Cum amplifici puterea de transmisie a gândului?

Multă vreme am exersat telepatia, iar rezultatele nu se lăsau așteptate prea mult. Nu neapărat pentru că abilitățile mele erau diferite de ale celorlalți, ci pentru că respectam câteva reguli importante atunci când vrei să trimiți un gând la distanță.

Este din ce în ce mai discutat frecvența cu care ne completăm ideile unul altuia, în zilele noastre, și ne zâmbim fantastic, și neînchipuit ne bucură scurtul moment. Apoi, uităm totul, sau trecem în jurnal că și astăzi a fost o zi interesantă.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești atunci când vrei să trimiți un gând la distanță

Să vedem un pic care sunt condițiile astea. Din punctul meu de vedere ele sunt trei, sau cel puțin trei:

  1. Evident, vibrație crescută. Cum îți crești vibrația?  Rugăciune, post, abstinență sexuală, liturghii, alimentație (fără carne, alcool, cafea și fumat) etc.
  2. O conexiune puternică cu receptorul (aici nu este vorba neapărat despre a dezvolta o relație cu cel căruia îi transmiți, ci de puterea de concentrare)
  3. Exercițiul meditației (asta include liniștirea minții și nu visăraia – practic, să faci mintea să te asculte. Știu că poți și tu, de aceea hai să ne amuzăm amândoi când vei face exercițiul ăsta: închide ochii și relaxează-te. Imaginează-ți în fața ta un creion, cam la 30-40 cm de fața ta. Susține imaginea creionului pentru 3 minute, fără să intervină alte gânduri sau imagini, fără să dispară, fără să se distorsioneze sau orice altceva. Poți susține creionul cum vrei tu, îl poți analiza, apropia, mări, micșora, întoarce pe toate părțile. 3 minute cu alarmă setată pe telefon.)

Cam acesta este basic-ul. Dacă le ai pe acestea trei poți face lucruri grozave. Dar ce se întâmplă atunci când nu le ai? Dacă, spre exemplu, nu ai vibrația necesară care să dea putere gândului tău să călătorească “tele”? Adică la distanță. TELE = DISTANȚĂ. Uneori, distanța de un metru poate fi pentru gând o imensitate. Iar alteori, când gândul se poate plia pe un liant care preia traseul, distanța este infimă (vezi aici o convorbire telefonică în care un transmițător poate trimite gânduri foarte ușor către receptor, tocmai pentru că unda de telefonie, și chiar și cablul telefonic, leagă cele două capete, iar gândul călătorește pe undă sau cablu). Răspunsul la întrebarea de mai sus este că trebuie să amplifici puterea de transmitere a gândului.

Cum amplifici puterea de transmisie a gândului?

Eu cunosc doar două metode de a face acest lucru. Sau, mă rog, dacă ai un satelit lansat în spațiu, atunci nici nu știu ce mai cauți aici. 🙂 Iată cele două metode:

  1. Printr-un cristal
  2. Printr-o oglindă

Este deja foarte bine cunoscut din postarea cu grila de cristale că un cristal de cuarț poate amplifica energia. Așadar, încercați să transmiteți gândurile prin intermediul unui cristal.

În ceea ce privește oglida, se cunoaște că reflexia ei denaturează cumva energia originală și îi sporește forța.

Altfel, să auzim numai de bine!

Advertisement

About George Grigorescu

Despre cum să nu fugim de întâlnirea cu Sufletul

Posted on October 8, 2022, in Dojo-ul and tagged , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: