Cum amplifici puterea de transmisie a gândului?

Multă vreme am exersat telepatia, iar rezultatele nu se lăsau așteptate prea mult. Nu neapărat pentru că abilitățile mele erau diferite de ale celorlalți, ci pentru că respectam câteva reguli importante atunci când vrei să trimiți un gând la distanță.

Este din ce în ce mai discutat frecvența cu care ne completăm ideile unul altuia, în zilele noastre, și ne zâmbim fantastic, și neînchipuit ne bucură scurtul moment. Apoi, uităm totul, sau trecem în jurnal că și astăzi a fost o zi interesantă.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești atunci când vrei să trimiți un gând la distanță

Să vedem un pic care sunt condițiile astea. Din punctul meu de vedere ele sunt trei, sau cel puțin trei:

1. Evident, vibrație crescută. Cum îți crești vibrația?  Rugăciune, post, abstinență sexuală, liturghii, alimentație (fără carne, alcool, cafea și fumat) etc.
2. O conexiune puternică cu receptorul (aici nu este vorba neapărat despre a dezvolta o relație cu cel căruia îi transmiți, ci de puterea de concentrare)
3. Exercițiul meditației (asta include liniștirea minții și nu visăraia – practic, să faci mintea să te asculte. Știu că poți și tu, de aceea hai să ne amuzăm amândoi când vei face exercițiul ăsta: închide ochii și relaxează-te. Imaginează-ți în fața ta un creion, cam la 30-40 cm de fața ta. Susține imaginea creionului pentru 3 minute, fără să intervină alte gânduri sau imagini, fără să dispară, fără să se distorsioneze sau orice altceva. Poți susține creionul cum vrei tu, îl poți analiza, apropia, mări, micșora, întoarce pe toate părțile. 3 minute cu alarmă setată pe telefon.)

Cam acesta este basic-ul. Dacă le ai pe acestea trei poți face lucruri grozave. Dar ce se întâmplă atunci când nu le ai? Dacă, spre exemplu, nu ai vibrația necesară care să dea putere gândului tău să călătorească “tele”? Adică la distanță. TELE = DISTANȚĂ. Uneori, distanța de un metru poate fi pentru gând o imensitate. Iar alteori, când gândul se poate plia pe un liant care preia traseul, distanța este infimă (vezi aici o convorbire telefonică în care un transmițător poate trimite gânduri foarte ușor către receptor, tocmai pentru că unda de telefonie, și chiar și cablul telefonic, leagă cele două capete, iar gândul călătorește pe undă sau cablu). Răspunsul la întrebarea de mai sus este că trebuie să amplifici puterea de transmitere a gândului.

Cum amplifici puterea de transmisie a gândului?

Eu cunosc doar două metode de a face acest lucru. Sau, mă rog, dacă ai un satelit lansat în spațiu, atunci nici nu știu ce mai cauți aici. 🙂 Iată cele două metode:

1. Printr-un cristal
2. Printr-o oglindă

Este deja foarte bine cunoscut din postarea cu grila de cristale că un cristal de cuarț poate amplifica energia. Așadar, încercați să transmiteți gândurile prin intermediul unui cristal.

În ceea ce privește oglida, se cunoaște că reflexia ei denaturează cumva energia originală și îi sporește forța.

Altfel, să auzim numai de bine!

Trei cazuri celebre ale telepatiei

Telepatia se intinde pe un teren vast, nu de alta dar este metoda initiala de comunicare, cea originara. Uneori tind sa cred ca radiestezia este o disciplina desprinsa din telepatie. Vom lasa cititorului trei dintre cele mai cunoscute cazuri in care a fost depistata, pana in prezent, comunicarea la distanta prin intermediul gandurilor:

1. Telepatia visului. Oamenii cu stranse conexiuni intre ei isi transmit prin intermediul visului informatii. Acest tip de comunicare l-a discutat si Freud si chiar l-a ingradit de sfera naturala a visului. Apare cu preponderenta cand orice alta cale de comunicare este cu neputinta (vezi distantele mari, imposibilitatea de a comunica direct).

2. Telepatia intarziata sau cazul declansat. Este vorba de intamplari care se petrec pana la un moment dat iar mesajul se transmite automat intr-un anume punct. Este cazul corespondentelor prin scrisori. Destinatarul nu simte cand expeditorul scrie scrisoarea, dar simte cand primeste scrisoarea (sau cu o zi inainte).

3. Telepatia normala. Comunicare intre oameni, animale, plante, zone la nivel subtil prin intermediul gandului. Se transmit ganduri-stari sau orice tip de informatie. Aici se incadreaza binecunoascuta expresie “te simte animalul daca iti e frica“.

Telepatia – episod pilot

Telepatia este un mod de comunicare care implica, in totalitatea exprimarii sale, gandurile fara a face uz de alte metode prin care s-ar raporta la un dialog. Aceste ganduri pot aparea sub forma de imagini, idei sau sunete si se supun filtrului atent al creierului.

Telepatie este un cuvant compus, format din tele si pathie. Primul defineste un termen de distanta, cel de-al doilea se refera la intuitie prin identificare afectiva iar la baza el a semnificat perceptie, simtamant, pasiune.

Pathia: Astazi avem cuvinte precum patos si empatic care deja contureaza preceptele pe care se bazeaza stiinta telepatiei. -patie, a devenit in timp un cuvant de natura savanta cu semnificatia de boala, afectiune, suferinta. Am folosit in mod intentionat cuvantul stiinta pentru telepatie, pentru a o incadra in randul tipurilor de cunoastere certa si rationala.

Tele: Doar pentru cultura generala vom puncta existenta prefixului tele in cuvinte care arata distanta: tele-vizor, tele-fon, tele-portare, tele-obiectiv s.a.m.d.

Va urma

Sunetul in vis

Sunetul, in minte, se formeaza pe baza vibratiilor exterioare care ating membrana timpan, de unde sunt preluate si traduse de catre un nerv, in creier. In acest fel, creierul intelege informatia aparent sonora. Este motivul pentru care unele sunete ne pot vindeca, altele ne pot deregla, iar altele ne pot distruge.

In vis, sunetul nu se mai bazeaza pe aceeasi modalitate, el nu mai urmeaza acelasi traseu prin membrana numita timpan. El se supune unui fel diferit de transmitere, iar de cele mai multe ori aceasta se face prin intermediul memoriei (care are deja selectate clone de sunet). Daca va veti analiza visele, veti remarca ca de prea putine ori cineva va vorbi ca in realitate, pe gura. Si ca, de fapt, comunicarea in vis se face mental, telepatic.

Cu toate astea, un sunet exterior care patrunde in urechile celui care doarme este amplificat si de cele mai multe ori capata distorsiuni. Intotdeauna creierul traduce un sunet exterior in travaliul visului printr-un element prea putin asemanator. Alarma de ceas devine colind de Craciun in vis sau alte exemple pe care le cunoasteti pe propria piele.

Intrebarea de final: daca in vis telepatia sunetului ne este mod de comunicare indispensabil, cum se face ca in realitatea imediata suntem atat de stangaci in a o folosi?

Scurta recenzie asupra cartii DESPRE VIS de Sigmund Freud

As vrea sa ma refer mai mult la carte decat la Freud in general pentru ca, citind aceste scurte publicatii care au fost selectate alcatuind cartea Despre vis, simt cum ma indrept intr-o directie pur  analitica asupra autorului decat a domeniului visatului sau al telepatiei. Voi face insa o sfortare sa nu ma abat!

Cartea prezinta trei capitole care aduc in discutie tema visului si a telepatiei. Primul capitol se adreseaza exclusiv visului, cel de-al doilea se adreseaza psihanalizei si telepatiei iar cel din urma capitol visului si telepatiei. Pentru cineva familiar cu domeniul, cartea nu va parea un rocket science cum spune francezul, ci o familiarizare cu ideea de analiza pe caz, atat de saraca (de altfel) in perioada pe care o traim. Pentru cei nefamiliari cu subiectele discutate in carte, le recomandam sa nu ramana prinsi in aura creata in jurul marelui analist Sigmund Freud ci sa se bucure de informatiile surprinse.

Pe scurt, in discutiile despre vis, Freud se refera exclusiv la visele de constiinta, numite de el insusi “visele formate dupa atitudinea lor fata de realizarea dorintei”. Iar aici este foarte bun pentru ca analiza sa se bazeaza pe credintele personale ceea ce-l impinge sa dea ce are mai de pret. Dincolo de aceasta sfera insa, Freud nu poate si nici nu vrea sa patrunda.

Cand discutia se muta pe seama cazurilor discutate privitor la visele anumitor oameni (numiti pacienti de cele mai multe ori) sunt puse fise de catalog privind supozitii asupra unor anomalii mintale. Din gama orice boala se rezolva cu o clisma si un luat de sange (vezi medicina secolului XVIII). Cam aici apare psihanaliza si deja doctorul Freud incepe sa traga oala la focul lui.

Ultimul capitol referitor la telepatie, in fapt nu atinge subiectul foarte clar iar autorul ne avertizeaza de la bun inceput asupra acestui lucru si asupra faptului ca incheierea va fi suspendata de lipsa oricaror concluzii trase. Totusi, remarca de final ramane demna de un analist cu calibrul sau: “Ce ramane de pe urma aparentei unei legaturi stranse dintre telepatie si vis este ca somnul favorizeaza telepatia incontestabil”. Iar de asta ne vom da seama singuri in articolele viitoare.

Fara alte concluzii.