Blog Archives
De ce să nu folosim negații într-un proiect
Dacă vă amintiți din articolul precedent despre detaliile din spatele unei grile de cristale, spuneam că la baza funcționării ei stă un proiect scris de mână. În acest proiect așternem ceea ce ne propunem să obținem prin influențarea unor situații, cauze etc., aranjând energiile într-un mod ordonat și care să servească planurilor noastre. Nu neapărat că ar funcționa de fiecare dată, pentru că, așa cum am spus, uneori intrăm în contradicție cu Destinul nostru sau chiar cu Liberul Arbitru al celorlalți.
Pentru aceasta spuneam că redactarea proiectului trebuie să se facă cu strictețea a trei reguli:
- Proiectul să se scrie la timpul prezent
- Proiectul să se scrie fără negații
- Proiectul să se facă “cu voia la Dumnezeu”
Astăzi mi-am propus să ating acea necunoscută pe care anterior o aveam cu privire la întrebarea “De ce să nu folosim negații într-un proiect?”
În primul rând trebuie să înțelegem că un proiect are șanse de funcționare și fără să îl poziționăm sub grilă. În viața de toate zilele acest lucru se numește time management , și te ajută foarte mult să îți faci un plan de acțiune în care să îți așterni pe hârtie ideile pe care vrei să le urmezi. Faptul că se evită cu orice preț negațiile într-un proiect scris, denotă faptul că acest proces are a face cu intelectul nostru, cu conștientul, inconștientul sau subconștientul nostru. Prin urmare, de ce l-ar afecta o negație “sănătoasă”? Adică de ce formularea “Sunt sănătos” primează în fața celei “Nu mă îmbolnăvesc“? Practic, vorbim despre unul și același lucru dar cu proiecții ale adevărului axate pe puncte (unghiuri) de vedere diferite.
Răspunsul meu se găsește în postarea ASTA. Respectiv, atunci când îți spun că nu trebuie să te îmbolnăvești, care este primul lucru care îți vine în minte? Exact! Cuvinte cheie.
Dacă aveți alte păreri sau opinii, vă invit să le discutăm împreună în comentarii pentru a putea avea cât mai multe informații cu privire la acest subiect.
O zi frumoasă să avem!
APROPO! Știați că există o grilă de dimensiuni mari folosită pentru menținerea păcii în lume? Din câte îmi amintesc este poziționată la unul din poli și este încărcată de mai mulți maeștri în diferite sisteme. Îmi amintesc că văzusem o poză cândva cu această grilă, iar pe ea erau desenate simbolurile tuturor religiilor din lumea asta.