Laboratorul

ELEMENTELE
Dumnezeu este adeptul detaliilor tinute in suspensia codului de legi
Marele secret alchimic este permutarea conceptelor in sferele micro sau macro universale. Cand discipolul incepe sa realizeze corpul uman ca pe un vas de experimente, atunci pricepe taina aurului transformat.
Cateva notiuni generale despre elemente
Cele 5 elemente sub care se desfasoara intreaga noastra etalonare social-vitala, sunt binecunoscutele Pamant, Apa, Foc, Aer, Eter. Aceasta este ordinea lor ierarhica pentru ca, desi fiecare are o forta aparte si caracteristici proprii, ele sunt unele mai puternice decat altele prin sfera vibratiei. Cel mai simplu de inteles este apeland la axioma cum ca acolo unde intra Aerul nu poate intra Focul, acolo unde intra Focul nu poate intra Apa, acolo unde intra Apa nu poate intra Pamantul. Cu toate astea, cele patru elemente de mai sus pot fi combinate in egala masura formand Eterul, singurul capabil de vindecare.
E bine de stiut ca la baza, elementele nu au constiinta binelui si a raului adica nu sunt bipolare. Nu cunoastem unde se nasc si unde traiesc, cunoastem doar ca ele pot influenta comportamentul uman incepand de la zodiac si influente planetare si terminand cu ingerarea lor prin intermediul hranei.
Atentie! Elementele sunt compatibile intre ele prin imperechere, doar ca trebuie gasit echilibrul, numarul lor de aur. De aceea, puteti intelege si puteti fi maleabili oricarui comportament uman prin simpla observare a elementului predominant sau chiar a echilibrului dintre acestea.
Micile esente care formeaza elementele se numesc elementali. Nu cunoastem daca sunt incadrate in literatura de specialitate ca realitati determinate, insa ele dau puterea elementului pe care il reprezinta.
Ca tema de gandire, intrebati-va de ce Tabelul lui Mendeleev se cheama Tabelul elementelor perioadice.
Simturi, elemente, chakre – retete
Avem urmatoarele ingrediente:
simturi – vaz, auz, miros, tactil, gust.
chakre – Muladhara, Swadhisthana, Manipura, Anahata, Vishudda, Ajna, Sahasrara
elemente – pamant, lemn, apa , foc, aer
Se nasc urmatoarele intrebari: sunt 7 chakre, care sunt cele 2 simturi lipsa? Dar cele 2 elemente?
Care sunt retetele lor? Ce cu ce se leaga, si cum se pot combina pentru diferite stari?
Oboseala vs raceala fizica
Exista mai multe tipuri de oboseala, ea poate fi de patru feluri in functie de zona afectata. Astfel, avem urmatoarele tipuri de oboseala:
1. Psihica
2. De memorie
3. Sufleteasca
4. Fizica
Generalmente, oboseala psihica si fizica, cumulate, duc la senzatii de frig. Cu siguranta ati intalnit persoane carora le este frig inexplicabil si care va intreaba “este frig aici sau mi se pare mie?“. Ei bine, atunci cand psihicul si fizicul obosesc, ele coboara barierele pe care le pun sufletului si in acel moment dispar cu desavarsire emotiile. Omul devine nepasator, neutru, indiferent. Se numeste in termeni populari ca acel om a clacat. Ca s-a produs un declic. De fapt, ceea ce se intampla este ca sufletul tinde sa iasa din corp dimpreuna cu spiritul. De aici senzatia de raceala fizica resimtita in corp.
Cel mai important masaj
Cel mai important si benefic masaj se face cu degetele! Nu cu cantul palmelor, nu cu crengi de copaci, nu cu, nu cu, nu cu …
Explicatia este simpla, cel mai mare flux de energie al palmelor trece prin degete. Acest flux, in functie de puritatea sa (la categoria puritate constribuie o multitudine de factori), da forma degetelor, a unghiilor, a dimensiunile lor. Chiromantia vorbeste pe larg despre lucrurile astea, insa ceea ce nu pomeneste este amprenta digitala.
Daca va veti studia amprentele degetelor veti observa ca ele tind sa fie circulare. De fapt, corect spus nu este circular ci spiralate. Energia, in Univers, se deplaseaza spiralat, asemeni traiectoriei glontului. Se spune ca nu exista amprente digitale identice si pe buna dreptate asa este pentru ca energia care ne strabate are esenta identica, inca conditionare diferita. Amprentele degetelor sunt diferite in functie de diferitele influente, de la cele personale si pana la cele planetare. De aceea unele sunt mai aproape de ordinea matriciala, altele par usor dezordonate.
In momentul unui masaj in care sunt folosite degetele, se produce un efect de curatare cu energiile plecate prin degete si o absorbtie a energiilor dezechilibrate din pacient. Este motivul cel mai la indemana pentru care exista postulatul conform caruia terapeutul preia de la pacient.
Intrebarea de final: daca energiile din degete se imprima fizic dand forma amprentelor, cum se explica faptul ca chakra palmei nu poate fi observata prefect circulara in palma?
Mitul caprei cu trei iezi
Ce nu am inteles de la Ion Creanga (1837-1889), a trebuit sa intelegem de la Georges Ivanovitch Gurdjieff (1866-1949). Pentru ca de trebuit, trebuia.
Citisem de la Vasile Lovinescu ca povestea Caprei cu trei iezi (1875) este reprezentarea unui mit antic care nu face referire neaparat la personaje reale sau imaginate, cat la facultati interioare ale omului. Creanga a fost fara indoiala un initiat, mitul este preluat, este intalnit si la Grimm si ni se adreseaza noua tuturor. De aceea este si atat de simplu!
Ne intereseaza in mod osebit cine sunt Lupul, Capra si cei Trei Iezi, mai ales ca Lupul este cumatru al Caprei.
Iata deci secretele:
Lupul: intregul functionarii fundamentale si reflexe a organismului uman (Gurdjieff)
Oaia (Capra): ansamblul functionarii sentimentului uman (Gurdjieff)
Cei Trei Iezi: cele trei gune care determină Exaltarea, Amploarea şi cufundarea în Abis (Lovinescu). Cele trei gune sunt Ida, Pingala si Sushumna.
Asadar, ochii mari la pastorii de oi pentru ca asta este cea mai veche “meserie” din lume!
Luna Plina
Luna Plina este perioada cea mai puternica din ciclul lunar, cand energiile sunt amplificate la maximum. Oricare ar fi emotiile sau sentimentele unei vietati in ziua ce precede Luna Plina, ele vor creste in progresie. De aceea, este bine sa va monitorizati in perioada de dinainte si totodata sa-i intelegeti pe cei care se comporta diferit fata de normalul cu care v-au obisnuit.
Secretul din spatele Lunii
In fapt, Luna Plina este perioada cand Soarele lumineaza complet Luna. Doar ca, ce nu se prea constientizeaza de catre oameni, este ca aceasta lumina pe care o arunca asupra Lunii ajunge prin reflexie pe Pamant. Asta inseamna ca pe langa lumina diurna pe care Soarele ne-o ofera, parte opusa a planetei este si ea luminata prin rasfrangere. Daca intr-o zi insorita veti incerca sa priviti la Soare, pentru cateva clipe veti reusi sa vedeti globul alb si iradiant, indiferent de puterea sa. Daca insa cineva va reflecta lumina Soarelui in ochii vostri, veti gasi imposibil sa rezistati acele cateva clipe, pentru ca veti orbi, va va arde retina. Aceasta nu inseamna nimic altceva decat ca puterea repercutata a Soarelui este mai puternica decat cea care ajunge normal pe suprafata Pamantului. De ce? Intrebati-l pe Dumnezeu?! E in departamentul lui treaba asta.
Asa se explica si influentele planetare si energiile zodiilor. Imaginati-va un bec cu oglinzi asezate in cerc in jurul sau, in continua miscare care nasc permanent ecuatii de unde si retele care influenteaza galaxia.
Ida si Pingala – Adevar sau provocare?
Uneori in viata, din cauza pietrei din pantof ajungi sa urasti pantoful. Este si cazul unei informatii gresite. Iti poate produce o rana atat de mare, incat orice amanunt asimilat din respectiva conjunctura iti devine dusman. Periculos!
Despre Ida si Pingala, subiectul urmatoarelor articole, se poate spune ca sunt denumiri generice pentru doi curenti energetici din corp, foarte putin discutati in literatura de specialitate la adevarata lor valoare. Li se atribuie tot felul de artificii si supozitii bazate pe intuitii artificiale si confuzii care curg in cascada si care, realmente, nu duc nicaier ba chiar pot produce grave dezechilibre.
Cel mai mare esec al internetului (si aici atentionez mai ales pe cei care sunt sau devin invatatori de oameni) este confuzia culorilor celor doi curenti, identificati adesea cu cei doi serpi ai caduceului lui Hermes. In proportie de 98-99 % din cautarile pe internet cu referire la Ida si Pingala, reiese inversarea culorilor: curentului Ida i se atribuie culoarea alb, curentului Pingala i se atribuie culoarea rosu.
Foarte pe scurt vom argumenta indiscutabil faptul ca adevaratele culori sunt exact invers:
1. Cel mai simplu argument este grupul GAL continut in denumirea PINGALA care inseamna ALB. Exemple sunt foarte multe: ManGALia, GALati, GALina, Tara GALilor, etc. Este o informatie data de cercetatorii lingvisti si istoricii dedicati, nu exista dubii in acest sens.
2. Shakespeare foloseste un text in cartea sa Julius Caesar care face referire la Ide. Se pare ca termenul era cunoscut pe mapamond si nu era local vedic (pentru ca denumirile s-au pastrat intacte in traditia vedica). In carte i se spune lui Caesar, “Ai grija la Idele lui Martie!”. Idele desemnau zilele de luna plina, care erau stabilite la jumatatea lunii, adica pe 15. Si iata-l pe Caesar asasinat pe 15 Martie 44 i.e.n., de Ide. Adica o perioada rosie.
3. Nu in ultimul rand, in Enciclopedia medicinii indiene: examinatii clinice si metode de diagnosticare – volumul 3, la pagina 141 paragraful 37 se spune astfel: (traducere) “In cele trei artere (mentionate deasupra) sunt asezate cele trei (forte ale naturii): Luna (in ida), Soarele (in pingala) si Vantul (in sushumna). De asemenea, (cele trei gune): rajas (in ida), tamas (in pingala) si sattwa (in sushumna). Deci, de asemeni, noaptea (este asociata cu ida) si ziua (este asociata cu pingala) (…)”.
Despre cele trei gune (principii) vorbeste si Vasile Lovinescu identificandu-le cu cele trei Iele din traditia romaneasca, Rosalina, Margarina si Savatina, adica Rosu, Alb si Negru. Trebuie retinut de asemeni ca Luna nu este alba, este luminata de Soare si apare ca fiind alba, pe cand Soarele insusi este o stea alba.
Asadar, culoarea curentului IDA ESTE ROSU, culoarea curentului PINGALA ESTE ALB, iar curentul SUSHUMNA ESTE TRANSPARENT.
In continuare vom vorbi despre cine da culoarea acestor curenti si de ce este important sa nu inversam culorile lor
In episodul trecut am vorbit despre adevaratele culori ale celor trei curenti energetici cunoscuti drept Ida, Pingala si Sushumna. Spuneam ca Ida este de culoare Rosu, Pingala de culoare Alb iar Sushumna (canalul central – cum mai este cunoscut) este transparent.
Multi poate s-au intrebat de unde vin aceste culori si de ce acesti curenti sunt niste serpi. Multi poate nu s-au intrebat. Oare cati serpi avem in noi, caci pana acum sunt cunoscuti cel putin trei: Ida, Pingala, Kundalini? De fapt, acesti serpi sunt doar reprezentari totemice asimilate in literatura scrisa si nescrisa de cei care i-au vazut cum actioneaza, sau prin asemanare cu modul lor de a actiona, au capatat aceste denumiri sau reprezentari?
Inainte de a vorbi despre formarea culorilor lor, trebuie sa spunem un lucru pe care nici o carte nu il spune si care va lamuri multe necunoscute: la baza formarii curentilor energetici din corp stau celulele. Practic, fiecare celula are un nucleu care radiaza energie, la fel cum planeta Pamant are un nucleu care genereaza energie. Un conglomerat de celule va forma, prin energia pe care o degaja, un curent.
Cum Ida are culoarea Rosu, celulele care il formeaza degaja o energie rosie; acestea sunt globulele rosii din corp, cunoscute si sub numele de Eritrocite.
Pingala are culoarea Alb si este format din radiatiile emise de globulele albe, cunoscute si sub numele de Leucocite.
Sushumna, curentul transparent, este format din Trombocite, globule transparente.
Fiecare tip de celula ia nastere in mod diferit si prin urmare are un rol distinct. De aceea, inversarea culorii in lucrul cu acesti curenti poate duce la grave tulburari functionale ale corpului. Acesti curenti nu se intersecteaza niciodata, reprezentarea lor in plan ca doi serpi incolaciti care se unesc in dreptul chakrelor este inteleasa gresit. Singurul loc spre care acesti curenti au tendinta de a se uni este chakra coroana, acolo avand loc transformari importante. Acesta este Quetzalcoatl, zeul suprem din traditia azteca.
Migrenele au cauza principala intersectia celor doi curenti, Ida si Pingala, in zona chakrei gatului. Personal nu cred ca Sushumna se afla in coloana vertebrala pe unde evolueaza Kundalini, ci coincide cu meridianul central care leaga cumva chakrele intre ele.
In continuare vom vorbi despre functiile celulelor care formeaza curentii energetici
Trombocitele sunt elemente înalt adaptate funcției hemostatice. În cursul acestui proces, ele aderă la peretele vascular lezat, sunt stimulate de acest contact, se agregă și secretă, realizând timpul vasculo-plachetar al hemostazei din cadrul reacțiilor de apărare antihemoragică. Se formeaza in maduva hematogena, care se gaseste mai ales in oasele late si epifiza oaselor lungi. (conform Wikipedia)
Leucocitele sau globulele albe (gr. leukos = alb, kytos = celulă) sunt celule ale sistemului imunitar care apără organismul de boli infectioase și corpuri străine. Există mai multe tipuri de leucocite, toate fiind produse de celule din maduva osoasa. Leucocitele se găsesc în tot corpul, inclusiv în sange și în sistemul limfatic. (conform Wikipedia)
Eritrocitul (gr. erytros = rosu), cu denumirile alternative de hematie sau globulă roșie, este o celulă a sangelui specializată în transportul gazelor respiratorii sanguine. Este de culoare roșie datorită pigmentului respirator din componența sa, numit hemoglobina. Aceasta are rolul de a fixa oxigenul molecular provenit din respirația pulmonară pentru a-l transporta la tesuturile organismului, respectiv dioxidul de carbon provenit din respirația tisulară pentru a-l transporta la plamani. (conform Wikipedia)
Curentii energetici Ida si Pingala evolueaza circular si spiralat in jurul canalului central, Sushumna, neatingandu-se. Orice energie care se misca in Univers o face spiralat, precum un glonte. Nu stim momentan ce efect au chakrele asupra lor, insa cu siguranta isi exercita o influenta majora. Rolul si functia curentilor merge mana in mana cu evolutia constiintei umane.
Am observat ca o calatorie clara se face atunci cand numarul trombocitelor este scazut, iar acest fenoment poate fi indus involuntar si voluntar. Nu neaparat ca ele mor, ci este posibil sa se inchida cumva. Sunt supozitii inca. Dupa cum am vorbit in episoadele anterioare, curentii IDA, PINGALA si SUSHUMNA sunt influentati sau formati de celulele rosii, albe si cele de cheag. Potentialul acestor curenti in corp este astfel aranjat incat scaderea in intensitate a unuia din ei duce la cresterea intensitatii celorlalti doi. In baza carui principiu? Ramane de vazut.
Cum s-au pastrat in constiinta si istoria omeneasca cei doi curenti, Ida si Pingala?
Avem doi serpi. Ce facem cu ei? In acest ultim episod trebuie sa ne demonstram ca teoria noastra sta in picioare si ca nu fabulam. Nici o teorie fara demonstatie!
Ida si Pingala reprezinta un secret bine cunoscut din timpurile mitologice, cel putin. Dovada o vom comenta pe parcursul urmatoarelor fotografii:
Foto 1: Carul lui Saturn – dupa o schita a lui Bonatti
Carul lui Saturn (Cronos) tras de doi serpi (deveniti in timp balauri). Este, poate, cea mai importanta incifrare a principiului de calatorie in timp prin prisma curentilor Ida si Pingala.
Foto 2: Demeter (Ceres) daruind carul ei lui Triptolem
Demeter, Zeita agriculturii (dar avand si alte atribute) daruieste carul sau tras de doi serpi lui Triptolem. Din nou principiul de calatorie prin prisma Idei si Pingalei.
Foto 3: Medeea, fiica lui Aiete, sotia lui Iason argonautul
Medeea era cunoscuta ca fiind o vrajitoare desavarsita. Initierile le capatase de la Zeita Hecate, unele surse gasesc ca aceasta era chiar matusa ei. Povestea Medeei este superba, mitologia nu o cruta din cauza reactiei pe care o are la comportamentul huligan al lui Iason, dar pentru mine este in top. Din nou apare calatoria in carul tras de doi serpi.
Iar daca pana acum reiese functia curentilor energetici Ida si Pingala pentru calatorie, ei bine exista si doua cazuri (cel putin) cunoscute in care curentii au fost activati sa ucida.
Foto 4: Hercule stranguland cei doi serpi trimisi de Hera sa-l ucida, pe cand era copil abia nascut.
Foto 5: Laocoon si cei doi fii ai sai ucisi de serpii Zeitei Atena
Laocoon este preotul de la Troia care sfatuise pe toti sa nu aduca Calul Troian in curtea palatului pentru ca este o capcana pusa la cale de Atena. Furioasa, aceasta trimite doi serpi marini sa ucida pe Laocoon si pe fiii sai. Desi povestea nu apare in Iliada sau Odiseea, exista o metopa de la Adamclisi care infatiseaza aceasta scena. Unde este ea astazi, nu se mai stie. Si da, pentru cei care nu stiu inca, metopele monumentului de la Adamclisi vorbesc despre razboiul Troian (vezi Tropheum TROIANI si nu Traiani).
Transformarea
De ce nu se pomeneste de Adam si Eva in “taina” casatoriei din timpul ritualului bisericesc crestin dar sunt pomeniti Isaac si Rebeca? Simplu. Pentru ca Adam si Eva nu au fost oameni, sunt doar principii, metafore sau cum vreti sa le numiti, iar principiile nu se casatoresc. Sa aducem in discutie aceasta “taina” a casatoriei in biserica, de orice tip sau cult ar fi ea. Exista o seama de lucruri care trebuiesc facute “ca la carte”, iar ele sunt:
1. Intotdeauna un barbat si o femeie.
Mai nou s-a trecut la experimente si se casatoresc in biserica si persoane de acelasi sex.
2. Cei doi se leaga printr-un juramant prins intr-un inel.
Legenda inelului este ca Zeus a prins pe Prometeu in lanturi si l-a legat de o stanca unde vulturii ii mancau din ficat (furase focul sacru pentru a da viata Pandorei, femeia creata de el in care pusese tot ce era mai bun de la fiecare Zeuin parte). Ulterior, Zeus are nevoie de Prometeu in razboiul contra titanilor si il descateneaza, insa, pentru a-si tine juramantul de a-l fi inlantuit pe vecie, rupe o za din lant si o bucata din stanca si le uneste, punandu-l pe Prometeu sa poarte zaua pe un deget. In general, in inele stau puterile.
3. Intotdeauna barbatul sta in dreapta, femeia in stanga.
Simbolismul acestei pozitionari este ca barbatul intruchipeaza principiul Pingala, cel al energiei stiintelor exacte si rationale, iar femeia principiul Ida, cel al creativitatii desprinse dincolo de rational. Este pozitia in care se nasc curentii in radacina corpului spiritual.
4. Inelul se pune doar pe mana stanga a fiecaruia din cei doi.
Intotdeauna prin bratul stang energia va urca in corp (ca un conector prin care curentul circula intr-un singur sens), iar prin bratul drept energia se va scurge.
5. Inelul de pune doar pe degetul inelar.
In chiromantie, degetul inelar apartine lui Apollo sau Soarelui.
6. Preotul are cu el un baston infatisand doi serpi care se unesc.
Concluzie: Dragos Argeseanu spunea intr-una din cartile sale ca prin ritualul casatoriei se leaga curentii numiti serpi Kundalini ai celor doi. De fapt, este vorba despre Ida si Pingala ai celor doi.
Fiecare om poarta in sine doi curenti, Ida si Pingala, curenti care construiesc in corp forta. In functie de chakra in jurul careia ajung sa se desfasoare, forta lor influenteaza caracteristica chakrei respective, in feminin sau in masculin ( spre exemplu: Ida si Pingala nu evolueaza in acelasi timp. Principiul feminin si masculin intr-un om evolueaza separat. Daca Ida ajunge in preajma chakrei gatului, atunci comunicarea va deveni feminina).
Cand doi oameni simt atractie unul pentru celalalt, de fapt, curentii se atrag intre ei, dar cu polaritate inversa: Ida al barbatului se atrage cu Pingala la femeii si Ida al femeii cu Pingala al barbatului. In momentul ceremoniei bisericesti, curentii se unesc, iar Ida (care este preponderent in femeie) trece prin transfer la barbat, iar Pingala care este preponderent la barbat, trece prin transfer la femeie. De aceea, dupa casatorie, cei mai multi barbati capata caracteristici feminine (spala, gatesc, ingrijesc de copii etc) iar femeile cauta activitati exacte, calculate, job-uri de varf, “devin cocosi in familie”.
Cum se face transferul?
Transferul se face prin suflet. In momentul cand se face dragoste (adica se unesc sufletele), deja curentii incep sa se uneasca. Nu este si cazul sexului. Pentru ca nu implica sufletul. Dar ritualul bisericesc definitiveaza acest proces.
Transferul – Scara celor sapte valori (partea a doua)
Generalmente vorbind, relatiile de cuplu se stabilesc intai prin prisma inimii si apoi prin prisma creierului. Se intampla astfel pentru ca evolutia celor doi curenti, Ida si Pingala, este atat de incetinita incat ei se gasesc in preajma chakrelor inferioare, acolo unde ele sunt materiale si se manifesta in material.
Dupa inceperea unei relatii, curentii evolutivi incep sa se uneasca si sa evolueze impreuna. Asta inseamna ca, urcand in jurul chakrelor spre Koroana, ele trezesc in om principiul dezvoltarii Sinelui. Iata scara celor sapte valori prin care trece fiecare om pentru a putea accede la Putere.
1. Supravietuirea, adaptarea
2. Sexualitatea, reproducerea
3. Forta
4. Iubirea
5. Comunicarea
6. Vederea inainte, vederea de dinaintea vederii, pre-vederea
7. Intelepciunea, Totul sau Nimicul.
Daca vom privi evolutia unei relatii intre doi parteneri pe baza acestei scari, intelegem lesne de ce o relatie incepe printr-o potenta si apetit sexual maxim (pentru ca manifestarea lui Ida si a lui Pingala este cat se poate de materiala) si ajunge intr-un final la cote minime sau chiar inexistente fizic. Expresia “s-au saturat unul de celalalt” este prima iluzie menita sa opreasca evolutia.
Pentru ca placerea este altceva decat fericirea iar dragostea cu altceva decat iubirea.
Pamant pana la capat
V-ati intrebat vreodata ce influenta are energia Pamantului asupra vietuitoarelor de pe alte planete?
Zodiacul se manifesta pe baza energiei solare reflectate din planete pe Pamant. Adica Sistemul Solar este un sistem de oglinzi.
Daca am crede ca cei care locuiesc o planeta influenteaza energia ei, atunci pe Jupiter ar trebui sa se afle o inalta civilizatie. Oricum exista niste piramide pe Jupiter.
V-am pus intrebarea de inceput pentru ca secretul autodepasirii este conceperea unui plan in macro-univers. Astfel, micro-universul se autodefineste pe planul matricei initiale tras in mod automat de planurile imediat superioare.
Nu veti intelege nimic din acest articol cu singura exceptie in care veti asculta o melodie in care am pus toata revelarea lui. M-am gandit ca am sa va atrag putin atentia! Zambesc.
Rasaritul etern al mintii neprihanite
Sarim din viata in viata si ramanem cu amintiri vagi a ceea ce s-a petrecut candva. Atat de vagi incat ne pare adevarul o fictiune. Si ce ironie mai mare decat sa ai adevarul in sange dar sa-l obturezi cu propria minte?
Uneori privim in petala ochilor si simtim frica pierderii eterne. Si-atunci inventam mici jocuri ale ascunzisului care ne departeaza de la sursa din noi.
Exercitiu:
Imaginati-va ca mergeti la un doctor care va poate sterge din memorie un caz trait sau amintirile traite alaturi de un om. Singura conditie sa fie o fisa amanuntita a cauzelor care va determina sa faceti sa vreti asta.
Apoi uitati de fisa. Puneti-o intr-un plic si sigilati-l. Deschideti-l dupa un timp indelungat si cititi-l in prezenta celui pe care vreti sa-l scoateti din memoria voastra. Sau doar cititi-va insiva de ce vreti sa uitati cazul dorit uitat candva.
Rezultatul este ceea ce ati pus in cutia Pandorei. Cine deschide cutia activeaza tot ce e dezechilibrat in el si mai mult, in cele din urma, Speranta. Iar speranta este cel mai mare propulsor, pentru ca vine din Intelepciune.
Aceasta este spovedania.
Cifra schimbarii
In numerologie, cifra schimbarii este 5. Tot ce este nascut sub aceasta cifra va aduce schimbare. In bine sau in rau, depinde de caracterul, forta si puterea fiecaruia. Aceasta cifra modeleaza mai mult decat celelalte, Soarta si Destinul.
Cifrei 8 ii este atribuita forta amplificarii. Atragem atentia, prin urmare, asupra perioadei lunii Mai. Iata:
Anul 2015 – an cu cifra 8
Luna Mai – luna cu cifra 5
Atentie la zilele lunii Mai: 05, 08, 14, 17, 23, 26 pentru ca dau urmatoarele rezultate (prin alaturarea lor la cifra Lunii si cifra Anului): 558, 858, 558, 858, 558, 858 care se traduc prin:
558 – SCHIMBARE – SCHIMBARE – AMPLIFICARE
858 – AMPLIFICARE – SCHIMBARE – AMPLIFICARE
De ce exista aceste forte si cum se creeaza ele?
Numarul anilor este dat de rotatia Pamantului in jurul Soarelui iar numarul lunilor este dat de rotatia Lunii in jurul Pamantului. Aceste rotatii formeaza energii si campuri de energie care influenteaza matematic tot sistemul planetar. Daca vreti, se comporta precum curentul electric intr-o bobina: cu cat spirele conductorului electric sunt mai multe si mai groase, cu atat curentul electric ce il strabate formeaza un camp magnetic mai puternic (atat in interiorul bobinei cat si la exteriorul ei).
Teoria influentei Viitorului asupra Trecutului
Dintre acei oameni care au pus in balanta faptul ca Prezentul este influentat integral de catre Trecut, cativa au inceput sa efectueze tot felul de experimente prin care sa dovedeasca cele crezute de ei. Dar nu lor, ci celorlalti. Pentru ca asa functioneaza credinta: tu o simti, dar celorlalti trebuie mai intai aratata, creierul lor nu o pot percepe (vezi cazul 1492, debarcarea lui Columb si legenda conform careia bastinasii nu puteau vedea corabiile la orizont pentru ca nu stiau ca exista asa ceva).
Unanim acceptat este faptul ca Trecutul are o influenta asupra Prezentului, am putea spune una majora, covarsitoare de-a dreptul. Dar despre influenta Prezentului asupra Trecutului nu se prea aude. De fapt, nu despre asta este vorba, sa nu se faca o confuzie aici, este vorba de Viitorul (c) care influenteaza Prezentul (b) si nu Viitorul (c) care influenteaza Trecutul (a). Desi trecutul Prezentului pare ca face parte din aceeasi categorie cu trecutul ca Prezent, in comparatie cu Viitorul, (a) si (b) nu sunt aceeasi substanta pentru (c). Iata o axa ajutatoare:
Trecut (a) _________________ Prezent (b) _________________ Viitor (c)
Dupa cum scriam anterior, Trecutul si Viitorul sunt strict emotii si sentimente. Tot ce e real, se desfasoara si se deschide doar in Prezent (ca intamplare sau proiectie de vis diurn), dupa care, odata trait, se inchide la loc si ramane emotie (sub forma de amintire). Este motivul pentru care Viitorul nu poate afecta Trecutul (a) din axa noastra, ci doar Prezentul (b), pentru ca o emotie nu poate afecta decat ceva material, iar prezentul este singurul palpabil.
Dar cum are loc aceasta influenta, cum se manifesta ea?
Conservator si novator
Diferenta dintre cei doi termeni este evidenta, intrucat sunt antonimi. A conserva ceva inseamna, inainte de toate, a pastra principiul acelui ceva. A avea spirit inovator, presupune a arunca undita in apele necunoscutului. Este poate, un pic mai riscant.
Daca e bine sa fii conservator mai degraba decat sa fii novator? Raspunsul este simplu. Ai nevoie doar de apa calda in viata? Trebuie doar sa stii cand sa fii conservator si cand renovator.
In general, capacitatea de a te adapta unor situatii noi lamureste ce fel de personalitate ai numai cand este folosit parametrul timpului. Dar nu este o conditie unanima.
Pentru cei care doresc sa-si exerseze capacitatile uneia din aceste insusiri, au la dispozitie un exercitiu pe cat de simplu, pe atat de antrenant.
Exercitiul:
Conservatorii vor citi intotdeauna o carte cap-coada fara a incepe o alta. Cel mult vor abandona alte carti incepute pentru a termina sau a incepe o alta. Novatorii, din contra, vor merge cu cititul in paralel a mai multor carti pana la finele lor.
In concluzie, cine vrea sa devina conservator, sa invete sa-si tina in frau curiozitatea, iar cine vrea sa devina novator sa fie pregatit sa-ti tina in frau nerabdarea.
P.S. Daca nu stiti carei categorii apartineti, uniti degetele palmei si priviti-o in lumina. Daca raman spatii printre degete prin care patrunde lumina, ei bine sunteti novatori! Daca nu, (sunteti) conservatori.
Taramul interzis
Am numit taramul interzis acel loc unde sunt doar mortii, iar cei vii nu au voie sa patrunda. Iar daca ei patrund, isi asuma riscuri.
Unul din taramurile mortilor este cimitirul, acolo unde, desi e “taram sfant”, cei vii se simt sleiti de puteri. Poate ati crezut ca o vizita intr-un cimitir, chiar daca nu la mortii vostri, este consumatoare de energie din cauza tristetii pe care o simtiti intr-un astfel de loc sumbru. Deloc. Daca ar fi sa gandim in de-amarunt, veti observa gradul de consum ca fiind diferit de la un cimitir la altul. La asta contribuie o multitudine de factori, iata cativa dintre ei:
1. Arhitectura. Arhitectura are puterea de a crea o iluzie ce poate strapunge campurile de protectie ale unui individ, lasand astfel loc sa se strecoare teama.
2. Vechimea mormintelor. Cu cat un spirit ramas prins intre lumi are vechime mai mare, cu atat stapaneste mai bine arta de a-si trage energie de la cei in viata.
3. Zona georgrafica. In general, oamenii mor impacati sau nu si in functie de zona geografica, unde nivelul intelectual sau sufletesc este crescut sau scazut. Tot de zona tin si traditiile funerare post inmormantare care ajuta sufletul la ridicare spirituala si convergerea sa catre lumina.
4. Ritualurile magice. Sunt multi care fac ritualuri magice in cimitire si astfel tin legate sufletele celor plecati.
5. Entitati negative. In cimitire stau entitati negative care la randul lor se hranesc cu energia celor plecati.
Si mai sunt si altele.
De ce vor spiritele celor morti energie? Pentru ca moneda de schimb a Universului este energia. Ea ridica sau coboara. Cine o are este deasupra. Cum se obtine de la altii? Prin orice fel de emotie, am mai spus. Emotiile sunt consumatoare de energie. Sentimentele sunt producatoare de energie. Lumea nu este lasata sa evolueze pe cat are potential tocmai din aceasta cauza.
Ce se poate face? Se poate lucra la scuturi de protectie personala si nu numai. Scuturile sunt puternice si diferite in functie de vibratia personala, asa ca rugaciunea, postul, abstinenta, liturghiile, si altele, duc la ridicarea ei. Scuturile insa se pot activa, dezactiva, creste in putere. Imaginatia si credinta in ele ajuta mult.
Doar nu credeti ca Sapanta e un loc comic facut la intamplare, nu? Poate se gaseste cineva sa ne explice de ce rasul nu poate fi doborat de nimic.
Autotrofii si fotosinteza – hrana din lumina
exista legatura intre cei care se hranesc cu lumina si plantele care folosesc fotosinteza? cu siguranta ca da.
legatura cu culorile chakrelor? evidenta. omul poate sintetiza orice substanta are nevoie, pentru ca organismul uman este cel mai sofisticat laborator de alchimie nucleara. doar ca nu stie sa-l foloseasca la capacitate maxima. e ca si cum ar avea un elicopter gata de zbor si singurul fel in care il folosete este sa stea la umbra lui 🙂
va invit la discutii pe centrul acestui subiect.
fotosinteza pe scurt
http://www.slideshare.net/BioKorinna/fotosinteza
chakrele
va mai intrebam candva, cunoasteti vreun autotrof aici in romania? daca da putem sa-l invitam aici sa ne spuna din experienta proprie cate ceva, iar mai apoi sa punem un set de intrebari de la fiecare.
daca iti pasa daruieste, informatie, materie, ganduri..
Logica chakrelor
Sistemul chakrelor principale este format liniar – evolutiv.
Evolutia in culori reprezinta si evolutia dinspre materie inspre substanta. Iata reprezentarea lor:
- Rosu
- Portocaliu
- Galben
- Verde
- Albastru
- Indigo
- Violet
Aceleasi culori, nefiind aleatoare, se intalnesc in sistemul constructiv al Universului in care ne desfasuram viata. Atmosfera este un exemplu la indemana.
Ce observatii la prima vedere se pot trage din cele de mai sus?
In primul rand, Rosu, Galben si Albastru sunt culori primare, adica din ele se contureaza toate celelalte. Daca urmam acest rationament, atunci chakrele radacinii, ale puterii si ale gatului sunt cele din care se contureaza insusirile celorlalte. Ganditi-va la asta!
Mergand mai departe, se observa usor ca mixarea chakrelor 1 cu 3 dau pe 2, 3 cu 5 dau pe 4 iar 5 cu 7 dau pe 6. Acest fapt ne poate aduce in vedere faptul ca o problema a chakrei rezultante se poate regla in ultima instanta din cele 2 care o compun.
Spre exemplu:
Chakra rosie si chakra galbena au o mare pondere in insusirile pe care le da chakra portocalie. Adica, chakra Radacina si cu chakra Puterii au impact asupra chakrei Sexului. Un dezechilibru al chakrei Sexului poate fi adus in balanta lucrand la Radacina si la Putere.
Elementele care compun
Corpul uman este impartit in zone majore, iar acestea functioneaza precum niste uzine menite sa asigure buna desfasurare a vietii in corp.
Zonele majore ale corpului nu sunt greu de identificat, le stim prea bine inca din gradinita:
- Cap
- Gat
- Trunchi (format din piept si abdomen)
- Membre
Avand in vedere ca chakrele majore ale corpului se afla pe linia cap, gat, piept, plex solar, stomac, perineu, vom ingadui a prelua zonele majore ale corpului fara membre. De aici vom urma ideea practicantilor reiki cu inclinatii religioase cristianice (crestine) conform careia fiecare parte majora se afla sub protectia unei forte divine, respectiv: zona organelor sexuale este strans legata de Duhul Sfant, pieptul este strans legat de Iisus iar capul este in legatura cu Dumnezeu.
Teoria nu este neadevarata, dar este foarte mult ambalata incat nu oricine o poate intelege. Dar nu despre asta vorbim astazi. Noi inaintam ideea elementelor care sustin partile majore ale corpului.
La o atentie sporita, veti observa ca problemele de stomac se remediaza cu alimente cu gust amar, cele ale zonei pectorale cu alimente cu gust acru, ale zonei gatului cu alimente sarate iar ale capului, prin eliminare, cu alimente cu gust dulce.
Sa reamintim corespondenta elementelor cu cea a gusturilor:
AMAR – PAMANT
SARAT – APA
ACRU – AER
DULCE – FOC
Spuneam in episodul de ieri ca elementele corespund zonelor majore ale corpului. Aceste elemente dau echilibrul zonelor, astfel incat ele vindeca (si nu trateaza – amelioreaza) tot ce face rau zonei in cauza. Ne propunem sa le fixam intr-o enumerare de sus in jos, dupa legea vibratiei elementelor:
CAP – AER – ACRU
GAT – FOC – DULCE
PIEPT – APA – SARAT
STOMAC – PAMANT – AMAR
Cunoastem gustul acru pentru cap intrucat sectiile de neurochirurgie injecteaza cofeina si acid citric bolnavilor cu dureri de cap atunci cand nu le pot administra calmante. O dezbatere pe aceasta tema ar aduce in discutie faptul ca amarul cofeinei apare mixat cu acrul, va asigur insa ca acest amar este de o vibratie superioara amarului plantelor de leac pentru stomac, nu mai departe dar cafeaua este folosita drept conductor de energie-gand in cititul viitorului. Veti intelege la sfarsit de ce elementele apar dublate.
Tratarea durerilor de gat stim ca se rezolva cel mai bine cu miere, adica cu dulce, adica cu foc. Cu toatea astea, si saratul ajuta, amintim aici binecunoscuta gargara cu apa sarata (sarea este gustul atribuit elementului Apa). Din nou apare dublarea elementelor.
Despre durerile in piept, inca nu stim mare lucru despre cum ar actiona sarea asupra vindecarii lor.
In cazul stomacului, nu avem alte argumente decat ca din mosi-stramosi cele mai amare plante regleaza stomacul: absintul (sau pelinul) vindeca de boli de stomac; mentolul extrem pana la amar folosit pentru gat, duce la dereglarea stomacului. Apare si acrul care poate duce la dereglari: vezi zeama de varza (muraturi in general) dar si tot ce mancam acru din copaci in copilarie (corcoduse, zarzare, caise s.a.m.d., toate necoapte, neajunse la maturitate).
Legea vibratiei elementelor
Succesiunea elementelor pe scala vibratiei se face raportand puterea lor de patrundere in lumea esentiala, aceea a aromelor si nu aceea a mestecaturii. Pentru a ne reaminti ordinea lor, le vom expune in continuare:
- ETER
- AER
- FOC
- APA
- PAMANT (consideram aici toate elementele solide)
Interesant devine intelegerea intrepatrunderii elementelor, astfel incat, intotdeauna cel de mijloc poate fiinta intr-o oarecare proportie in cele doua elemente care il flancheaza.
Pamantul (5) poate tinde catre Apa (4) (noroi).
Apa (4) poate deveni Pamant (5) doar prin prin elementul imediat urmator, Focul (vezi lava, metale topite etc) si poate deveni si Foc (3) (alcool).
Focul (3) poate deveni Apa (4) (alcool), poate deveni si Aer (2) (gaze toxice).
Aerul (2) poate fi Foc (gaz toxic), poate fi si Eter (1) (inspiratie gand).
Deducem de aici starile intermediare:
ETER (aici gasiti Eternitatea)
INSPIRATIE GAND
AER
GAZ TOXIC
FOC
ALCOOL sau LAVA
APA
NOROI
PAMANT
Spiritul pietrei
Dincolo de spiritele principale ale existentei numenale, exista spirite de tot soiul care nu sunt familiare omului contemporan zilelor astora. Spiritul lemnului si spiritul pietrei sunt doar doua din ele. Daca lemnul poate fi observat cum se misca, cum creste, cum se modifica, fie ca omul nu intelege in majoritatea lui cum sa comunice cu el, despre spiritul pietrei nimeni nu mai stie si nici n-ar crede ca poate exista.
Povestile vechi spun despre oameni care puteau ciopli piatra si pune in ea un spirit cu vointa independenta. Ele mai spun si despre oameni-zei care zburau cu ajutorul unor pietre, asa cum se merge astazi pe snowboard-uri sau alte board-uri. Sunt si povesti despre statui care in timpul anumitor nopti prind viata. S-au auzit de oameni sau umanoizi impietriti (vezi Meduza si cazul catedralei Sofia). Sunt pana si povesti despre munti care se miscau (vezi Alibaba sau Ulise). Am numit aceasta constiinta spiritul pietrei.
De ce se miscau atunci si acum nu? Simplu. Pentru ca atunci oamenii mergeau prin codri si aveau o alta legatura cu spiritele.
Proprietatile prin care se poate manifesta spiritul pietrei:
- Poate lua orice forma in orice tip de piatra
- Se poate misca dupa bunul plac
- Poate creste asemeni oricarui organism existent pe Pamant (cele mai cunoscute sunt trovantii, a caror crestere fizica s-a demonstrat de altfel din punct de vedere al stiintei) – de la cele mai mici pietre pana la cei mai mari munti.
- Timpul sau de manifestare este mai mare decat al oricarui alt spirit ce imbraca forma fizica. De aceea, rabdarea este un atribut pe care il inveti doar de la spiritul pietrei.
Montanarzii stiu cel mai bine ca muntele este viu, pentru ca orice lucru care capata nume, capata si constiinta. Fiti atenti, dar, la ceea ce va inconjoara!
Datoria noastra, ca cei din urma oameni care traim Pamantul, este de a duce dezvoltarea constiintei pe culmi mai inalte de unde sa o preia generatiile care vor urma. Daca noi nu vom reusi sa urcam pana la nivelul la care sa ne intalnim cu ei, atunci ii vom intarzia!
Idele
Este pentru a treia oara cand amintim despre Idele lui Marte. Si cel mai probabil o vom face pana ce oamenii vor constientiza din nou si isi vor asuma intelegerea.
Idele lui Marte reprezinta perioada Lunii Pline din Martie, mai cu seama 13-14-15 Martie. Se spune ca imparatul Romulus (753 i.e.n.), intemeietorul orasului Roma ar fi impartit la romani calendarul lunar (dupa fazele Lunii, adica) in trei: Kalende, None si Ide.
Idele (care poarta insusi numele curentului energetic Ida) ar fi fost perioadele rosii ale lunii, atunci cand energiile se amplifica la maximum si fie te inalta, fie te doboara in functie de puterea pe care o echilibrezi in tine. Dar, dintre toate, Idele lui Marte erau cele mai de temut. Cezar a fost asasinat chiar pe 15 Martie 44 i.e.n. chiar de Ide, desi fusese avertizat. Apare scena si in Shakespeare.
Va intrebati probabil care este neconcordanta dintre 15 Martie si Luna Plina. Este schimbarea calendarului iulian (stil vechi) cu cel gregorian (stil nou). Diferenta este de circa 16 zile. Asta inseamna ca 15 Martie pe stil nou inseamna 28 Februarie pe stil vechi. Ce sa vezi, suntem in pline Ide ale lui Marte.
Cei care asteapta Babele din Martie, le-ati ratat. Marele vulcan Dokia care a ramas in istorie cu legenda sa faimoasa a avut activitate de pe 1 pe 9 Martie, insa pe stilul vechi al calendarului. Adica de pe 14 pe 22 Februarie (calendarul nou). Dokia incepe cu Sf. Valentin al americanilor. Iar ortodoxismul o pastreaza drept cuvioasa Eudochia.
Asadar, una peste alta, fiti cumpatati zilele astea, feriti-va de reactii impulsive! Oamenii vor avea din cele mai agresive reactii in aceste zile de Luna Plina.
Anatetic și peritetic
Par și nu par cuvinte ale limbii române. Cu siguranță vă putem spune că sunt greu de găsit și de înteles, astă di. Drept dovadă nu putem urmări, pentru moment, un fir al formării sale. Ne putem folosi de prefixele an- și peri- , însă nu vom deschide calea acum.
Anatetic și peritetic sunt puncte de vedere care fac referire la dialectele limbilor (în general) și sunt termeni folosiți de Hașdeu pe la sfârșitul secolului XIX.
Anatetic – Prezintă perioadele succesive din istoria unei limbi în care se formează un lung șir de dialecte.
Peritetic – Prezintă un cadru spațial în care se dezvoltă un număr de dialecte.
Pe parcursul studiului său, Hașdeu afirmă un lucru pe cât de simplu, pe atât de uimitor: granița dintre două dialecte este foarte usor sesizabilă, dacă nu, chiar inexistentă. Dar, că mijlocul dialectului este întotdeauna cel mai clar, atât spațial cât și temporal. Asemanarea o aduce culorilor curcubeului care sunt clare doar în mijlocul lor și insesizabile acolo unde se unesc.
Din această perspectivă, DIALECTELE ÎN SINE NU EXISTĂ ci formează una și aceeași limbă de fond. Numiți-o curcubeu dacă doriți!
Aceluiași proces se supun alte două elemente constructive: sangele si destinul, asupra cărora vă indemnăm să vă aplecați și să le supuneți raționamentului curcubeului.
Dar ce le leagă pe acestea trei: limba, sângele și destinul?
În primul rând, toate sunt atât de firești omului încât nu conștientizează indispensabilitatea lor. Fără oricare unul dintre ele, omul este neîmplinit, iar această lipsă dezvoltă caracteristici suplimentare sufletului uman.
Trupul sunetului
Cuvântul metamorfoză înseamnă schimbarea formei. Meta înseamnă după, iar morf se referă la studiul formei.
Alchimia energiei, căci despre ea vom vorbi în articol, atinge potențialul energiei de a putea fi înmagazinată în diferite tipuri de materie, căpătând uneori chiar forme palpabile. Puteți lua exemplul picturilor prin imagini expuse, al opere literare prin cuvinte și tot asa. Nu este nimic ieșit din comun. La fel cum gazele pot deveni lichid, sau lichidele pot deveni solid fără a inlesni considerentele unei magii a preistoriei.
Un lucru pe care nu mulți oameni îl conștientizează, însă, este înmagazinarea energiei în sunet. Lucrul cu energia pe înțelesul tuturor ar putea propulsa omenirea cu câtiva secoli înainte.
Cel mai des întâlnit fenomen de transmutație a energiei, la îndemâna oricui, este reprezentat de beneficiul adus prin mărturisire (sau spovedanie, sau mersul la psiholog, sau descărcatul pe umărul cuiva).
Pe același principiu al vaselor comunicante, se bazează și tehnica de folosire a energiei în sporturile agresive, când protecția câmpurilor se întărește prin expirarea pe diferite sunete. De aici urletele de luptă ale războinicilor, steagul de război cu tub al dacilor și altele.
Exemplul omului bolnav este o altă dovadă care susține preluare și folosirea energiei prin geamăt. Aceasta modalitate este folosită pentru a scoate durerea din corp, sub formă de energie.
Ultimul exemplu din acest articol aparține sexualității. Este cunoscut că cei care nu se exprimă prin gemete de plăcere in timpul unui act sexual, experimentează clipe de orgasm explozive, întrucât păstrează energia în ei.
Energia schimbă forma prin sunet. Capătă înveliș. Și tot așa a luat naștere FORMA.
Călugărul și sistemul limfatic
Este destul de ușor să ne amintim că abstinențele de tot soiul sunt dificile: mâncat, băut, vorbit, sexual, mișcare ș.a.m.d. Sunt dificile prin prisma manifestărilor care apar prin echilibrul sau dezechilibrul abținerii.
Pe scurt, vrei sa te abții de la ceva pentru că. Acest pentru că capătă două valori:
- ECHILIBRATĂ – drumul de la început și până la țel este puternic (trecutul este bine conectat cu viitorul posibil). Efectele te ridică pe un podium la care uneori nu poți visa dinainte.
- DEZECHILIBRATĂ – drumul de la început până la țel este întrerupt la un moment dat, chiar și temporar (trecutul se loghează la un potențial viitor însă pe parcurs devine difuz iar informația se defazează). Apar efectele nedorite, pierderea conștiinței țelului, uneori cu efect distructiv.
Despre partea echilibrată este la fel de insinuant să vorbim ca și despre cea dezechilibrată. Așa că vom vorbi despre cea dezechilibrată de dragul celor care nu găsesc alinare în sistemul de sănătate atunci când efectele lasă răni vizibile.
Este foarte posibil ca majoritatea călugărilor sa practice abstinența sexuală pe perioade îndelungate. Aceste perioade conțin în matricea lor (constructiv-nativă) praguri. Oamenii le numesc de încercare, când de fapt ele sunt de evoluție. Și nu înseamnă același lucru. Contează cum îți setezi mintea, când pleci la luptă.
În perioada acestor praguri, tentațiile devin foarte mari, iar ca imagine puteți să încercați senzația că sunteți într-o bulă și vreți să treceți de peretele ei. Peretele (foarte elastic) are tendința să te împingă înapoi, pentru ca asta este menirea lui.
Ce se întamplă cînd nu lași peretele în pace?
Peretele știe, curios, două lucruri: te împiedică sau îl cucerești. Dacă îi dai orice altă variantă îl trimiți la o logică pe care nu o cunoaște, în concluzie revine la teoria lui: te împiedică sau îl cucerești. Traducerea este să nu tai prăjitura cu lingurița dacă nu mănânci.
Să ne imaginam că Pingala este curentul energetic care ține de sistemul limfatic. Se manifestă pe partea dreaptă a corpului pentru că sistemul limfatic ține de partea dreaptă a corpului. Fiind pe partea dreaptă, este o entitate ce ține de masculin. Pingala este reprezentat în literatura de specialitate printr-un șarpe (uneori alb). El ține de evoluția bărbatului, în speță, însă exista și la femei la fel cum Ida există și la bărbați.
Semnalele sistemului limfatic
În prima parte vorbeam despre stârnirea curentului printr-o acțiune sexuală care ulterior este blocată. În acest caz Pingala va reacționa violent și va ataca singur sistemul limfatic în care se scaldă. APARIȚIA GANGLIONILOR este primul semn. Dacă veți urmări o imagine a sistemului ganglionar limfatic, îi veți întâlni identic pe corpul celui în cauză. Rolul ganglionilor este de a filtra tot ceea ce ar putea produce infecție în corp. Dacă ganglionii sunt afectați, sistemul imunitar scade și posibilitatea infecțiilor în corp crește. Pingala distruge întreg sistemul. De aici rezultă limitarea conștiinței sale, în cazul în care curentul prezintă într-adevăr o conștiință.
Există și reversul monedei când Pingala este slăbit prin ejaculare sporită. În acest caz, curentul devine atât de slab încât nu poate da forță creației, curajului și tot așa. Creația vine prin ceea ce devine Pingala. Fără un Pingala puternic, Dumnezeu nu poate face prea multe pentru un om. Există bărbați care după pierderea spermei în mod regulat resimt DURERI ALE SPLINEI și nu își pot explica acest lucru. Acela este sistemul limfatic care trimite semnale.
Doctorii încă nu știu să vindece. Nu au deschiderea necesară. Pentru analize, sunt toți excelenți!
Furtul gândurilor
Există un lucru prea puțin cunoscut de cei mai mulți români, iar acesta nu constă în identificarea și catalogarea lui cât în înțelegerea acțiunii sale.
Veți întâlni pe la sat, în general, ideea că dacă bei apa după cineva din aceeași cană îi furi gândurile. Și în parte este așa, doar că formularea poate fi interpretată.
Fenomenul este că cel care bea primul dintr-o cană cu apă, imprimă gândurile sale atât în apă cât și în cană. Apa conține memorie?, poate vă veți întreba. Orice din acest Univers conține memorie. ORICE. Diferența o face cine și cum o păstrează și accesează.
În cazul nostru, cana este un sediu excelent pentru memoria apei, mai ales că apa este în cantitate mică. Tot la sat veți învăța și faptul că toate oalele și ulcelele se păstrează cu gura în jos pentru a nu se adăposti spiritele în ele.
Dacă veți crede că acest articol este nefondat, gândiți-vă la duhul lămpii.
Trupul sunetului
Cuvântul metamorfoză înseamnă schimbarea formei. Meta înseamnă după, iar morf se referă la studiul formei.
Alchimia energiei, căci despre ea vom vorbi în articol, atinge potențialul energiei de a putea fi înmagazinată în diferite tipuri de materie, căpătând uneori chiar forme palpabile. Puteți lua exemplul picturilor prin imagini expuse, al opere literare prin cuvinte și tot asa. Nu este nimic ieșit din comun. La fel cum gazele pot deveni lichid, sau lichidele pot deveni solid fără a inlesni considerentele unei magii a preistoriei.
Un lucru pe care nu mulți oameni îl conștientizează, însă, este înmagazinarea energiei în sunet. Lucrul cu energia pe înțelesul tuturor ar putea propulsa omenirea cu câtiva secoli înainte.
Cel mai des întâlnit fenomen de transmutație a energiei, la îndemâna oricui, este reprezentat de beneficiul adus prin mărturisire (sau spovedanie, sau mersul la psiholog, sau descărcatul pe umărul cuiva).
Pe același principiu al vaselor comunicante, se bazează și tehnica de folosire a energiei în sporturile agresive, când protecția câmpurilor se întărește prin expirarea pe diferite sunete. De aici urletele de luptă ale războinicilor, steagul de război cu tub al dacilor și altele.
Exemplul omului bolnav este o altă dovadă care susține preluare și folosirea energiei prin geamăt. Aceasta modalitate este folosită pentru a scoate durerea din corp, sub formă de energie.
Ultimul exemplu din acest articol aparține sexualității. Este cunoscut că cei care nu se exprimă prin gemete de plăcere in timpul unui act sexual, experimentează clipe de orgasm explozive, întrucât păstrează energia în ei.
Energia schimbă forma prin sunet. Capătă înveliș. Și tot așa a luat naștere FORMA.
Anatetic și peritetic
Par și nu par cuvinte ale limbii române. Cu siguranță vă putem spune că sunt greu de găsit și de înteles, astă di. Drept dovadă nu putem urmări, pentru moment, un fir al formării sale. Ne putem folosi de prefixele an- și peri- , însă nu vom deschide calea acum.
Anatetic și peritetic sunt puncte de vedere care fac referire la dialectele limbilor (în general) și sunt termeni folosiți de Hașdeu pe la sfârșitul secolului XIX.
Anatetic – Prezintă perioadele succesive din istoria unei limbi în care se formează un lung șir de dialecte.
Peritetic – Prezintă un cadru spațial în care se dezvoltă un număr de dialecte.
Pe parcursul studiului său, Hașdeu afirmă un lucru pe cât de simplu, pe atât de uimitor: granița dintre două dialecte este foarte usor sesizabilă, dacă nu, chiar inexistentă. Dar, că mijlocul dialectului este întotdeauna cel mai clar, atât spațial cât și temporal. Asemanarea o aduce culorilor curcubeului care sunt clare doar în mijlocul lor și insesizabile acolo unde se unesc.
Din această perspectivă, DIALECTELE ÎN SINE NU EXISTĂ ci formează una și aceeași limbă de fond. Numiți-o curcubeu dacă doriți!
Aceluiași proces se supun alte două elemente constructive: sangele si destinul, asupra cărora vă indemnăm să vă aplecați și să le supuneți raționamentului curcubeului.
Dar ce le leagă pe acestea trei: limba, sângele și destinul?
În primul rând, toate sunt atât de firești omului încât nu conștientizează indispensabilitatea lor. Fără oricare unul dintre ele, omul este neîmplinit, iar această lipsă dezvoltă caracteristici suplimentare sufletului uman.
Până unde funcționează radiațiile
Ne lovim din ce în ce mai des de problema radiațiilor. Pentru cei mai mulți oameni, radiațiile emise de monitorul calculatorului duc la slăbirea vederii. Ce este de făcut? Nu știm, depinde de consecințe.
S-au încercat tot felul de trucuri, ba cu filtru de protecție, ba cu distanța regulamentară sau altele. În cele din urmă ori sunt greoaie, ori nu dau randamentul scontat. Ideea de bază este întotdeauna scursă printre degete.
Discutând pe marginea radiațiilor cu spectru mic în influența nocivă
Oricine și-a dat seama că într-o încăpere suficient de protejată de pereți de beton groși sau într-o cameră îngropată adânc, radiațiile nu pătrund. Nu au putere. De aici se deduce că au un câmp limitat de acțiune.
Un alt lucru demn de luat în considerare este modul lor de formare și de emisie. Nu este o lecție nesfârșită și ca atare vă puteți informa pe net. Partea ce trebuie reținută este următoarea: rememorând cele expuse de Wilhelm Reich în cărțile sale despre orgon și formarea lui, reiese suficient de clar că orgonul (ca și alte radiații) este în strânsă legătura cu încăperile, cu camere închise cel puțin pe jumătate (ne referim aici la cilindrul deschis).
Cele de mai sus ridică un semn de întrebare asupra faptului că radiațiile emise într-o cameră, se manifestă în locul în care sunt emise pentru că sunt ținute pe loc într-un mediu care le favorizează.
În cazul în care veți folosi laptop-ul în aer liber, veți avea surpriza de a realiza că nu sunteți afectați. Pentru că se disipează în atmosferă și sunt absorbite spre anulare. Acestea sunt însă radiațiile nefocusate într-un singur punct.
Boala autoimună sau semnul lui Pingala
Uneori, fiecare om simte că ajunge la un moment dat pe o direcție care este greșită prin forțare. Aici intervin mai multe variante: fie nu vrea să iasă pentru că dă o bătălie pe care știe că o va câștiga cu pierderile de rigoare (însă drumul este necesar), fie nu poate să iasă pentru că nu are puterea specifică, fie iese luptând contra sa însuși.
Este foarte grea fiecare din situații în parte, însă gândiți-vă cum trebuie să fie să petreci toate cele trei situații. Știi că este drumul greșit dar trebuie să-l parcurgi cu orice riscuri, lupți cu tine însuți și apoi simți că nu mai poți să ieși.
Sistemul limfatic prin care se scaldă Pingala este una din încercările de mai sus, presupunând că mergi și iei taurul de coarne. El devine nervos și vine la trânt dreaptă. Întreg sistemul este dat peste cap. Ganglionii limfatici acționează ca niște forturi de apărare, care sunt alarmate când este vreme de amenințare iar cazărmile sunt umplute. Pingala își arată forța materială din planul energetic. Aici intervine definiția bolii autoimune: organismul ia măsuri împotriva ta.
Vei învinge când își vei răspunde:
- Pentru ce procedez la abstinența sexuală cu adevărat?
- O fac din regrete apuse sau pentru că într-adevăr cred în calea forței?
- Este bine să fii bipolar în timpul unei acțiuni?
- A fi bipolar înseamnă a te adapta noilor situații?
- Vine asta în contradicție cu calea forței?
- Sunt eu Ida și Pingala cu adevărat sau ei sunt gardienii spiritului?
- Ce forță are Ida al femeilor în biserica ortodoxă în momentul în care este materie?
- De ce trimite Providența ajutor de specialitate și îi privește cu gol pe medievalii teoreticieni?
Restul este pură meditație care va conduce către lumină.
P.S. Știați că biserica ortodoxă a interzis căsătoria între un ortodox și un neortodox, între un ortodox și un necreștin?
Pacea
Începutul a fost visul când șerpi veneau spre călugăr și îi lua cu mâna aruncându-i care pe unde apuca. Unul singur se ambiționa să vină. Iar și iar. Iar călugărul îl arunca. Apoi se întoarse zâmbind și spuse: “M-a mușcat de aici!”. Și arătă spre partea dreaptă a gâtului.
Sfârșitul a fost prin meditație. A mers înapoi în suflet și a găsit o noapte pe care nu o văzuse până atunci. Animale ca de aur străluceau în întuneric, curioase, privind ochii liniștiți ai bătrânului. Apoi Steaua care s-a ridicat deasupra pădurii, luminând puternic. Era Șarpele Alb. A făcut lumină și a coborât la vorbă sau la ascultare. Bătrânul și Șarpele Alb s-au privit îndelung încercând să găsească ceva. Fisuri? Înțelepciuni? Temeri? Apoi bătrânul a grăit: “Să mă ierți! Nu am vrut să te chinui!” Dar șarpele tăcea și nici cea mai mică grimasă nu se observa pe chipul lui umanizat. “Dar îmi amintesc! Solzii să îți cadă, penele să-ți crească! Împărat te faci. Recunoaște-mă!” Se mări statura sa până când șarpele deveni o mică șopârlă în palma alburie. Apoi se transformă în pasăre și se puse pe mâna lui. Și iar șarpe încolăcindu-se pe brațul drept. Și atunci, pentru prima oară, Șarpele Alb șopti: “Ofrandăăă. Oglindă să mă văd, mătase să-mi croiesc pelerină, carte să-nțeleg, lumânare să-mi fie lumină în lumile fără Sori. Și farfuria să le țină.”
Homeopat
Homeopatia este modul neconvenţional al medicinei de a trata bolile, adoptând filozofia “cui pe cui se scoate”. Cel mai pe scurt, conceptul vaccinului. Injectezi microbi pentru a se lupta cu microbii. Ştiinţific vorbind, se aplică metoda prin care un medicament poate provoaca aceleaşi simptome unui om sănătos cu cele existente ale unui om bolnav.
Această regulă pare a fi inspirată din ideea Providenţei de a regla lucrurile, cunoscută nouă din Orient sub numele de Karma, care înseamnă printre altele şi EFECT. Karma, te duce întotdeauna în acelaşi punct pe care nu ai reuşit să-l depăşeşti pentru a te confrunta cu problema. Idem homeopatia.
Aur și Argint
Poveştile vechi spun că la începutul lumii, au existat doi pomi: Pomul Cunoaşterii şi Pomul Vieţii Veşnice. Aceşti doi pomi (pentru că aveau fructe), erau unul de aur şi unul de argint. Cel de aur avea energie feminină iar cel de argint avea energie masculină.
Din cei doi, Biblia a preluat doar unul singur şi a folosit poveşti conturate în jurul sau, iar el este Pomul Cunoaşterii. Ori, poate, referiri despre cel de-al doilea pom au fost făcute pierdute iar informaţia a rămas incompletă.
Se spune de asemeni că, înainte de distrugerea lor, din frunză de argint şi din fruct de aur s-au făcut Luna şi Soarele.
Concluziile care se trag din aceste poveşti sunt următoarele:
- Pomul Cunoaşterii din Biblie are energie masculină, prin urmare este Pomul care iradia lumina rece de argint. Una din interpretările biblice este că șarpele care ademenește mușcatul din măr este Ida, curentul femin care este atras de masculin.
- Frunzele sunt cele care absorb viaţa, adică informaţia.
- Fructele sunt cele care dau viaţa însăşi, adică creiază viaţă (am folosit termenul fonetic creiază al secolului XIX întocmai pentru a scoate în evidenţă că verbul are rădăcini în cuvântul creier)
- Luna dă învăţăminte iar Soarele dă viaţă.
- Astăzi avem informaţia fix pe dos: Luna este de natură feminină iar Soarele de natură masculină. Acest lucru este greşit. Energia masculină furnizează informaţia iar energia feminină furnizează viaţa.
- Întotdeauna s-a dorit lumina pomilor, astfel încât şi astăzi oamenii sunt orbiţi de Aur şi Argint. Cine are fierul nu are puterea veşnică. Deşi cei mai mulţi nu cunosc proprietăţile chimice ale metalelor, valoarea pe care Aurul şi Argintul o au va dăinui la nesfârşit: atât în astre cât şi în suflete.
Păzește-mă de ceea ce sunt!
Între vis şi trezie există un prag, este vorba de acel punct de îmbinare a culorilor curcubeului. Nu e nici vis, nici realitate. Este oare confuzie?
Şi dacă este confuzie, ne este primejdioasă ea? Şi dacă ne-ar fi, cât de primejdioasă ar putea fi?
Cu câţiva ani în urmă, am experimentat somnul într-o cutie metalică timp de 2 luni de zile, strâmtă cât să nu te poţi întoarce pe o parte sau pe alta, înălţimea deasupra frunţii fiind de doar un pumn şi care nu permitea o lăţime de umeri. În poziţie de culcat pe spate, rămânea foarte puţin spaţiu în lateral stânga – dreapta. Această cutie se deschidea la jumătatea corpului doar în partea stânga, practic în zona picioarelor.
Primele două săptămâni au fost presărate cu treziri în miezul nopţii, într-un întuneric beznă. Senzaţia de confuzie, de a nu şti unde mă aflu, senzaţia de sufocare din lipsa de spaţiu pe care memoria întârzia să o aducă în conştient, toate aceste lucruri provocau preţ de câteva fracţiuni de secunde o panică cumplită, însoţită aproape mereu cu convulsii necontrolabile de a încerca să scap. În momentul în care memoria revenea (depăşeam scurta perioada de confuzie), totul se liniştea de la sine şi puteam să adorm din nou.
După toate aparenţele, aceste crize s-au manifestat pe parcursul a două săptămâni. După acest period, conştiinţa acumulase toată informaţia şi reuşise să extragă din memoria latentă ceea ce îi era necesar pentru a adapta organismul la supravieţuire.
Am ținut să deschid acest articol înaintemergător cu o experienţă personală care să pregătească a doua parte a sa, de altfel ideea în jurul căreia pendulăm (și pe care o vom publica în weekend).
Ar fi chiar util să observăm câţi dintre cititori au fost puşi într-o asemenea situaţie de criză şi dacă sunt de acord că această stare este produsă de disconfortul nocturn sau nu.
Sărind pentru puţin din categoria incertitudinilor în faţa visului faţă cu realitatea, considerăm util să ne aplecăm de data această asupra certitudinii, socotită prin prisma Sindromului lui Lazăr.
Sindromul lui Lazăr se referă la moartea aparentă a corpului, produsă de boala numită catalepsie. Aceasta se manifestă prin paralizia completă a corpului şi instalarea în acesta a tuturor condiţiilor unui organism decedat, mai puţin stadiul de putrefacţie. În rest, pulsul dispare, corpul se răceşte, iar spiritul rămâne încarcerat în corp fiind privat de reacţiile motorii şi blestemat cu cele senzitive. Pe scurt, vezi şi simţi totul din propriul corp dar nu te poţi mişca, iar cei din jur te percep ca fiind mort. Devine lesne de înţeles care este motivul pentru care a căpătat numele pe care îl poartă.
Acest sindrom a terorizat secolele XVIII şi XIX până la introducerea îmbălsămării unui cadavru, care presupune în primul rând eliminarea sângelui din corp. Nu vom aminti aici nici experienţele relatate de cei care au trăit moartea aparentă fiind îngropaţi de vii, şi nici dorinţele testamentare ale celor îngroziţi că s-ar putea trezi în mormânt de vii.
Subiectul nu a abordat însă punctul de vedere ştiinţific în ceea ce priveşte spiritul şi sufletul. Ce se întâmplă cu ele în stadiul de catalepsie? De ce porţile către funcţiile motorii se închid?
Subiectul nu este străin nici unei perioade istorice. Începând de la presupunerile asupra cazului învierii lui Lazăr de către Iisus, continuând cu povestea lui Romeo și a Julietei inspirată evident de actualitatea vremii și până în secolele XVIII-XIX, catalepsia indusă prin plante sau nativă reprezintă exact situaţia visului însă privită în oglindă.
În următorul articol vom discuta despre groaza de vis şi cauzele fatale pe care le-a adus secolelor trecute, și mai presus de toate care este perspectiva legii asupra victimelor viselor.
Am lăsat adevăratul subiect la urmă, tocmai pentru că necesită un tur introductiv prin cotloanele conştiente şi inconştiente ale visului versus realitate.
Ne-am dorit să aducem în faţa voastră cazul smintirii în urma stragulării pragului confuziei “vis sau realitate?”.
După cum vorbesc cei care au studiat visul mai departe decât stadiul psihiatric, au realizat că această confuzie este influenţată foarte mult de mediul extern în care se desfăşoară somnul. Condiţiile dificile de somn într-un cadru întunecat până la beznă completă, reprezintă mediul perfect pentru confuzia la trezire.
S-a întâmplat în secolele trecute ca, din cauza fricii de vis (având cauze în superstiţii, strâmtorări de natură religioasă, teamă de vrăjitorie, etcetera) oamenii au pierdut controlul pe acest palier al confuziei şi au comis crime imediate. Au fost cazuri când fii şi-au ucis taţii cu care împărţeau hambarul în care dormeau, soldaţi care şi-au omorât camarazii cu care împărţeau bordeie sub pământ în timpul războaielor şi multe alte exemple.
Confuziile, în general, apăreau drept urmare a visului de conştiinţă, influenţat de activităţile zilnice proprii sau cărora le-au fost martori. Toţi cei care au comis aceste omoruri au declarat că au făcut-o în urma confuziei cu ceea ce se întâmplă în vis. Visau că erau pe câmpul de bătălie şi erau prinşi de inamici demonici, visau că erau parte la execuţia vreunui tâlhar care s-a repezit asupra lor cu capul tăiat, în fine, vise cu aspect grotesc care şi-au pus amprenta asupra psihicului.
Ne-am interesat cum s-ar trata astăzi un acest fel de caz, într-un proces intentat unui astfel de om, şi cum ar fi privit el: criminal sau victimă care comite un omor asupra unei victime colaterale?
Iată un răspuns oficial: “Privesc speţa asta sub aspect tehnic, ca jurist … În opinia mea e omor calificat (asupra membrilor familiei), prevedere ce exista chiar şi în sec 19 în legislaţie. Numai că atunci pedeapsa era condamnarea la moarte. În cadrul procesului se efectuau obligatoriu expertize psihiatrice şi dacă medicii considerau că “nu avea discernământ” la momentul comiterii faptei, erau internaţi într-un ospiciu. Acum … împrejurarea în care s-a produs … pe fondul unui vis, depăşeşte sfera mea de cunoştinţe.”
Întrebăm cititorul pe care dorim să-l responsabilizăm, căci judecata ne este dată de către Providență:
Leave a comment
Comments 0