Blog Archives
Cum funcționează datul de pomană?
Acum mulți ani, eram copil, a murit un prieten de familie al nostru și au rămas în urmă soția și fiica lui. La puțin timp după, mama a avut un vis în care se întâlnea cu mortul, care îi spunea să vorbească cu soția sa să îi dea de pomană o pereche de mănuși, pentru că îi este frig. Mamei i-a fost rușine să povestească asta prietenei ei, însă s-a pomenit că femeia o întreabă senină: – Auzi, tu l-ai visat pe Mihai? Și da, până la urmă i-a dat de pomană o pereche de mănuși.
A trecut vremea și am mai crescut și eu, iar într-o noapte am visat că stăteam pe marginea cavoului bunicii mele (care murise de cel mult vreun an). Cum necum vărs o sticlă de apă pe cavou și apa începe să intre printre crăpături. Mă trezesc brusc și afară era o furtună cumplită.
Prin facultate, un coleg de serviciu mi-a povestit cum l-au găsit pe tatăl său care murise înecat într-un lac în Colentina, pe când era la pescuit. Îl căutaseră pompierii cu căngile ore în șir și nimic. Apoi a venit o babă și le-a spus să aprindă șapte lumânări înfipte într-un colac pe care să-l pună pe apă. Colacul a plutit și s-a mișcat în direcția mortului. Când s-a oprit pe apă, le-a spus să caute acolo. Și l-au găsit pe bietul om.
Lucrurile de genul ăsta mi-au confirmat că există o legătură între cei vii și cei morți, iar datul de pomană are un rost al lui. Și am început să mă întreb ce se întâmplă cu cei morți care primesc de pomană dincolo. Ce se întâmplă cu sacrificiile făcute zeilor sau chiar de a da de pomană în cinstea zeilor (mai ales în antichitate). De la ce dăm de pomană și cum dăm. De la aprinsul lumânărilor și până la slujbe, toate implică acțiunea de a da pentru lumea de dincolo.
Am făcut un experiment de curând împreună cu colaboratorii mei din America, pe care i-am rugat să îmi dea de pomană. Am vrut să simt pe propria mea piele ce se întâmplă când cineva “te pomenește”, cum s-ar zice. Și am ajuns la următoarele concluzii:
- Contează ce dai de pomană, iar acestea se împart în categorii precum: mâncare și băutură, lucruri, arme, energie (prin post negru sau slujbe la biserică). Cumva, toate acestea ajung dincolo. La ce folosesc unui spirit? Habar nu am. Teoretic, memoria acestor lucruri pot prinde contur energetic dincolo și pot fi folosite.
- După moarte nu există timp și spațiu, sau cel puțin nu se manifestă ca aici. Prin urmare, tot ce dai de pomană ajunge instantaneu. Unde timpul și spațiul se intersectează în punctul zero, există doar AICI și ACUM, care sunt prezentul etern.
- Celui care dă de pomană i se întoarce. Acest lucru poate fi lesne observat de către cei care binecuvântează alți oameni pe stradă (sau trimit lumină), și primesc lumină înapoi de la Sursa Universală. Se simte ca un fel de fior prin corp care diferă în intensitate în funcție de puritatea intenției și cantitatea de lumină. Procentul de lumină al expeditorului este proporțional cu al destinatarului, iar asta înseamnă echitate; și de vreme ce există ca lege a Universului, este cea mai sănătoasă de pe Pământ. Spre exemplu, dacă trimiți lumină către un sfânt, 10% al tău primește 10% al lui. Nu de la el, ci de la Sursă. De aceea, dai cu adevărat când lucrul respectiv are valoare pentru tine, și nu doar să scapi de ceva din casă.
- Îți poți da singur de pomană, poți aprinde lumânări pentru tine. Există adevărate ritualuri cu lumânări pe care le știu atât biserica, cât și cei care se ocupă cu magia. Poți condiționa momentul când să primești ce ți-ai dat de pomană. Spre exemplu, poți ține post negru (se ține cu aghiasmă) ca să ai curaj și inspirație când vei da examenul de matematică. Sau când mergi la dentist. Sau, sau.
Și, desigur, mai sunt și alte aspecte care îmi scapă acum.
Acceptarea
Dacă veți avea curiozitatea să citiți din Marele Dicționar al Bolilor și Afecțiunilor. Cauzele subtile ale îmbolnăvirii – Jacques Martel, veți vedea că la baza fiecărei îmbolnăviri se află un blocaj energetic. Iar pentru rezolvarea celor mai multe dintre ele, autorul îndeamnă la a accepta lucrurile care stau la baza declanșării frustrărilor. Un fel de dacă te temi, nu te mai teme. Și m-am tot gândit, cum poți accepta ceva care tocmai prin desfășurarea lui îți creează frici și automat blocaje?
Cum te poți detașa de tine, cum poți călca peste toate emoțiile care te mână înspre încrâncenare și să afirmi accept!, sau chiar iert!? Știm cu toții ce înseamnă să te chinuie o situație, să te apese o acțiune a unui om care te-a implicat, să nu poți depăși o întâmplare, iar aceste lucruri să te țină în loc. Să te trezești zilnic știind că ești tot acolo și că, oricât ai dormi, oricâte cumpărături ai face, oricâte filme ai vedea, în cele din urmă revii în același loc. Și rețeta pe care o cunoști este simplă, o știi: Acceptă și mergi mai departe!, Iartă și o să-ți fie bine! Perfect! Dar cum o faci dacă pur și simplu NU POȚI?
Adevărul, cum probabil l-ați intuit, este că nu mergem la sursă. Pentru a elimina efectele trebuie mers la cauză. Iar cauza este de multe ori o călătorie dificilă pe care ar trebui să o faci doar atunci când ești echilibrat. Doar atunci poți privi obiectiv și poți trage concluzii. Iar concluziile te vor feri pe viitor. Vor deveni experiență înțeleasă.
Acceptarea sau iertarea se poate face în mod sănătos doar când reușești să scoți cauza din câmpurile tale. Fiecare cauză este o prismă prin care energia specifică chakrei emitente (a câmpului în discuție) amplifică efectele. Așadar, ceea ce povesteam aici poate fi aplicat în orice câmp. Rămâne apoi doar meditația asupra amintirilor păstrate în memorie pentru a trage concluziile.
Aceasta este partea tehnică și rapidă. Mai există o cale, aceea prin care te urci spiritual și te cureți de toate cele de la sine. Dar această cale se dovedește din ce în ce mai dificilă în zilele noastre.
Nu conteaza la cine te rogi, conteaza cine te asculta !
In ultima vreme auzim tot mai des cuvantul “spiritualitate”. Atat de des incat nu poti sa nu te intrebi daca nu cumva e o noua gaselnita care va avea partea ei de glorie si apoi se va stinge precum flacara violet sau va cadea in uitare precum ateismul ori soborul de preoti, toate in mare voga la un moment dat.
Era o vreme in care oamenii se declarau religiosi. In momentul in care si-au dat seama ca ceea ce numesc religie n-are nicio legatura cu credinta si nu este decat o forma de manipulare, au inceput sa se declare atei, adica inafara curentului religios. Adevarul este ca omul are nevoie de credinta asa cum are nevoie de aer, asa ca majoritatea celor ce s-au declarat atei au inceput sa devina spirituali. Nu mai vreau sa fiu maipulat, dar am nevoie sa cred in ceva ! In ce sa cred? Si atunci incepe cautarea.
Fenomenul numit spiritualitate este mult mai permisiv decat orice religie. S-au facut scoli in acest sens, exista maestri, invatatori, guru, denumirile variaza de la un curent la altul, la fel ca si caile spre iluminare.
Sunt cai mai mult sau mai putin batute, mai largi sau mai inguste, insa sunt ale lor, asa ca nimeni n-ar trebui sa fie consternat daca se cer bani ca sa ai voie sa-i insotesti pe drumul lor. Este perfect normal. E drumul lor, ei l-au facut, e la fel cum platesti taxa pentru autostrada. Ei nu te manipuleaza. Orice incercare de a urma un astfel de maestru, nu este decat o forma de auto-manipulare. Este frica de a porni singur pe un drum nevazut, drumul tau. Degeaba il cauti cu GPS-ul, degeaba te uiti in globul de cristal, drumul nu e nicaieri, el se va scrie pe masura ce vei face pas dupa pas. Ce te asteapta la capatul lui? Chiar trebuie sa te astepte ceva, cineva? Cele mai frumoase drumuri sunt pentru a calatori, nu pentru a ajunge la o destinatie. Asa ca roaga-te de vrei, mediteaza, inchina-te, fa orice te ajuta si iti da putere sa iti scrii drumul, dar nu-ti calca niciodata pe suflet !
CasaEVV 