Blog Archives

Păzește-mă de ceea ce sunt! – partea a doua

Sărind pentru puţin din categoria incertitudinilor în faţa visului faţă cu realitatea, considerăm util să ne aplecăm de data această asupra certitudinii, socotită prin prisma Sindromului lui Lazăr.

Sindromul lui Lazăr se referă la moartea aparentă a corpului, produsă de boala numită catalepsie. Aceasta se manifestă prin paralizia completă a corpului şi instalarea în acesta a tuturor condiţiilor unui organism decedat, mai puţin stadiul de putrefacţie. În rest, pulsul dispare, corpul se răceşte, iar spiritul rămâne încarcerat în corp fiind privat de reacţiile motorii şi blestemat cu cele senzitive. Pe scurt, vezi şi simţi totul din propriul corp dar nu te poţi mişca, iar cei din jur te percep ca fiind mort. Devine lesne de înţeles care este motivul pentru care a căpătat numele pe care îl poartă.

Acest sindrom a terorizat secolele XVIII şi XIX până la introducerea îmbălsămării unui cadavru, care presupune în primul rând eliminarea sângelui din corp. Nu vom aminti aici nici experienţele relatate de cei care au trăit moartea aparentă fiind îngropaţi de vii, şi nici dorinţele testamentare ale celor îngroziţi că s-ar putea trezi în mormânt de vii.

Subiectul nu a abordat însă punctul de vedere ştiinţific în ceea ce priveşte spiritul şi sufletul. Ce se întâmplă cu ele în stadiul de catalepsie? De ce porţile către funcţiile motorii se închid?

Subiectul nu este străin nici unei perioade istorice. Începând de la presupunerile asupra cazului învierii lui Lazăr de către Iisus, continuând cu povestea lui Romeo și a Julietei inspirată evident de actualitatea vremii și până în secolele XVIII-XIX, catalepsia indusă prin plante sau nativă reprezintă exact situaţia visului însă privită în oglindă.

În următorul articol vom discuta despre groaza de vis şi cauzele fatale pe care le-a adus secolelor trecute, și mai presus de toate care este perspectiva legii asupra victimelor viselor.

%d bloggers like this: