Păzește-mă de ceea ce sunt! Judecata – ultima parte

Am lăsat adevăratul subiect la urmă, tocmai pentru că necesită un tur introductiv prin cotloanele conştiente şi inconştiente ale visului versus realitate.

Ne-am dorit să aducem în faţa voastră cazul smintirii în urma stragulării pragului confuziei “vis sau realitate?”.

După cum vorbesc cei care au studiat visul mai departe decât stadiul psihiatric, au realizat că această confuzie este influenţată foarte mult de mediul extern în care se desfăşoară somnul. Condiţiile dificile de somn într-un cadru întunecat până la beznă completă, reprezintă mediul perfect pentru confuzia la trezire.

S-a întâmplat în secolele trecute ca, din cauza fricii de vis (având cauze în superstiţii, strâmtorări de natură religioasă, teamă de vrăjitorie, etcetera) oamenii au pierdut controlul pe acest palier al confuziei şi au comis crime imediate. Au fost cazuri când fii şi-au ucis taţii cu care împărţeau hambarul în care dormeau, soldaţi care şi-au omorât camarazii cu care împărţeau bordeie sub pământ în timpul războaielor şi multe alte exemple.

Confuziile, în general, apăreau drept urmare a visului de conştiinţă, influenţat de activităţile zilnice proprii sau cărora le-au fost martori. Toţi cei care au comis aceste omoruri au declarat că au făcut-o în urma confuziei cu ceea ce se întâmplă în vis. Visau că erau pe câmpul de bătălie şi erau prinşi de inamici demonici, visau că erau parte la execuţia vreunui tâlhar care s-a repezit asupra lor cu capul tăiat, în fine, vise cu aspect grotesc care şi-au pus amprenta asupra psihicului.

Ne-am interesat cum s-ar trata astăzi un acest fel de caz, într-un proces intentat unui astfel de om, şi cum ar fi privit el: criminal sau victimă care comite un omor asupra unei victime colaterale?

Iată un răspuns oficial: “Privesc speţa asta sub aspect tehnic, ca jurist … În opinia mea e omor calificat (asupra membrilor familiei), prevedere ce exista chiar şi în sec 19 în legislaţie. Numai că atunci pedeapsa era condamnarea la moarte. În cadrul procesului se efectuau obligatoriu expertize psihiatrice şi dacă medicii considerau că “nu avea discernământ” la momentul comiterii faptei, erau internaţi într-un ospiciu. Acum … împrejurarea în care s-a produs … pe fondul unui vis, depăşeşte sfera mea de cunoştinţe.”

Întrebăm cititorul pe care dorim să-l responsabilizăm, căci judecata ne este dată de către Providență:

Păzește-mă de ceea ce sunt! – partea a doua

Sărind pentru puţin din categoria incertitudinilor în faţa visului faţă cu realitatea, considerăm util să ne aplecăm de data această asupra certitudinii, socotită prin prisma Sindromului lui Lazăr.

Sindromul lui Lazăr se referă la moartea aparentă a corpului, produsă de boala numită catalepsie. Aceasta se manifestă prin paralizia completă a corpului şi instalarea în acesta a tuturor condiţiilor unui organism decedat, mai puţin stadiul de putrefacţie. În rest, pulsul dispare, corpul se răceşte, iar spiritul rămâne încarcerat în corp fiind privat de reacţiile motorii şi blestemat cu cele senzitive. Pe scurt, vezi şi simţi totul din propriul corp dar nu te poţi mişca, iar cei din jur te percep ca fiind mort. Devine lesne de înţeles care este motivul pentru care a căpătat numele pe care îl poartă.

Acest sindrom a terorizat secolele XVIII şi XIX până la introducerea îmbălsămării unui cadavru, care presupune în primul rând eliminarea sângelui din corp. Nu vom aminti aici nici experienţele relatate de cei care au trăit moartea aparentă fiind îngropaţi de vii, şi nici dorinţele testamentare ale celor îngroziţi că s-ar putea trezi în mormânt de vii.

Subiectul nu a abordat însă punctul de vedere ştiinţific în ceea ce priveşte spiritul şi sufletul. Ce se întâmplă cu ele în stadiul de catalepsie? De ce porţile către funcţiile motorii se închid?

Subiectul nu este străin nici unei perioade istorice. Începând de la presupunerile asupra cazului învierii lui Lazăr de către Iisus, continuând cu povestea lui Romeo și a Julietei inspirată evident de actualitatea vremii și până în secolele XVIII-XIX, catalepsia indusă prin plante sau nativă reprezintă exact situaţia visului însă privită în oglindă.

În următorul articol vom discuta despre groaza de vis şi cauzele fatale pe care le-a adus secolelor trecute, și mai presus de toate care este perspectiva legii asupra victimelor viselor.

Mica călătorie – Exercițiu

Vă propunem un exerciţiu, destul de simplu de făcut, care vă va ajuta la dezvoltarea conştienţei din timpul visului.

DETALII

Exerciţiul se desfăşoară pe o perioadă de la 7 până la 14 zile.

Aveţi nevoie de o carte pe care să o aşezaţi lângă pat. Înainte de a vă culca, notaţi pe un caiet două numere: unul care să indice una din paginile cărţii şi altul care să indice un cuvânt de pe pagina respectivă.

Înainte de a adormi, propuneţi-vă ca pe timpul somnului să vedeţi în vis cuvântul cu pricina (pe care evident nu l-aţi verificat de cu seară).

Dimineaţă la trezire notaţi în dreptul celor două numere un cuvânt care vă stăruie în minte sau un cuvânt pe care l-aţi visat.

Verificaţi cu cartea şi vedeţi rezultatul.

POSIBILITĂȚI

Puteţi visa cuvântul din prima încercare, ceea ce înseamnă că aveţi o conştiinţă foarte dezvoltată și vă recomandăm să citiți acest blog dimineața la ziar și la cafea.

Puteţi să nu visaţi nimic şi nici să nu vă treziţi în minte cu vreun cuvânt. Acest lucru nu trebuie să vă demoralizeze. Încercaţi în fiecare seară şi ţineţi jurnalul.

Unele cuvinte pe care le visaţi sau le aveţi în minte de dimineaţă, se potrivesc cumva cu cuvântul din carte. Aceasta înseamnă că sunteţi pe drumul cel bun.

În maxim 14 zile ar trebui să puteţi vedea cuvântul.

Succes!

Scurtă recenzie asupra cărții ISTORIA VISULUI

Yannick Ripa este autoarea franceză a acestei cărţi. Este scrisă cu o oarecare rigiditate dincolo de lejeritatea pe care o arborează, iar acest lucru se poate vedea ușor și din interviurile de YouTube.

Yannick Ripa este istoric ( înainte de a fi profesor universitar) ceea ce poate susţine modul său de a scrie. Cartea, în cazul în care veţi avea curiozitatea să o citiţi, este scrisă folosind modul jurnalistic, adică fără păreri personale şi liniară cap-coadă. Această monotonie este cumva specifică anilor ’90, nu mai mult ea fiind publicată în 1988 şi tradusă în limba română în 1996.

Totuşi, are marele avantaj de a aduna în acelaşi loc, precum într-o arhivă, o serie de nume celebre sau mai puţin celebre din istoria Franţei, care s-au ocupat de teza visatului.

Cele trei mari părți pe care cartea le cuprinde sunt VISUL FALSIFICAT, VISĂTORUL ȘI GROAZA DE GOL și FAȚA ASCUNSĂ A VISULUI. Dacă prima parte este o paradă de succes a pionierilor studiului visatului precum și a cadrului istoric care a gâzduit de-a lungul vremii peripețiile posesorilor de vise (de la cleștele religiei, groaza de visat, înșelăciunile interpreților de vise, pudoarea de a povesti visul), ultimele părți apelează la calea filozofică în încercarea de a da o definiție cât mai exactă visului.

Recomandăm această publicaţie întocmai pentru foaierul larg al titlurilor şi autorilor pe care îi etalează şi din care cititorul poate pătrunde mai târziu, în lumea ştiinţifică sau de jurnal a oniricului.

 

Subiectul concursului Academiei de Științe morale din anul 1855 (Franța)

După atâta timp petrecut împreună, ne-am gândit că ne-ar prinde bine un examen, și nu unul oarecare. Pentru că nu, ne va pune în funcțiune toate simțurile rațiunii. Vă propunem să chibzuiți cu multă băgare de seamă, pentru că cele întrebări pe care le vom avea nu sunt simple discuții de blog, ci o sursă indiscutabil valoroasă.

Nu vă dați în lături de a posta în secțiunea comentarii răspunsurile și argumentările voastre. În finalul articolului, pentru a veni în ajutorul tuturor, vă încurajăm să votați răspunsul pe care îl considerați corect în poll-ul pe care îl vom face (TEORIA SUFLETULUI). Acest vot, majoritar (cel mai probabil), va aduce greutatea răspunsului și argumentațiilor din cadrul subiectelor.

Subiectul numărul 1

Care sunt facultățile sufletului care subzistă ori sunt suspendate sau considerabil modificate în timpul somnului?

Subiectul numărul 2

Care este diferența esențială dintre a visa și a gândi?

Vă invităm să votați chiar dacă nu doriți să comentați vreun subiect.

Teoria sufletului

 

Aparatul de fotografiat

În general, mentalitatea interpreţilor de visuri este pusă la grea încercare când apar elemente de vis cu totul contemporane. Să visezi apariţii ale unor elemente comune tuturor erelor (cum ar fi o pisică, Soarele, marea, amurgul, etc.), este uşor de interpretat prin prisma onirologilor secolelor trecute, care, să recunoştem, erau mult mai integraţi şi apropiaţi de fenomenul VIS decât suntem noi astăzi.

O pondere grozav de mare în invalidarea unei trăiri onirice o au aparaturile zilelor noastre care denaturează visele, prin influenţă asupra mentalului şi a sufletului, prin artificii coagulate ale vieţii cotidiene (extrem de multe întâmplări înghesuite într-un segment de timp impropriu spațiului de încărcare a memoriei).

Revenim la întrebarea de început. Ce înseamnă când visezi că fotografiezi printr-un aparat foto, şi mai mult, când lumea capătă o altă înfăţişare dincolo de lentilele sale? De ce un aparat de fotografiat nu ar fi un element de vis, iar o pisică da?

Aparatul de fotografiat este legat de dezvoltarea cablurilor optice* (implicit a vederii). Când visezi că te uiţi prin lentilele unui aparat de fotografiat înseamnă că eşti pregătit să vezi o lume pe care nu ai putut-o vedea până în acel moment. Nu pentru că ea nu ar fi existat până atunci, ci pentru că tu ai fost orb la ea. Vindecarea orbirei spirituale se vindecă prin limpezirea conştiinţei, creştere vibrațională şi acces către un nou nivel spiritual.

Şi pentru că vorbim despre aparatul de fotografiat, în următorul articol vom vorbi despre anularea durerii de cap cu ajutorul unui aparat foto.

Să admirați porumbeii, sunt superbi Toamna!

*a se înțelege prin această expresie, conexiunile neuronice care stau în spatele dezvoltării oricărui sistem, implicit al celui optic

Somnul și segmentele de recharge

Cândva prin anii ’90 reieşea dintr-un studiu întocmit de cercetători (care?), că există trei mari intervale critice într-o noapte, pe care în cazul în care le poţi depăşi, poţi rămâne treaz întreaga noapte.

Se spunea atunci că somnul vine în aceste intervale, cu precădere, mai puternic decât în oricare din celelalte ore nocturne.

Cele trei praguri sunt după cum urmează:

1. 22:00 – 23:00
2. 03:00 – 04:00
3. 05:00 – 06:00

Aceste intervale pot fi probate de două categorii de oameni, îndeosebi. Prima, şi cea mai avizată, este cea a oamenilor care lucrează în ture de noapte: paznici, asistenţi medicali, casieri parcare aeroport, şi multe alte exemple. Cea de-a două categorie înglobează pe club-eri şi petrecăreţi în genere. Toţi aceşti oameni pot confirma aceste intervale.

Ce se întâmplă în aceste ore?

Ultimele două intervale mai sus amintite coincid cu câteva cicluri de formare/apariţie a visurilor nocturne (vezi Porţile visurilor).

Între aceste ore, corpul se loghează prin fire nevăzute la o sursă, poate chiar riscăm să spunem Sursa Universală de Energie, iar de aici se (re)încarcă.

Iarăși. este probat faptul că legile fizice produc o ruptură în momentul în care cineva ratează primele două sau chiar trei intervale de somn. Astfel, deşi aşteptările minţii sunt de o recuperare taciturnă ulterioară printr-un somn lung, corpul se trezeşte după doar câteva ore de somn (de obicei după 2-3 ore). Rezistă câteva ore treaz, timp în care îşi procură energie prin materie (saturarea senzaţiei de foame) şi iar purcede la somn gata încărcat. Abia acest al doilea somn este capabil să producă visuri.

Ratarea somnului după o noapte pierdută, duce adesea la slăbirea organismului, pentru că spiritul îşi procură energia din materia imediată. La trei zile neîntrerupte de nesomn poate apărea cu succes decesul corpului fizic.

Scufița Roșie – Mitul etern

“Era cumva o scorbură acoperită cu crengi, într-o pădure mare şi deasă. În scorbură erau cinci fetiţe îmbrăcate în cămăşi albe de noapte, largi. Două fete erau  mai mari, iar trei mai micuţe. În timpul zilei venea la ele o măicuţă foarte blandă, îmbrăcată în straie de un verde cald, care le povestea despre lucrurile bune de pe lume şi le învăţa tot ce e bine. Iar noaptea le vizita un bărbat îmbrăcat tot în verde, dar închis, care pe chip avea o masca foarte mare în formă de cap de lup. Acesta le învăţa pe fete despre toate lucrurile rele şi urâte din lume. Le povestea partea urâtă a fiecărui lucru. Fetele erau uşor speriate, dar cumva nu le făcea rău. Venea doar şi le povestea. Ştiu că cele mari ajunseseră în punctul în care, după o vreme, trebuiau să aleagă de partea cui sunt.”

Vă invit la joc, domnilor și doamnelor! Unul din cele mai curate visuri cu chei perfect potențate.

Visul și Dumnezeu

În cazul în care n-aţi ştiut, visul a fost considerat până în Evul Mediu (în cercurile celor care au crezut în oniric) ca având o legătură strictă cu trecutul subiectului care visează.

După Evul Mediu și până la sfârşitul secolului XIX, visul a căpătat aura unor previziuni ce ţin de viitor. Desigur vorbim aici despre legimitatea interpretărilor sale.

Odată cu începutul secolului XX, s-a constatat că visul are de fapt de a face cu emoţiile nemanifestate, dar mai ales cu frustrările (vezi Freud).

Astăzi însă, putem spune că visul este cu mult mai complet decât în oricare perioadă pe care a străbătut-o, cu putinţă. El poate fi în acelaşi timp trecutul, prezentul, viitorul, probabilul. Importanța sa a fost atât de evidentă şi de vehementă, încât relatări despre vis apar chiar în cartea cărţilor. În Vechiul Testament nu mai puțin de patruzecisitrei de vise, iar în Noul Testament doar nouă vise (după Yannick Ripa). Aşadar, vechimea valorii visului este impresionantă în vechime și denaturată odată cu trecerea prin timp a omului.

Întrebarea de final rămâne fiecăruia dintre noi: de ce nimeni nu-l visează pe Dumnezeu?

TURNUL

Turnul se spune că ar reprezenta un țel măreţ pe care ţi l-ai propus să-l parcurgi. Desigur, elementele care se nasc în jurul său dau adevăratul sens al visului.

În primul rând culoarea. Dacă turnul are culoarea neagră, înseamnă că ai fundamente puternice în viaţă. Interesant este că prin antiteză de culoare, respectiv un turn alb nu înseamnă opusul unor fundamente puternice, ci fundamente vechi.

Dacă sunteţi suficient de norocoşi cât să aflaţi dimensiunile în înălţime ale turnului, atunci puteţi înţelege periodul al ţelului. Aici sunt incluse etajele, metrii, etc.

Felul de a fi al turnului indică drumul pe care îl vei parcurge mergând pe ţelul tău. Dacă turnul este drept, atunci este ca şi cum ai avea linia destinului perfect dreaptă, în palmă. Dacă este anormal, şi drumul va avea căi anormale.

Poziţia turnului poate oferi de asemeni detalii importante. Locul unde este construit (pe pământ, pe apă, în aer, în lavă sau foc, în spaţiul cosmic) va spune exact de unde se naşte ţelul, din apele inferioare (materie) sau din apele superioare (divin).

În cazul în care bucăţi din turn sunt lovite de diferite interperii, este necesar să luaţi în calcul care este natura acestora, pentru că vă va ajuta să prevedeţi de unde va veni provocarea, momentul când veţi fi puşi la încercare. Locul lovirii este localizarea pe axa timpului a momentului încercării.

Spre exemplu, turnul poate fi lovit de o avalanşă de pământ, de un val de apă, de un nor sau de lavă ori bile de foc.

Iată care sunt loviturile (în funcţie de element) care sunt menite să vă scoată de pe calea ţelului vostru:

FOC – gelozie, ură, răzbunare, enervare, irascibilitate, furie, patimă, autoritate dură, invidie, aroganţă, tendinţe de autodistrugere.

AER – superficialitate, laudă, exagerare, bârfă, neglijenţă, interese împrăştiate, pripeală, naivitate.

APĂ – indiferenţă, atitudine flegmatică, răceală, conformism, nestatornicie, influențabilitate, îngăduință mare, pasivitate, fără iniţiativă, emotivitate, ruşine.

PĂMÂNT – lene, inconştienţă, lipsă de metodă, inconstanţă, greutate, lent, rigiditate, încăpăţânare, fanatism, lipsă de imaginatie, tristeţe, pesimism, anomalii (sexuale, lăcomie etc).