Ticuri sau șiretlicuri – partea a doua

În ștergerea anumitor informații din câmpul mental ne vom lovi cel mai adesea de ceea ce în Kombat Reiki se cheamă programe multiple. Adică, un singur element este informat cu o serie de alcătuiri cu diferite funcții.

În cazul nostru, al dizolvării unui tic mental sau al unui bad habit, trebuie acordată o atenție sporită acestui fapt, întrucât un element mental poate fi compus dintr-o serie întreagă de experiențe care, odată șterse și ele, pot afecta atitudinea și comportamentul subiectului în cauză.

Spre exemplu, dacă ne dorim să dizolvăm din câmpul mental al unui subiect (pacient) ideea de teamă de cai, trebuie să analizăm dacă experiențele sale care au dus la teama de cai implică și altceva care ar însemna un efect secundar. Poate un pasionat de istorie medievală, atras fiind de cavalerism și impozanța de a sta în șaua cailor, a trăit o experiență neplăcută fiind martorul unei lovituri a unui cal dezlănțuit. Scena a produs un impact emoțional atât de mare încât s-a prins în câmpul mental ca o memorie, iar acum atracția sa pentru istorie se bate cap în cap cu această memorie de teamă. Dizolvând teama de cai fără să desfacem în bucăți întreg mecanismul, putem dizolva și pasiunea pentru istoria medievală, care reprezintă o fâșie din memorie (de tip secundar).

Este un exemplu banal prin care am încercat să redau cât mai simplu impactul unei intervenții în mental fără delicatețe. Prin urmare, atenție la antrenamente.

Formarea temerilor

Temerile nu sunt altceva decat emotii, astfel incat, odata petrecut termenul lor de actiune, se disperseaza si dispar.

Ca orice emotie, formarea lor are la baza scenarii proiectate in viitor si necesarmente legate de trecut prin experiente. Nu exista temere fara fond al experientei, fie ca ea este traita personal sau insusita prin povestea altora. Atragem atentia ca atunci cand povestim ceva, cuvintele care formeaza conglomeratul experientei traite inmagazineaza energia emotiei. Este motivul pentru care atunci cand povestim, ne descarcam. Spoveditul sau mersul la psiholog dau roade tocmai pentru ca emotiile sunt consumate prin intrebarile interlocutorului care merg la sursa de formare.

In general, temerile au tendinta sa sporeasca si sa complice un act trait. Asta se intampla prin intermediul creierului care este o masina perfecta de creat. Ea, masina, poate amplifica in bine sau in mai putin bine comenzile pe care i le dam. Fara cineva la carma, creierul se comporta asemeni unei nave influentata de curentii oceanici si care o fac sa pluteasca in deriva.

Si cati dintre semenii oamenilor nu merg, oare, odata cu valul?

Cum invingem temerile?

Ce-ati spune daca secretul este sa va plimbati prin parc si gata cu ele? Ar fi simplu. Si este.

In urma cu ceva vreme am propus un exercitiu referitor la invingerea temerilor. Doar ca atunci nu dadusem cheia lui de dezlegare si imi pare ca multi din cei care l-au citit nu l-au inteles. De facut, cred ca si mai putini.

Spuneam, pe atunci, ca obisnuiam sa parcurg distante mari cu ochii inchisi, numarand pasii. Distante mari insemnau reprize reluate la nesfarsit. Nu am depasit niciodata treizeci si sase de pasi legati fara sa deschid ochii. Desi de cele mai multe ori aleea pe care alegeam sa merg era dreapta, sfarseam prin a cadea victima diferitelor temeri (de la a cadea in apa lacului, pana la posibilitatea de a da in vreun sant, de a aparea cineva care m-ar fi privit ca pe un nebun si tot asa).

De fapt, tema principala a acestui exercitiu este chiar paralela cu viata pe care ne-o parcurgem.

Cand suntem constienti vedem in fata noastra un drum pe care il planificam voluntar sau involuntar si il perfectionam in detalii care sa ne conduca prin pozitionarea lor pana la capatul lui. Ne luam repere, intuim posibilele greutati dar si rezolvarea lor. Apoi, dupa o vreme, ca si cum am inchide ochii incepem sa ne domolim avantul, sa ne temem din diverse motive si in final sa ametim. Ne imaginam fie ca drumul ar coti brusc la stanga sau la dreapta (desi el nu o face si stim asta sigur), fie ca ne-ar iesi oameni in cale care ne-ar privi suspect pentru alegerea noastra (desi la inceput nu ne-a pasat), fie ca, fie ca, fie ca. Si astfel, amanam la nesfarsit parcurgerea unui drum, reluand pasi legati in mod repetitiv in speranta ca vreodata vom fi suficient de curajosi sa ducem totul pana la capat.

Cum invingi temerile? Zambesc. Prin daruire.

Despre asta este exercitiul!

In articolul viitor vom vorbi despre formarea temerilor.