Credința mare și credința mică

Întotdeauna veți fi nevoiți să dați piept cu credința și încrederea. A te încrede este mai puternic decât a crede.

A crede în cineva mai puternic ca tine este mai simplu decât a crede în cineva mai slab decât tine. Pentru că cel puternic face minuni comparativ cu tine. Cu cei învingători, vrem toți să stăm la masă. Aceasta este credința mică.

Dumnezeu însă, este deasupra tuturor pentru că el se încrede în cei mai mici lui, adică în oameni. În teorie, nici n-ar avea cum a crede în cineva superior lui. Pentru că nu există așa ceva. Asta înseamnă că Dumnezeul este CAPĂTUL MARE AL CREDINȚEI.

Când veți crede în cineva mai mic decât voi, să fiți conștienți de două lucruri:

1. Copiați pe Dumnezeu, deci nu puteți da greș.
2. Crezând în cineva, sădești parte din tine acolo. Adică lumină din suflet.

 

Nu conteaza la cine te rogi, conteaza cine te asculta !

      In ultima vreme auzim tot mai des cuvantul “spiritualitate”. Atat de des incat nu poti sa nu te intrebi daca nu cumva e o noua gaselnita care va avea partea ei de glorie si apoi se va stinge precum flacara violet sau va cadea in uitare precum ateismul ori soborul de preoti, toate in mare voga la un moment dat.
Era o vreme in care oamenii se declarau religiosi. In momentul in care si-au dat seama ca ceea ce numesc religie n-are nicio legatura cu credinta si nu este decat o forma de manipulare, au inceput sa se declare atei, adica inafara curentului religios. Adevarul este ca omul are nevoie de credinta asa cum are nevoie de aer, asa ca majoritatea celor ce s-au declarat atei au inceput sa devina spirituali. Nu mai vreau sa fiu maipulat, dar am nevoie sa cred in ceva ! In ce sa cred? Si atunci incepe cautarea.
Fenomenul numit spiritualitate este mult mai permisiv decat orice religie. S-au facut scoli in acest sens, exista maestri, invatatori, guru, denumirile variaza de la un curent la altul, la fel ca si caile spre iluminare.Sunt cai mai mult sau mai putin batute, mai largi sau mai inguste, insa sunt ale lor, asa ca nimeni n-ar trebui sa fie consternat daca se cer bani ca sa ai voie sa-i insotesti pe drumul lor. Este perfect normal. E drumul lor, ei l-au facut, e la fel cum platesti taxa pentru autostrada. Ei nu te manipuleaza. Orice incercare de a urma un astfel de maestru, nu este decat o forma de auto-manipulare. Este frica de a porni singur pe un drum nevazut, drumul tau. Degeaba il cauti cu GPS-ul, degeaba te uiti in globul de cristal, drumul nu e nicaieri, el se va scrie pe masura ce vei face pas dupa pas. Ce te asteapta la capatul lui? Chiar trebuie sa te astepte ceva, cineva? Cele mai frumoase drumuri sunt pentru a calatori, nu pentru a ajunge la o destinatie. Asa ca roaga-te de vrei, mediteaza, inchina-te, fa orice te ajuta si iti da putere sa iti scrii drumul, dar nu-ti calca niciodata pe suflet !

credinta – cea care poate muta muntii

ce este credinta? sa incercam o definitie…

credinta este o stare oamenilor, o suma unor energii care pot fi, ganduri, tipare mentale, stari emotionale, stari spirituale si altele..

o stare in care omul poate muta muntii din loc.

adevarul este ca acea stare, este una naturala a omului, iar din diverse cauze el a “uitat”.

ca sa ajunga la credinta, la acea stare sunt mai multe cai. una este prin inima, alta prin minte sau spiritual sa spunem, cand alte fiinte echilibreaza instant energiile in asa fel incat omul atinge acea stare.

o veche vorba spune ca din minte nu poate iesi nimic decat daca a intrat mai inainte.  adica, daca o persoana nu stie, nu are informatia ca poate fi intr-un fel sau altul, el/ea nu va face eforturi in acea directie. calea prin minte este prin educatie, invatatura, asimilarea de informatii.

calea inimii este prin trairi in prezent. opusa oarecum mintii, inseamna linistirea gandurilor si dezvoltarea constiintei, o stare superioara in care se poate manifesta credinta.

problemele sunt ca oamenii azi sunt educati sa foloseasca mintea si sa ignore inima, si spiritul. omul poate fi asemuit cu o trasura, un ansablu format din stapanul trasurii, trasura, vizitiul si calul. (gurdjieff)

daca stapanul nu se poate face auzit, vizitiul nu va stii unde sa mearga. daca vizitiul nu aude, nu poate comanda calului, care merge dupa cum ii e voia… si tot asa.

un prag mare si neexplicat clar este urmatorul: omul percepe mintea ca fiind eu-ul total. pana nu intelege ca mintea este doar un instrument, un organ asa cum este o mana sau un picior, va putea merge mai departe cu greu. omul poate gandi/percepe si cu inima,.

ce este frumos este faptul ca de multe ori linistirea mintii facea ca inima sa creasca, si ansamblul numit om sa functioneze cat mai aproape de starea originara.

ca sa te nasti a doua oara (isus) trebuie sa reprogramata mintea, respectiv tot ceea ce a invatat omul traind in societate, sa fie dezvatat.  proces de durata, pentru ca educatia primita ca si copii cere timp, metoda, atentie si perseverenta. metodele bune sunt cele care retrimit omul in interior, cele care il fac sa gaseasca singur adevarul propriu in prima etapa.

adevarul este ca mergem la alti oameni, profesori, sensei, oameni remarcabili pentru confirmari! mintea fiind nesigura, are nevoie sa fie ajutata.

adevarul este ca indiferent la cate scoli, maestri mergem rezultatele apar dupa ce fiecare om face singur.

adevarul este ca…  incotro… mutam… muntii?   🙂

multumesc.

Cel mai mare antomin al Credintei

Cel mai mare antonim al Credintei nu este Necredinta, asa cum cei mai multi cred. Pentru ca in Necredinta omul crede in principiul de a fi statornic intr-un gand, fie ca este el drept sau gresit. Dar odata ce omul crede intr-un principiu, deja el a ales. Iar alegand, inseamna ca a trecut prin briza libertatii.

Pe cand Umbra, ea se teme sa lase omul sa aleaga. Si atunci mimeaza ca ofera omului alegerea. In mijlocul societatii omul nu intalneste alternativa sau alegere.

Retineti, dar, ca cel mai mare dusman al omului este Indoiala, pentru ca ea vine din Frica. Cea mai mare cacealma a Umbrei nu a fost sa faca oamenii sa creada ca ea nu exista, ci sa-i faca sa se indoiasca de existenta sa!