Blog Archives

SANTINELA MINȚII

Despre transferul de energie permutată s-a mai vorbit pe ‘ici, pe ‘colo. Este bine cunoscut procedeul prin care un subiect 1 poate ţine post pentru un subiect 2, influenţând vibraţia celui din urmă. Nu ştiu dacă acest lucru este dovedit ştiinţific, dar să fim serioşi, nici formarea sistemului Solar nu este o dovadă clară ce ţine de principii solide ale unor cercetări cu abordare holistică, ci doar o supoziţie de calcule şi observaţii în care cred mai toţi oamenii planetei pentru că așa este pulsul.

Un alt exemplu de energie permutată este cazul energiei sexuale în cazul masturbării. În momentul actului sexual nesincer (să-l numim), dacă focusul se pune pe un subiect anume, se preia din energia sa. Astfel, se satisface dorința de a avea contact sexual (cu respectivul) prin simpla manifestare a energiilor la nivel superior-astral.

Revenind la tema noastră, din acceași gamă a transferului de energie, poate fi socotit ca o ramură separată dar cumva aparţinând aceluiaşi trunchi formator, prelungirea karmei.

Prelungirea karmei este un mic secret care permite prelungirea vieţii. Desigur se pune problema dacă reuşeşti să duci la bun sfârşit tot ceea ce ai avut de făcut până în momentul final în care invoci planul. Şi ce greutate mai mare decât să pricepi ceva nevăzut în a cărui existenţă nu eşti sigur dacă să crezi sau nu, deşi mai toate dovezile înclină să o susţină? Mă refer aici la karmă și nu la Dumnezeu! Zâmbesc.

Prelungirea karmei are sinonim în Reiki termenul de prelungire a misiunii personale. Nu este o chestiune simplă, cu atât mai mult cu cât forţezi Universul să recalculeze întregi cicluri.

Pentru final vă propun un exerciţiu de imaginaţie uşor incomod: preluarea karmei. Este o metodă prin care, asemeni postului, creezi un traseu artificial pentru manifestarea şi transferul energiei. Personal, nu cred să fie posibil un transfer integral şi pe termen îndelungat, dar niciodată nu se ştie.

Aşadar, te-ai lăsa suit pe o cruce pentru altcineva? Se numeşte sacrificiu şi este socotit la mare preţ în forumurile înalte.

Cu drag,

%d bloggers like this: