Blog Archives

Aspectul curenților energetici și teoria discutată a ființării lor după moarte

Este curios că nu am întâlnit până acum în nici o scriere teoria celor doi curenți energetici (Ida și Pingala) dincolo de corpul fizic.

Pot avea influență curenții asupra spiritului și dincolo de corpul fizic (a se citi premergător AICI)? Pentru că știm că alegerile spiritului sunt marcate de amprenta curenților.

Răspunsul acestei întrebări ar trebui să poarte cititorul într-o lume a gândurilor serios comparate, puse într-o prismă cu spectru foarte riguros. Iar asta, întrucât “dincolo de corpul fizic” poate însemna moarte, decorporare, vis.

Rezumând din articolele precedente, curenții energetici Ida și Pingala favorizează dezvoltarea spiritului prin evoluția lor prin cele 7 chakre (fiecare chakră reprezentând un Univers în parte pentru ei). Odată cu moartea corpului, spiritul păstrează cu el chakrele, însă ele se dezactivează treptat mai ales sub influența timpului (prin ardere, ele sunt dezactivate instantaneu). Toate ritualurile post mortem favorizează închiderea chakrelor și întreruperea legăturilor cu emoția vieții în timp limitat și bine segmentat. Pe de altă parte, temerea celor vechi în fața fenomenele poltergeist (adică manifestarea spiritului ce a părăsit corpul după moarte asupra vieții din care a ieșit – în tradiția populară strigoi) a dus la arderea a tot ceea ce este rău, pe rug: orci, vrăjitoare, inima celui considerat strigoi ș.a.m.d. De unii a fost văzută drept eliberare rapidă, este cunoscut drept incinerare.

În concluzie, această ardere presupunea închiderea celor 7 peceți prin care se petrec cei doi curenți (șerpi) energetici. Reîncarnarea spiritului care a păstrat esența răului sau al binelui în el (și aici vine întrebarea unde se află această memorie înmagazinată) aduce, însă, cu sine activarea chakrelor, deschiderea peceților și manifestarea curenților care influențează alegerile: pasionale, raționale sau pasional-raționale.

Pe cale logică, Ida și Pingala pot influența alegerile spiritului după moarte până la inactivarea chakrelor. Aceasta este și cauza spiritelor prinse între lumi: chakrele nu se închid, spiritele rămân semi-conștiente (mutant). De aici și slujbele de pomenire pentru eroii necunoscuți și tot așa.

Se întâmplă dar, ca și în timpul visului sau al decorporării, influența curenților să se facă simțită. Adică pasiunea, răzvrătirea, frica, pot stimula deciziile și desigur le pot da un curs sau altul.

Întrebarea finală care ne preocupă este dacă curenții Ida și Pingala sunt entități separate de spirit sau fac parte din arsenalul care îl alcătuiesc. Sunt implanturi menite să creeze evoluție? În supradoză duc la dure stricăciuni asupra spiritului?

Logica chakrelor

Sistemul chakrelor principale este format liniar – evolutiv.

Evolutia in culori reprezinta si evolutia dinspre materie (substanta) inspre esenta. Iata reprezentarea lor:

  1. Rosu
  2. Portocaliu
  3. Galben
  4. Verde
  5. Albastru
  6. Indigo
  7. Violet

Aceleasi culori, nefiind aleatoare, se intalnesc in sistemul constructiv al Universului in care ne desfasuram viata. Atmosfera este un exemplu la indemana.

Ce observatii la prima vedere se pot trage din cele de mai sus?

In primul rand, Rosu, Galben si Albastru sunt culori primare, adica din ele se contureaza toate celelalte. Daca urmam acest rationament, atunci chakrele radacinii, ale puterii si ale gatului sunt cele din care se contureaza insusirile celorlalte. Ganditi-va la asta!

Mergand mai departe, se observa usor ca mixarea chakrelor 1 cu 3 dau pe 2, 3 cu 5 dau pe 4 iar 5 cu 7 dau pe 6. Acest fapt ne poate aduce in vedere faptul ca o problema a chakrei rezultante se poate regla in ultima instanta din cele 2 care o compun.

Spre exemplu:

Chakra rosie si chakra galbena au o mare pondere in insusirile pe care le da chakra portocalie. Adica, chakra Radacina si cu chakra Puterii au impact asupra chakrei Sexului. Un dezechilibru al chakrei Sexului poate fi adus in balanta lucrand la Radacina si la Putere.

Sa ne fie bine!

%d bloggers like this: