotație a Pământului.

De obicei, se cere binecuvântare de la preot (sau duhovnic, și mai bine), iar asta din mai multe motive. Un preot care te cunoaște, poate intui dacă ești pregătit să ții postul. Se poate ruga pentru tine. Te poate proteja de la distanță. Dacă ai cunoștințe și experiență, te poți proteja și singur, deci fără acord de la preot.

De ce ar fi nevoie de așa ceva? În general, postul negru vine cu o curățenie spirituală destul de mare, iar asta înseamnă că anumite entități se pot manifesta agresiv în momentul în care le alungi din preajma ta. De ce ar face asta? Pentru că în funcție de fiecare din noi, permitem accesul anumite entități care se hrănesc cu energia produsă de emoțiile noastre. Care este preferata? Răspuns exact: frica. Frica generează energie puternică. Unii se descarcă, alții se încarcă. Iată motivul pentru care o entitate s-ar manifesta prin orice mijloc să te facă să renunți la a căpăta putere asupra ei. Pentru că prin post îți crești vibrația. O vibrație mare face să emani lumină.

Nu crezi în entități? Superb. Atunci, dacă ai ținut post negru până acum știi cu siguranță că în timpul postului ies la iveală tot felul emoții care au potențial mare să desfacă blocaje. Există chiar indicații date de cei care țin regulat postul negru, despre cum să gestionezi aceste emoții. În mare se rezumă la a le accepta. Iar asta ne conduce iarăși către postarea anterioară. Ei bine, acele emoții sunt generate de partea ta de umbră.

Există mai multe praguri în trecerea peste postul negru. Iată câteva dintre ele și cam cum ți-ar fi mai bine să faci:

  1. Pregătirea anterioară postului. Nu începe un post fără să te pregătești mental cu o zi înainte. Adică nu te decide la 23:50 să începi postul. Vei eșua. Mintea ta îți va spune direct: “Prietene, și pe mine cine naiba urma să mă anunțe că tu vrei să faci asta?
  2. Dacă ești credincios, ți-ar prinde bine să ceri ajutor în timpul postului, adică să te rogi.
  3. În timpul postului manifestă-te. Roagă-te, încarcă-te cu lumină, pune simboluri etc. Dacă doar zaci nu te va ajuta prea tare.
  4. Nu te gândi că ții post negru. Ține-te de treburile sociale. Timpul poate fi dilatat sau comprimat. Cheia este la tine.
  5. Primul prag este cel al obișnuințelor. Iar acesta începe chiar din comportamentul tău nocturn. Bei apă, mai mănânci un cronțonel, mai scapi pe la frigider. Abia apoi vin obișnuințele dimineții: ceai, cafea sandwich etc.
  6. Dimineața vei avea tendință să dai iama în agheasmă. Bea cu grijă. Abia începi să te cureți. Dacă vei bea prea mult, vei produce o curățare accelerată care produce arsuri. Respirația îți va deveni ca de foc, senzația este aceea din timpul unei febre (respirație arzătoare).
  7. Al doilea prag al obișnuințelor. Maxilarul. Gândește-te că maxilarul tău mestecă mâncare din momentul în care te-ai născut (mă rog, suge sau mestecă). Este scopul lui în fiecare zi. Este un malaxor autoprogramat. Liniștește-l. Eventual poți face o modificare în câmpul mental (periculos, dar o poți face).
  8. Dacă ai ajuns la maxilar, atunci partea de umbră din tine începe să vadă că nu ai glumit. Încep întrebările și afirmațiile cele mai pertinente: De ce fac asta? Ar fi fost fun să beau o cafea acum pe melodia asta. Eh, se descurcă X și fără mine! (în cazul în care ții post pentru altcineva) etc.
  9. Apoi vine o zonă de calm. Ți se pare că ești total în control. Ai grijă în această zonă. Acum este momentul cel mai bun să apelezi la rugăciune sau alte forme de susținere despre care am vorbit mai sus.
  10. Apar situațiile agresive. Dacă tu ești echilibrat și nu se pot genera emoții prin tine direct, se trece la cunoscuți. Vei intra în situații care te vor face să te enervezi (țipă vecinul, câinele latră la stele fără să știe, de obicei ți se caută punctele slabe – copil, relație, animal etc.). Amintește-ți că emoțiile generează energie. Pierzi energie, îți scade potențialul.
  11. Ceasul și mesele din timpul zilei. Aici deja ar trebui să fii pe seară.
  12. Ai grijă la somn. S-ar putea să ai vizite în vis care să te consume.

Cam asta este o schemă basic a ceea ce am simțit eu și le-am conștientizat tehnic. Fie că reușiți să țineți până la sfârșit sau nu, veți fi glorioși. Pentru că ați încercat și ați văzut cu ochii voștri. Pentru că v-ați întărit. Pentru că ați dovedit Umbrei că butoanele pot fi doar la tine. Pentru că Postul Negru se ține treptat, după o schemă crescătoare. Astăzi țin până la 14.00. Săptămâna viitoare până la 17.00. Și tot așa. Succes!

About George Grigorescu

Despre cum să nu fugim de întâlnirea cu Sufletul

Posted on January 24, 2022, in Dojo-ul and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: