Războinicii luminii

Termenul acesta de războinicii luminii asociat cu acei inițiați care, deși civili, imitau comportamentul călugărilor dar păstrau și dorința de a lupta (fizic sau la nivel spiritual), nu este chiar nou, cum s-ar crede. Nu a fost inventat nici de Coelho, nici de practicanții de Reiki sau alte sisteme de vindecare. Este drept că Biserica a promovat, prin poveștile și arta sa, icoane ale unor îngeri războinici. Există chiar oameni sanctificați care au trăit cu arma în mână ( vezi Joan of Arc sanctificată în anul 1920 sau canonizarea lui Ștefan cel Mare în anul 1992 etc.).

Bineînțeles că întotdeauna s-a pus problema politică și socială înainte, efectele imediate câștigate la nivel de instituție sau național. Dar, este bine să știm că primii Războinici ai Luminii au fost Cavalerii Templieri, mai puțin cunoscuți după numele lor întreg Pauperes commilitones Christi Templique Salomonici sau, cum am traduce și adapta pentru limba română, Sărmanii soldați ai lui Hristos și ai Templului lui Solomon.

Spre uimirea întregii lumi europene, până la decizia acestor cavaleri de a înființa un ordin cavaleresc în numele cruciatelor (atenție, bărbați care și-au abandonat moșiile și familiile în numele unui principiu) nu se mai pomenise un astfel de hibrid. În secolul XII e.n. când ordinul a fost înființat, templierii aveau două atribute nemaiîntâlnite: ale călugărului și ale războinicului, în același timp. Blânzi ca un porumbel, înțelepți ca un șarpe.

Înainte de toate, cavalerii ordinului aveau făcut jurământ de castitate și țineau cam aceleași posturi ca și călugării obișnuiți. Dar, având în vedere misiunea lor războinică de a apăra drumurile către Ierusalim și mai ales Mormântul lui Iisus (pentru credincioși împotriva arabilor), Papalitatea le concepe un calendar propriu de posturi de-a lungul anului. Brațul de fier se menținea cu carne și mâncare, cu atât mai mult cu cât templierii erau trupele speciale ale vremii. Practic, nu existau soldați mai bine pregătiți în arta militară.

Ordinul a luat amploare foarte repede și a devenit cel mai avut până la vremea respectivă, tocmai din considerentul că Hugues de Payens, unul dintre fondatori, a vizitat toate marile curți europene la vremea aceea cu scopul precis de a mări ordinul și a strânge bani din donații pentru a întreține armata. Iar donațiile nu au încetat să vină. Astfel, Ordinul Templierilor a trecut la organizarea teritorială prin construirea de biserici fortificate, dotate cu pământuri pentru asigurarea hranei armatelor, ateliere de arme și toate cele necesare. Drumul dintre Europa și Ierusalim a fost împânzit cu aceste biserici ale templierilor.

Recrutarea oamenilor se făcea din toate clasele sociale, însă împărțirea în interiorul ordinului se făcea în trei categorii distincte, în funcție de rangul social avut până atunci și de priceperea individuală care ar fi putut aduce foloase ordinului. Nici nu cavaler nu avea avere, totul aparținea ordinului. Sună cunoscut?

Papalitatea a dat câteva decrete extrem de importante, iar dintre ele trei sunt cele mai demne de amintit: dreptul de a construi biserici sau mănăstiri, dreptul de a nu plăti taxe, în orice țară s-ar afla și dreptul de a se mântui chiar dacă ucideau (pentru apărarea creștinătății și în numele lui Iisus).

Voila! Acum știți.

About George Grigorescu

Despre cum să nu fugim de întâlnirea cu Sufletul

Posted on January 26, 2022, in Social and tagged , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: