Visul mortii si meditatia vietii

Un intelept indian a spus ca visul are rol de a ne pregati pentru moarte, iar meditatia pentru viata. Concluzia, desi simpla, presupune munca si vointa: invata sa visezi ca sa stii ce faci dupa moarte, invata sa meditezi ca sa stii ce faci in timpul vietii fizice. Si viata si moartea, se bazeaza pe memorie no matter what si oricine crede ca asta este o apoteoza a memoriei, se insala pe el insusi. Memoria este singura care poate salva omenirea, insa pentru a ajunge la memorie, trebuie exercitiu.

Acest exercitiu poarta numele de Amintire si reprezinta imensul camp din imprejurul memoriei. Memoria nu se pierde niciodata, nu poate fi atinsa sau distrusa, dar campul numit Amintire, poate.

Amintirea este duala, deci este specifica dimensiunii noastre; ea cuprinde in ea:

• uitarea
• aducerea aminte

care stau in slujba Mnemozinei. Cu ea va veti intalni daca vreti sa ajungeti la misterele memoriei. Cu ea trebuie sa va identificati pana la disparitie pentru a putea trece dincolo, caci ce e foc nu sufera de foc.

Cand va veti aminti toate visele avute, va veti aminti si toate vietile traite! Pana atunci, raman doar amicalele pretentii si cele douasprezece procente din creier pe care le pot folosi oamenii. Amintiti-va, deci, ca in memorie sta cheia pe care o cauta toti! De aceea astazi scriem, avem statui, facem fotografii si filme si cate altele pentru a lasa posteritatii dovezi intangibile. Ne intoarcem iar si iar in speranta ca ne vom aminti tot si atunci vom sti sa transformam tot. Bieti sarmani care nu realizeaza ca transformarea este cea care ne face sa ne amintim. Doar nu credeati ca Raiul are o singura cheie, nu?