Blog Archives

Luna Plina

Luna Plina este perioada cea mai puternica din ciclul lunar, cand energiile sunt amplificate la maximum. Oricare ar fi emotiile sau sentimentele unei vietati in ziua ce precede Luna Plina, ele vor creste in progresie. De aceea, este bine sa va monitorizati in perioada de dinainte si totodata sa-i intelegeti pe cei care se comporta diferit fata de normalul cu care v-au obisnuit.

Secretul din spatele Lunii 

In fapt, Luna Plina este perioada cand Soarele lumineaza complet Luna. Doar ca, ce nu se prea constientizeaza de catre oameni, este ca aceasta lumina pe care o arunca asupra Lunii ajunge prin reflexie pe Pamant. Asta inseamna ca pe langa lumina diurna pe care Soarele ne-o ofera, parte opusa a planetei este si ea luminata prin rasfrangere. Daca intr-o zi insorita veti incerca sa priviti la Soare, pentru cateva clipe veti reusi sa vedeti globul alb si iradiant, indiferent de puterea sa. Daca insa cineva va reflecta lumina Soarelui in ochii vostri, veti gasi imposibil sa rezistati acele cateva clipe, pentru ca veti orbi, va va arde retina. Aceasta nu inseamna nimic altceva decat ca puterea repercutata a Soarelui este mai puternica decat cea care ajunge normal pe suprafata Pamantului. De ce? Intrebati-l pe Dumnezeu?! E in departamentul lui treaba asta.

Asa se explica si influentele planetare si energiile zodiilor. Imaginati-va un bec cu oglinzi asezate in cerc in jurul sau, in continua miscare care nasc permanent ecuatii de unde si retele care influenteaza galaxia.

%d bloggers like this: