HORA

Deși nu face parte din topicul nostru, am găsit speranță într-o poezie primită de la un prieten machedon. Aproape uitasem cum arată o scriere echilibrată în măndrie, despre trecut. Atenție, mândrie este diferit de orgoliu! Este scrisă de Radu Gyr, iar mesajul a fost bine clădit și cuprinzător:

“Hristos a înviat! Adevarat a înviat! Cică amu e rândul nostru!“

Se roteşte albă, românească horă
cu opincă dacă şi călcîi latin,
din străfundul nopţii pînă-n auroră,
de la Detunata pînă la Măcin.

Horă peste neguri, flăcări şi bejenii,
spre amiezi din crînceni codri seculari,
calcă pe luceferi, veacuri şi milenii,
despicînd azurul către piscuri tari.

Hora noastră-ncepe de la Argedava,
suie viitorul în sublim urcuş,
spulberă cu talpa pîclele şi pleava,
pururi legănată de-un străbun arcuş.

Cobză-i e pădurea, bărăganul: naiul
Şi lăută: marea inimă de foc.
Cu sumane, bunde şi căciuli cît Raiul
scapără Parîngul şi Ceahlău-n joc.

Din furtună luîndu-şi largi cadenţe încă,
vremea inelînd-o-n generaţii noi,
umăr lîngă umăr, stîncă lîngă stîncă,
hora curge straşnic şi-nstelat şuvoi.

Unde-un pas puternic a bătut moşneagul,
bat nepoţii patru. Dacă un bunic
s-a fost rupt din horă, cinci refac şiragul,
de-a tăcut o scripcă, şapte-n loc îi zic…

Cearcăn de lumină, lanţ care n-apune,
vine din adîncuri, merge-n necuprins,
roată renăscută din rotiri străbune,
ca un veşnic soare, niciodată stins.