Blog Archives

HON SHA ZEI SHO NEN

În Reiki, simbolul Hon Sha Zei Sho Nen este un simbol de distanță, considerat astfel pentru că prin el poți accesa orice loc, oriunde s-ar afla. Iar acest loc se poate afla atât în timpul prezent, cât și în timpul trecut sau viitor. Desigur, prin acțiuni spirituale și energetice. Iar o parte din aplicările sale le puteți găsi pe net.

Departe de a fi înfricoșător, acest lucru este în primul rând neînțeles. Să vedem. Nu există discipol care să fi trecut prin inițierile Reiki fără să fi făcut cunoștință cu acest simbol, de altfel, fiind al treilea în ordinea învățării lor. Cu toate acestea, aproape niciunul dintre cei pe care i-am întâlnit nu înțelegea pe deplin ce reprezintă această cheie, tocmai pentru că se limitau la carte și nu la experimentare.

Hon Sha Zen Sho Nen este o reprezentare Kanji, japoneză, adică un semn care înglobează în el un înțeles complex. Are mai multe traduceri sau interpretări, însă cea mai semnificativă o găsesc pe cea care spune așa: “Trecutul, Prezentul și Viitorul sunt acum“. Am realizat cândva, demult, că între ACUM și AICI este o legătură foarte strânsă. Când spui Sunt Aici, spui automat Sunt Acum. Și reciproca este valabilă. Veți observa mai mult ca sigur că AICI este o reprezentare spațială, adică a Spațiului, pe când ACUM este o reprezentare temporală, adică a Timpului. Legătura dintre Acum și Aici dezleagă misterul Prezentului, care este intersecția acestor două dimensiuni. În Prezent, pentru orice ființă, timpul și spațiul sunt zero.

Prin urmare, invocarea de mai sus aduce toate treptele timpului într-un singur loc, la picioarele celui care îl invocă. Poetic spus, dar adevărat. Dar cum putem înțelege prin forma noastră fizică o componentă atât de delicată precum timpul? Cea mai simplă modalitate pe care am găsit-o este prin ajutorul geneticii.

Prin genetică aflăm foarte multe despre viața omului și despre funcțiile organismului său. Organismul uman se comportă asemeni unui computer. Are sursă, are memorie, are monitor, are date cu care lucrează, se poate conecta la alte organisme, are programe după care funcționează și tot așa. Încă nu cunoaștem întreg potențialul său. Însă, mai are o caracteristică esențială, poate cea mai importantă a sa: poate prelua memorie și date din alt organism. Exact pe principiul unui stick de memorie de calculator, un organism preia ADN de la toți înaintașii săi. Sângele nu piere niciodată. Ați mai auzit asta?

Prin urmare, un organism are în el toate trăirile înaintașilor săi, tot trecutul pe linia sa genetică. Suntem legați la Începuturi prin puncte de memorie care pot fi accesate (mai devreme sau mai târziu, în funcție de cunoașterea fiecăruia). Tot timpul care a trecut este în fiecare organism, așa cum a fost el perceput. Aceasta este cheia către trecut. Iar viitorul este dat de toate alegerile sale. Cu fiecare clipă ne croim un viitor posibil. Și astfel avem cheia viitorului în noi. Greu de înțeles, este normal să fie așa. Dar secretul stă în fiecare din noi și prin exercițiu poate fi descifrat. Să trăiești clipa, adică Prezentul, nu presupune să devii o frunză în vânt, ci din contra, să conștientizezi toată puterea dintr-un singur punct, punctul zero.

Iată cum Hon Sha Zei Sho Nen poate invoca timpul într-un singur punct, iar acel punct este o șansă. Purtăm în noi mari responsabilități, indiferent cât de pierduți sau regăsiți am fi.

Teoria influentei Viitorului asupra Trecutului

Dintre acei oameni care au pus in balanta faptul ca Prezentul este influentat integral de catre Trecut, cativa au inceput sa efectueze tot felul de experimente prin care sa dovedeasca cele crezute de ei. Dar nu lor, ci celorlalti. Pentru ca asa functioneaza credinta: tu o simti, dar celorlalti trebuie mai intai aratata, creierul lor nu o poate percepe (vezi cazul 1492, debarcarea lui Columb si legenda conform careia bastinasii nu puteau vedea corabiile la orizont pentru ca nu stiau ca exista asa ceva).

Unanim acceptat este faptul ca Trecutul are o influenta asupra Prezentului, am putea spune una majora, covarsitoare de-a dreptul. Dar despre influenta Prezentului asupra Trecutului nu se prea aude. De fapt, nu despre asta este vorba, sa nu se faca o confuzie aici, este vorba de Viitorul (c) care influenteaza Prezentul (b) si nu Viitorul (c) care influenteaza Trecutul (a). Desi trecutul Prezentului pare ca face parte din aceeasi categorie cu trecutul ca Prezent, in comparatie cu Viitorul, (a) si (b) nu sunt aceeasi substanta pentru (c). Iata o axa ajutatoare:

Trecut (a) _________________ Prezent (b) _________________ Viitor (c)

Dupa cum scriam anterior, Trecutul si Viitorul sunt strict emotii si sentimente. Tot ce e real, se desfasoara si se deschide doar in Prezent (ca intamplare sau proiectie de vis diurn), dupa care, odata trait, se inchide la loc si ramane emotie (sub forma de amintire). Este motivul pentru care Viitorul nu poate afecta Trecutul (a) din axa noastra, ci doar Prezentul (b), pentru ca o emotie nu poate afecta decat ceva material, iar prezentul este singurul palpabil.

Dar cum are loc aceasta influenta, cum se manifesta ea?

Urmarea in episodul viitor.

%d bloggers like this: