Blog Archives

Unicornul s-a sinucis

Cuvântul SENTIMENT face referire la simţirea mentalului. În sens invers, EMOŢIA este mişcarea simţirii interioare, care este efemeră de altfel.

Vă recomandăm Nicolae Davidescu cu titlul Sfinxul. Ca reprezentant al simbolismului, este unul din autorii prezenţi în locul unde s-au îmbinat secolele XIX cu XX. Iar cei care stau în aceste bucle temporale, au şansa să surprindă seva eternităţii.

Cartea este alcătuită din mici povestiri din istoria cunoscută și necunoscută, cărora li s-a aplicat un tuş de fantezie. Dar nu pentru publicitate, ci pentru a acoperi fisurile realităţii imediate pe care nu toată lumea le poate observa. Aşa cum a făcut şi Paler în Scrisorile sale. Uneori, o altă vopsea peste un adevăr deja vopsit.

Dintre toate povestirile, vă invităm să parcurgeţi Duhovnicul lui Don Chichottes. Veţi înţelege mai bine de ce va muri de sabie cel ce scoate sabia. Mai mult nu mai spunem.

O Duminică grozavă să aveţi!

Scurta recenzie asupra Cartii lui Mirdad

Cartea lui Mirdad a fost publicata in anul 1948 de catre autorul libanez Mikha’il Na’ima.

Cartea se doreste a fi un ideal filozofic dupa mitul biblic al lui Iisus, construit pe baza credintei lui Noe, supravietuitorul potopului. Scrierea atinge usor stilul lui Tolstoi, personaj principal devenind pe rand mai multi participanti la poveste, ultimul fiind chiar Mirdad. Se poate observa destul de usor ca Naima construieste pe baza povestilor vechi propria sa frustrare referitoare la lume. Dedublarea sa cu un personaj istoric precum Iisus sau cuiva de talia sa (dar care in cartea sa poarta numele Mirdad) esueaza, din punctul meu de vedere. Vederile sale bazate pe o educatie religios-filozofica nu sustin o logica puternica care a traversat timpul pana in zilele noastre iar pe alocuri invataturile sale se contrazic intre ele.

Trebuie inteles ca Mirdad nu este pe atat de autentic pe cat este Iisus, pentru ca in fata celui din urma nu gasesti argument. Chiar daca te-ai stradui sa o faci, n-ai juca decat rolul inecatului care cu cat se zbate, cu atat se scufunda. Pe cand in Mirdad, se ivesc dezechilibre.

Nu voi recomanda, precum Osho, sa cititi aceasta carte de mii de ori, dar va recomand sa o cititi pentru ca fiinteaza in ea lucruri bune, uneori se inalta la calitatea de maiastru.

Detaliile legate de autenticitatea istorica a cadrelor, atinge tangential realitatea, deci nu luati acest lucru ca un reper in studiile sau credinta pe care vi le insusiti.

In speranta ca am reusit sa conturez cat mai bine pozitionarea cartii in biblioteca voastra, va doresc lectura usoara si plina de rabdare!

Cu drag,

 

Scurta recenzie asupra cartii DESPRE VIS de Sigmund Freud

As vrea sa ma refer mai mult la carte decat la Freud in general pentru ca, citind aceste scurte publicatii care au fost selectate alcatuind cartea Despre vis, simt cum ma indrept intr-o directie pur  analitica asupra autorului decat a domeniului visatului sau al telepatiei. Voi face insa o sfortare sa nu ma abat!

Cartea prezinta trei capitole care aduc in discutie tema visului si a telepatiei. Primul capitol se adreseaza exclusiv visului, cel de-al doilea se adreseaza psihanalizei si telepatiei iar cel din urma capitol visului si telepatiei. Pentru cineva familiar cu domeniul, cartea nu va parea un rocket science cum spune francezul, ci o familiarizare cu ideea de analiza pe caz, atat de saraca (de altfel) in perioada pe care o traim. Pentru cei nefamiliari cu subiectele discutate in carte, le recomandam sa nu ramana prinsi in aura creata in jurul marelui analist Sigmund Freud ci sa se bucure de informatiile surprinse.

Pe scurt, in discutiile despre vis, Freud se refera exclusiv la visele de constiinta, numite de el insusi “visele formate dupa atitudinea lor fata de realizarea dorintei”. Iar aici este foarte bun pentru ca analiza sa se bazeaza pe credintele personale ceea ce-l impinge sa dea ce are mai de pret. Dincolo de aceasta sfera insa, Freud nu poate si nici nu vrea sa patrunda.

Cand discutia se muta pe seama cazurilor discutate privitor la visele anumitor oameni (numiti pacienti de cele mai multe ori) sunt puse fise de catalog privind supozitii asupra unor anomalii mintale. Din gama orice boala se rezolva cu o clisma si un luat de sange (vezi medicina secolului XVIII). Cam aici apare psihanaliza si deja doctorul Freud incepe sa traga oala la focul lui.

Ultimul capitol referitor la telepatie, in fapt nu atinge subiectul foarte clar iar autorul ne avertizeaza de la bun inceput asupra acestui lucru si asupra faptului ca incheierea va fi suspendata de lipsa oricaror concluzii trase. Totusi, remarca de final ramane demna de un analist cu calibrul sau: “Ce ramane de pe urma aparentei unei legaturi stranse dintre telepatie si vis este ca somnul favorizeaza telepatia incontestabil”. Iar de asta ne vom da seama singuri in articolele viitoare.

Fara alte concluzii.

%d bloggers like this: