Ce faci?

Care este primul lucru care îți vine în minte atunci când îți spun “Nu te gândi la un elefant”?

_{Educă-ți mintea să se controleze în fața automatismelor și vei vedea în frici un alt scop.}

De ce își acoperă femeile capul când intră în biserică

Cu siguranță ați întâlnit acest lucru în ortodoxismul oriental și în religia islamistă. Ba, mai mult, există chiar culte catolice care practică acest ritual. Și totuși, de ce trebuie femeile să își acopere capul în biserică?

În cartea apocrifă a lui Enoch (Enoch înseamnă în limba ebraică învățător), se povestește despre influența Veghetorilor asupra oamenilor primitivi. Povestea o cunoaște toată lumea, acești îngeri aveau misiunea clară de a rămâne neutri, simpli observatori care ar fi trebuit să îi raporteze lui Dumnezeu despre evoluția omenirii. Iar asta spune câte ceva despre acel Dumnezeu. Acești Veghetori îmbrățișează omenirea, o învață și îi conferă informații fără de care oamenii primitivi ar fi rămas într-o stare prelungită de sălbăticie. Ajung chiar să fie atrași fizic de femei și se împerechează cu ele dând naștere unei rase hibrid, numită a Nephilimilor, adică binecunoscuta rasă a uriașilor. Iar asta spune că acești veghetori erau majoritar sau doar de sex masculin. Spun majoritar pentru că în mitologie există legende despre femei de altă rasă care se împerecheau cu bărbați (vezi Odisea).

Continuând, veghetorii sunt uciși pentru că au sfidat legea primită, rasa umană este ucisă, se trece la altă poveste, alți oameni, alți profeți. Se formează biserica creștină care preia informația că Veghetorii erau atrași de femeile oamenilor, în special datorită părului lung care le curgea în valuri pe umeri. Iar de aici s-a trecut la batic și la alte costumații.

Rămâne să ne gândim dacă acest lucru este doar o tradiție sau biserica transmite un mesaj prin care spune că oamenii pot fi văzuți în biserică de entități superioare.

OGLINDIREA

Oglindirea, o nebunie a universului psihologic, toată lumea o propagă cu succes pentru că ea chiar există. Cu toate acestea, nu am întâlnit pe nimeni până în prezent să explice cum și de ce funcționează ea.

Mai întâi de toate să vedem ce înseamnă Oglindirea, să încercăm să o desfacem un pic pe bucăți, căci ea are două paliere: unul în care reflectăm ceea ce primim și altul în care observăm cine suntem prin prisma altor persoane.

REFLEXIA

Este cât se poate de demonstrabil că devenim acei oameni influențați de cercul de indivizi în care petrecem cel mai mult timp. Aceasta este o chestiune observabilă în timp îndelungat, însă pentru o demonstrație rapidă este de ajuns să zâmbim cuiva și să vedem că în proporție covârșitoare primim înapoi tot un zâmbet. Acest lucru s-a implementat activ în vânzări de ani buni de zile, în special în State, și se cheamă service with a smile. La fel, dacă cineva ne înjură, prima tendință este să răspundem cu aceeași monedă. Iată, prin urmare reflexia. Fiecare dintre noi are capabilitatea de a reda ceea ce primește.

CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT

Aceasta este varianta cel mai uzitată de psihologi atunci când se referă la oglindire. Altfel spus, vei auzi de multe ori că dacă te deranjează ceva la cineva, înseamnă că, de fapt, te deranjează acel lucru la tine.

Esența acestui fapt nu stă de fapt în criticism, ci în acel moment când apare starea de iritabilitate internă în raport cu criticarea. Orice critică constructivă și educativă nu are a face cu Oglindirea.

Oglindirea apare în momentul în care își face simțită prezența comparația. Comparația este cel mai bun carburant pentru Orgoliu, iar ea este periculoasă pentru că este trezită undeva în subconștient, unde oamenii ajung conștient greu spre deloc. Dacă vreți, este ca și cum ar trebui să ne scufundăm la o adâncime mai mare. Unii nu știu să înoate, alții nu își pot ține respirația, alții nu știu să regleze presiunea, iar alții pur și simplu se tem. Orgoliul poate fi echilibrat într-un singur mod: comparația cu sine însuși.

Dar ce stă la baza oglindirii? Eu cred că este cunoașterea. Pentru că lipsa cunoașterii oferă o perspectivă redusă părții emoționale a creierului, și atunci se formează impulsul. Impulsul este, de fapt, acel element care deconspiră locul în care te ascunzi, la fel ca în orice fel de joc în care te dai de gol. Adică emoția. Prin urmare, schema arată cam astfel:

ATENȚIA >> CUNOAȘTEREA >> IMPULSUL (emoția) >> OGLINDIREA

Evident că acest lucru este un artificiu exterior care poate fi observat cu ușurință de oricine este atent puțin. Dar el este un element dintr-o gamă de elemente care definesc o personalitate. Prin urmare, oglindirea este un mesaj rapid pe care îl poți prinde din zbor și din care poți extrage ceva informație. Despre tine sau despre alte persoane.

Dacă, totuși, ai nevoie de o oglindă care să redea cu adevărat personalitatea ta, atunci poți concepe singur Oglinda magică a lui Bardon. Practic, lucrezi pe două pe două foi. Pe una scrii toate Virtuțile pe care le ai, iar pe cealaltă toate Slăbiciunile. Apoi le categorisești în funcție cele 5 elemente: apă, aer, pământ, foc, eter. Fiecare Virtute și Slăbiciune este influențată de un element. Atunci când vei ști cine sunt ele, vei ști unde și cum să lucrezi cu tine. Iată un exemplu simplu în ceea ce privește gustul:

Elementul Pământ are corespondentul în amar – oameni împământeniți, cu dorință de stabilitate, lucruri materiale.

Elementul Apă are corespondentul în sărat – oameni sentimentali.

Elementul Foc are corespondentul în dulce – oameni impulsivi.

Elementul Aer are corespondentul în acru – oameni cu nasul pe sus, orgolioși, care își dau aere.

Elementul Eter are corespondent în toate gusturile și în nici unul – sunt oamenii echilibrați, pe treapta cea mai înaltă de dezvoltării.

Prin urmare, urmărind meniul unei persoane putem intui elementele care îl domină cel mai mult și personalitatea ei.

Te-ai gândit vreodată că-ți voi cere bani?

Cred că era prin 2004-2005 când Facebook era pe la începutul lui, în România. Cum febra era să ai extrem de mulți prieteni, reușisem să adun puțin peste 2000 de prieteni. La vremea respectivă, algoritmul Facebook nu era pe atât de zgârcit cum este astăzi, iar o postare avea un procent extrem de mare de reach, adică era văzută de foarte mulți prieteni fără să fie îngrădită de Facebook în vreun fel.

Bun! Cum-necum, vorbesc cu Centrul sectorului 2 București care se ocupa de toate casele de copii de pe raza sa, și aranjez să aduc un transport cu jucării. Nici măcar nu era Crăciunul, nu știu ce naiba mă apucase. Și mă întreabă doamna de acolo: – Cam câte estimați să aduceți? Îi spun că după un calcul aproximativ, voi închiria un camion să le pot aduce.

Și mă apuc să le scriu celor 2000 de prieteni de pe Facebook despre acțiunea pe care am plănuit-o. Like-uri și îmbrățișări virtuale cum n-am văzut vreodată în viața mea. Și stabilesc o zi de întâlnire pe care o fac publică și îndemn oamenii să vină să doneze jucării sau cărți de copii care nu le mai sunt de folos.

Îmi amintesc limpede că era o zi însorită de Duminică. Mă gândeam că din 2000 de oameni, jumătate nu sunt din București, deci nu vor putea veni. Iar dintre 1000, 500 vor pleca la țară sau în vacanță. Rămâneau 500 din care mă puteam baza pe 250, pentru că jumătate din ei ar fi uitat sau s-ar fi aflat brusc într-o situație de urgență. Din 250, jumătate ar fi fost timizi, oricum ar fi rămas 125 oameni pe care mă puteam baza. După toate calculele mele. În Duminica însorită a venit o singură fată, iar asta pentru că era îndrăgostită de mine. Suerte! Iar de atunci am urât Facebook. Am avut contul închis pentru 2 ani, timp în care m-am uitat mai atent la oameni. :))

Acum, toată această paranteză este pentru că vreau să stau față în față cu viața și să văd dacă în mod ciclic s-a întâmplat ceva (un ciclu are circa 6-7 ani, deci iată un al 3-lea ciclu). Mobilul este cel de mai jos, partea de observare este cea îngroșată.

Foarte pe scurt, împreună cu profesorul de istorie al unui liceu din provincie am decis să strângem pe cont propriu niște donații din care să se cumpere mobilier, cu scopul de a dota sala ce găzduiește Cercul de Istorie al liceului. Întrucât lucrul cu autoritățile este greoi și ne dorim să trecem peste birocrație tocmai pentru a ajunge la copiii ăia cât mai devreme, iată-ne în calitate de casierie pentru fondul clasei. Pam-pam!

Prin urmare, astăzi fac apel către voi să îmi dați o mână de ajutor să putem strânge o parte din acești bani. În principiu, până acum s-au donat sume cuprinse între 50-100 lei, care puse laolaltă transformă lucruri. În cazul în care vă doriți să contribuiți la treaba asta mișto, vă rog să îmi scrieți pe adresa de e-mail casaevv@gmail.com pentru a vă putea da contul.

Mulțumesc foarte mult pentru implicare, abia aștept să povestim. 🙂

Cum funcționează datul de pomană. Mijlocitorul

Este, într-adevăr, un personaj care joacă un rol important în procesul datului de pomană despre care nu am vorbit absolut nimic în articolul anterior. El este cel prin care se manifestă întreg procesul și fără existența sa, datul de pomană nu s-ar putea întâmpla. Este vorba despre cel care primește de pomană.

În primul rând, să ne oprim un pic asupra expresiilor uzitate atunci când se primește de pomană. Există termenul BOGDAPROSTE! și există expresia SĂ FIE PRIMIT!. Bogdaproste este o expresie parțial bulgărească, formată cel mai probabil în perioada cnezatelor române secolele XII-XIII e.n., atunci când dinastia Basarabilor din Țările Române este adânc implicată în politica bulgarilor. Cei mai măreți Basarabi ai bulgarilor au fost Asanii, care au jucat un rol important în evoluția vecinilor noștri. Termenul este compus și înseamnă Bogăție și noroc!. Se vede, de altfel, că este o replică de mulțumire și tot odată o urare îndreptată către cel care oferă de pomană și nu celui plecat dintre vii. Atunci când se primește de pomană, devine aproape un sacrilegiu să răspunzi prin Mulțumesc!. Formarea cuvântului mulțumesc are la bază o expresie folosită intens în Romania. Drumul său de formare este din mulțam, provenit din mulți ani, urarea de astăzi La mulți ani (explicația este dată de Hașdeu în Etymologicum Magnum Romaniae).

Iată, prin urmare, cum primitul de pomană este însoțit de un ritual ce ține de modul prin care ne exprimăm participarea. În timp ce Bogdaproste și Mulțumesc arată o recunoștință față de cel care a pregătit pomana și o oferă, expresia Să fie primit joacă rol de confirmare și deschidere a porților către lumea de dincolo. Probabil, în tradiția românească, fără această cheie care oferă acces în lumea spirituală, pomana rămâne un simplu ajutor pământesc.

Ce se întâmplă fizic cu mâncarea din pomană?

Nu toți cei cărora li se oferă pomană o primesc. Din diferite motive, însă unul le întrece pe toate și este puțin cunoscut spre deloc. Ortodoxismul ne spune că la Cina cea de taină, Iisus le-a spus apostolilor să mănânce din pâine pentru că este carnea sa și să bea din vin pentru că este sângele său. Aceste ritual de consumare a cărnii unei victime era deja cunoscut de către lumea păgână și se pare că are rădăcini adânci în istoria oamenilor. Vânătorii mâncau inima sau alte organe ale vânatului pentru a lua puterea din animal, războinicii la fel din trupul adversarilor. Prin urmare, prin consumul de carne crudă se întâmpla un transfer energetic. Dar aceasta nu este toată explicația. În cartea sa Cum să devii fenomen, Ignatenko spune așa:

“Precum corpul fizic, toate corpurile subtile sunt supuse proceselor de descompunere şi moarte. Multe religii, în funcţie de termenele de părăsire a diferitelor corpuri, au elaborat ritualuri de înmormântare şi pomenire corespunzătoare. Trei zile după moartea corpului fizic, învelişul energetic cu informaţia stocată — esenţa corpului subtil — părăseşte corpul eteric (după care acesta se distruge). După 9 zile esenţa părăseşte corpul astral. După 40 de zile — corpul mental, 114 zile — corpul karmic, după 146 zile — corpul intuitiv. După 666 zile — învelişul corpului Nirvanei poate pătrunde în Absolut (alb — dacă s-a dezvoltat corpul Nirvanei sau negru — dacă s-a dezvoltat corpul maron). Se descompune numai corpul eteric, celelalte corpuri se păstrează pentru dezvoltarea evolutivă viitoare, deoarece o singură viaţă în corpul fizic nu ajunge dezvoltării complete a corpurilor subtile.“

Prin urmare, se poate vedea o legătură între perioadele date de Ignatenko și perioadele la care se face parastas (40 zile, 6 luni, 1 an, 7 ani) pentru cei plecați. Și nu putem să evităm întrebarea Oare parastasele nu au legătură cu consumarea ritualică a corpurilor subtile ale celui mort, ca în tradițiile păgâne? Adică, nici mai mult, nici mai puțin decât consumarea corpurilor spirituale pentru eliberarea sufletului.

Vorbesc toate aceste lucruri despre importanța celui care primește de pomană, respectiv mijlocitorul? Este el pasibil să capete din puterea spirituală a celui plecat?

Cum funcționează datul de pomană?

Acum mulți ani, eram copil, a murit un prieten de familie al nostru și au rămas în urmă soția și fiica lui. La puțin timp după, mama a avut un vis în care se întâlnea cu mortul, care îi spunea să vorbească cu soția sa să îi dea de pomană o pereche de mănuși, pentru că îi este frig. Mamei i-a fost rușine să povestească asta prietenei ei, însă s-a pomenit că femeia o întreabă senină: – Auzi, tu l-ai visat pe Mihai? Și da, până la urmă i-a dat de pomană o pereche de mănuși.

A trecut vremea și am mai crescut și eu, iar într-o noapte am visat că stăteam pe marginea cavoului bunicii mele (care murise de cel mult vreun an). Cum necum vărs o sticlă de apă pe cavou și apa începe să intre printre crăpături. Mă trezesc brusc și afară era o furtună cumplită.

Prin facultate, un coleg de serviciu mi-a povestit cum l-au găsit pe tatăl său care murise înecat într-un lac în Colentina, pe când era la pescuit. Îl căutaseră pompierii cu căngile ore în șir și nimic. Apoi a venit o babă și le-a spus să aprindă șapte lumânări înfipte într-un colac pe care să-l pună pe apă. Colacul a plutit și s-a mișcat în direcția mortului. Când s-a oprit pe apă, le-a spus să caute acolo. Și l-au găsit pe bietul om.

Lucrurile de genul ăsta mi-au confirmat că există o legătură între cei vii și cei morți, iar datul de pomană are un rost al lui. Și am început să mă întreb ce se întâmplă cu cei morți care primesc de pomană dincolo. Ce se întâmplă cu sacrificiile făcute zeilor sau chiar de a da de pomană în cinstea zeilor (mai ales în antichitate). De la ce dăm de pomană și cum dăm. De la aprinsul lumânărilor și până la slujbe, toate implică acțiunea de a da pentru lumea de dincolo.

Am făcut un experiment de curând împreună cu colaboratorii mei din America, pe care i-am rugat să îmi dea de pomană. Am vrut să simt pe propria mea piele ce se întâmplă când cineva “te pomenește”, cum s-ar zice. Și am ajuns la următoarele concluzii:

1. Contează ce dai de pomană, iar acestea se împart în categorii precum: mâncare și băutură, lucruri, arme, energie (prin post negru sau slujbe la biserică). Cumva, toate acestea ajung dincolo. La ce folosesc unui spirit? Habar nu am. Teoretic, memoria acestor lucruri pot prinde contur energetic dincolo și pot fi folosite.
2. După moarte nu există timp și spațiu, sau cel puțin nu se manifestă ca aici. Prin urmare, tot ce dai de pomană ajunge instantaneu. Unde timpul și spațiul se intersectează în punctul zero, există doar AICI și ACUM, care sunt prezentul etern.
3. Celui care dă de pomană i se întoarce. Acest lucru poate fi lesne observat de către cei care binecuvântează alți oameni pe stradă (sau trimit lumină), și primesc lumină înapoi de la Sursa Universală. Se simte ca un fel de fior prin corp care diferă în intensitate în funcție de puritatea intenției și cantitatea de lumină. Procentul de lumină al expeditorului este proporțional cu al destinatarului, iar asta înseamnă echitate; și de vreme ce există ca lege a Universului, este cea mai sănătoasă de pe Pământ. Spre exemplu, dacă trimiți lumină către un sfânt, 10% al tău primește 10% al lui. Nu de la el, ci de la Sursă. De aceea, dai cu adevărat când lucrul respectiv are valoare pentru tine, și nu doar să scapi de ceva din casă.
4. Îți poți da singur de pomană, poți aprinde lumânări pentru tine. Există adevărate ritualuri cu lumânări pe care le știu atât biserica, cât și cei care se ocupă cu magia. Poți condiționa momentul când să primești ce ți-ai dat de pomană. Spre exemplu, poți ține post negru (se ține cu aghiasmă) ca să ai curaj și inspirație când vei da examenul de matematică. Sau când mergi la dentist. Sau, sau.

Și, desigur, mai sunt și alte aspecte care îmi scapă acum.

Legături și blesteme

Dacă te gândești un pic mai aprofundat la cele două procedee (legături și blesteme), începi să sesizezi o conexiune foarte subțire care, deși diferite ca metodă, le ține în același registru de manifestare.

Legăturile sunt tipic țigănești, iar țiganii nu se dau înapoi de la nimic atunci când atacă. Partea proastă la ei este că limitările lor sunt date de respectarea unei tradiții pe care o învață și o respectă. Am vrut să spun partea proastă pentru ei. Pentru omenire, țiganii sunt cei mai mari păstrători ale tainelor oculte. Tarotul, spre exemplu, este adus de către ei din Egipt, învățat de la preoții de acolo. Legăturile se fac exact așa cum spune chiar denumirea lor. Legi pe cineva imaginând un inel energetic, o sfoară energetică, etc. Dezlegarea se face prin tăieturi ale acestor legături, prin punerea de lumină pe ele prin Reiki, prin preot.

Blestemul se manifestă ca un nor negru care rămâne deasupra subiectului în cauză și îl urmărește oriunde s-ar afla, blocând comunicarea cu sfera divină. În funcție de magnitudinea sa, poate acapara mai mulți membri ai familiei, ai neamului etc. Blestemul urmărește o adresă virtuală care este numele persoanei în cauză. Dacă persoana își schimbă numele, blestemul pierde destinatarul, însă rămâne activ până când este distrus. Este posibil ca acest lucru să îl facă oarecum complementar sorții și destinului unui om, care merge tot după nume. Schimbarea numelui echivalează cu schimbarea sorții. Distrugerea sa se face prin creșterea vibrației peste cea a blestemului (care este pe negativ), prin lumină din Reiki, prin preot, prin îndeplinirea unor condiții setate de către cel care a rostit blestemul.

ASEMĂNĂRI CU BLESTEMUL

Amândouă sunt pe termen lung.

Amândouă se pot suprapune peste alte legături sau blesteme. Cu cât mai multe, cu atât mai greu să o scoți la capăt.

DEOSEBIRI CU BLESTEMUL

Legăturile nu se fac din răzbunare, așa cum se face blestemul. În general, se fac fie din ciudă, fie pentru a obține ceva la schimb.

Blestemul poate fi extins pe familie, neam etc., legătura este strict localizată pe subiect, fără transmisie.

Blestemul poate oferi subiectului soluție de scăpare, ceea ce presupune crearea unei oportunități de evoluție. Ex. Să nu te poți etc. până ce nu vei etc. Legăturile nu oferă această șansă pricopsitului.

Legăturile presupun imaginarea și vizualizarea procedurii, uneori se rostește mental un algoritm, blestemul este o eliberare verbală de energie direcționată.

Dacă mai știți și voi, pls lăsați în comentarii. Lucrurile astea pot ajuta la un moment dat.

Când se schimbă animalul de putere?

Eu am crezut că animalul de putere rămâne pentru totdeauna cu tine. Dar nu este așa. Animalul de putere se identifică cu evoluția ta, prin urmare poate pleca în momentul în care ai atins un prag. Atunci îl eliberezi și pe el, pentru că el vine cu niște atribute și caracteristici specifice. Rămâne cu tine și te învață lucrurile astea, te vei identifica cu el.

Aici este un joc foarte interesant. Dacă intri în meditația de identificare a animalului tău de putere și îl găsești, îl identifici, atunci îți poți da seama care vor fi provocările care vor urma pentru tine, unde va trebui să tragi mai tare pentru a te ridica. Te ridici tu, îl eliberezi pe el. Apare alt animal de putere.

Vei vedea că atunci când știi care este animalul tău de putere (care nu este zodia ta, atenție!), vei simți o conexiune în planul fizic cu imaginea lui, cu orice exemplar din specia lui etc. Când animalul de putere pleacă, această atracție încetează. Atunci este semnul că poți medita din nou pentru a vedea care este situația, care este noul tău totem.

Nu știu să spun unde este localizat animalul de putere în noi, nu știu unde ar putea fi sediul lui. Dar din câte am studiat în timpul meditației, am văzut că te duci în sufletul tău să îl întâlnești. Nu știu exact cum se întâmplă acest proces de identificare, de unde vine orice animal de putere și unde pleacă, în ce relație suntem cu toate aceste animale devenite #totemuri. Cert este că oricum ar fi, proces real sau indus de creierul nostru, ele ne ajută. Este exact ca atunci când terapeutul suprapune propriul câmp peste al pacientului pentru a simți pe propria piele unde este buba, cum se simte, ce formă are, cum reacționează etc. Așa și cu animalul de putere, se suprapune peste tine și te identifici cu virtuțile lui.

Meditația pe animalul de putere

Luați-vă timp să stați în meditația asta, să analizați ce este în jurul vostru. Voi scrie telegrafic pașii, dar în meditație nu trebuie să vă grăbiți.

Se stă într-o poziție comodă, clasică. Se intră în stare Alfa, se imaginează că ești pe un drum printr-o pădure cu arbori foarte mari. Tot ce vezi este pădurea și drumul. La un moment dat ajungi la un copac imens care are la rădăcină o scorbură. Intri acolo și dai peste niște trepte care coboară. Mergi pe ele și pătrunzi într-un întuneric difuz. La un moment dat scările se termină într-un tunel săpat în piatră, ca o grotă. La capătul lui se vede lumina. Acolo este sufletul tău. Pătrunzi în suflet și îl găsești exact cum este starea ta actuală. Dacă ești ok, vei găsi o lume însorită, minunată. Fiecare găsește diferit acolo în funcție de el. Dacă te afli într-o stare nu prea bună, primul semn pe care îl vei vedea acolo este de nori și furtună.

Whatever?! Când ești în sufletul tău, caută un deal înverzit care are în vârf un copac bătrân și mare. Urcă acolo și odihnește-te puțin sub el. Așteaptă și, în curând, va apărea animalul tău de putere. Discută cu el, întreabă-l lucruri, vei rămâne surprins de dialog. Când termini, pașii de întoarcere sunt identici. Intri în grotă, traversezi tunelul, găsești scările, urci și ajungi în scorbură. Ieși în pădure, mergi pe drum înapoi și ieși din pădure. E un fel de călătoria lui Alice în Țara minunilor. Te-ai prins, da?

Succes în călătoria ta, sper să găsești acolo ceea ce căutai!

Cele 2 plase de salvare ale oricărui pseudo-terapeut

Din momentul în care m-am apucat să învăț terapie și explicații pentru anumite fenomene interioare pe care doar medicina orientală le explica (căci medicina occidentală era preocupată să ardă vrăjitoarele), m-am lovit de două plase de salvare pe care orice terapeut un pic isteț le folosea pentru a ieși basma curată dintr-o situație neplăcută, sau în neputința sa de a soluționa un caz.

Acestea au fost următoarele:

1. Karma
2. Voia lui Dumnezeu

Orice eșec personal poate fi expus prin prisma unei axiome general-universale care nu poate fi verificată prin palpare, ci doar prin studii de filozofie avansată. Iar, dragilor, filozofia nu este o materie de liceu, este un limbaj cel puțin universal care identifică tiparul uman prin care se reflectă adevărul. De aceea, filozofia trece mintea și sufletul uman prin cele mai întunecate, insipide, extravagante, scandaloase sau din contra cele mai pline de înțelesuri ale vieții. Riscul unui filozof este sfârșitul vieții sale fără să poate da un sfat palpabil unui om în nevoie. Dar acest risc construiește în el formatul spiritual care înlătură orice balast din lumina finală. Dar este o decizie personală.

Prin urmare, dacă vreți să deveniți vindecătorii viitorului, renunțați să vă ascundeți după fustele karmei sau ale voii lui Dumnezeu. Asumați-vă întreg procesul, dar țineți la principii. Dumnezeu nu este un nene rău. Judecățile sale sunt matematic pertinente, încât riscăm cu toții să ne negăm viețile din perspectiva unor frici induse de cei mai slabi dintre oameni care nu au putut pătrunde tainele subtile.

Războinicii luminii

Termenul acesta de războinicii luminii asociat cu acei inițiați care, deși civili, imitau comportamentul călugărilor dar păstrau și dorința de a lupta (fizic sau la nivel spiritual), nu este chiar nou, cum s-ar crede. Nu a fost inventat nici de Coelho, nici de practicanții de Reiki sau alte sisteme de vindecare. Este drept că Biserica a promovat, prin poveștile și arta sa, icoane ale unor îngeri războinici. Există chiar oameni sanctificați care au trăit cu arma în mână ( vezi Joan of Arc sanctificată în anul 1920 sau canonizarea lui Ștefan cel Mare în anul 1992 etc.).

Bineînțeles că întotdeauna s-a pus problema politică și socială înainte, efectele imediate câștigate la nivel de instituție sau național. Dar, este bine să știm că primii Războinici ai Luminii au fost Cavalerii Templieri, mai puțin cunoscuți după numele lor întreg Pauperes commilitones Christi Templique Salomonici sau, cum am traduce și adapta pentru limba română, Sărmanii soldați ai lui Hristos și ai Templului lui Solomon.

Spre uimirea întregii lumi europene, până la decizia acestor cavaleri de a înființa un ordin cavaleresc în numele cruciatelor (atenție, bărbați care și-au abandonat moșiile și familiile în numele unui principiu) nu se mai pomenise un astfel de hibrid. În secolul XII e.n. când ordinul a fost înființat, templierii aveau două atribute nemaiîntâlnite: ale călugărului și ale războinicului, în același timp. Blânzi ca un porumbel, înțelepți ca un șarpe.

Înainte de toate, cavalerii ordinului aveau făcut jurământ de castitate și țineau cam aceleași posturi ca și călugării obișnuiți. Dar, având în vedere misiunea lor războinică de a apăra drumurile către Ierusalim și mai ales Mormântul lui Iisus (pentru credincioși împotriva arabilor), Papalitatea le concepe un calendar propriu de posturi de-a lungul anului. Brațul de fier se menținea cu carne și mâncare, cu atât mai mult cu cât templierii erau trupele speciale ale vremii. Practic, nu existau soldați mai bine pregătiți în arta militară.

Ordinul a luat amploare foarte repede și a devenit cel mai avut până la vremea respectivă, tocmai din considerentul că Hugues de Payens, unul dintre fondatori, a vizitat toate marile curți europene la vremea aceea cu scopul precis de a mări ordinul și a strânge bani din donații pentru a întreține armata. Iar donațiile nu au încetat să vină. Astfel, Ordinul Templierilor a trecut la organizarea teritorială prin construirea de biserici fortificate, dotate cu pământuri pentru asigurarea hranei armatelor, ateliere de arme și toate cele necesare. Drumul dintre Europa și Ierusalim a fost împânzit cu aceste biserici ale templierilor.

Recrutarea oamenilor se făcea din toate clasele sociale, însă împărțirea în interiorul ordinului se făcea în trei categorii distincte, în funcție de rangul social avut până atunci și de priceperea individuală care ar fi putut aduce foloase ordinului. Nici nu cavaler nu avea avere, totul aparținea ordinului. Sună cunoscut?

Papalitatea a dat câteva decrete extrem de importante, iar dintre ele trei sunt cele mai demne de amintit: dreptul de a construi biserici sau mănăstiri, dreptul de a nu plăti taxe, în orice țară s-ar afla și dreptul de a se mântui chiar dacă ucideau (pentru apărarea creștinătății și în numele lui Iisus).

Voila! Acum știți.