Limba in abstracto

Hașdeu a vorbit sus și tare că nu se poate da o definiție ușoară limbii, iar asta tocmai din cauza faptului că este în același timp o rădăcină a sufletului cât și o tulpină a minții.

Printre alte categorisiri nișate, se oprește asupra celor două originale (și nu a celor artificiale), îndeobște, și le numește in abstracto și in concreto.

Prima este o manifestare vocală nativă a sufletului.

Cea de-a doua este dialectul (adică limbile Pământului).

Limba in abstracto, pe care o vorbesc toți oamenii (indiferent de vârstă, rasă, religie) dar și toate viețuitoarele, este concepută cu sufletul și manifestată prin sunete. Are urmatoarea formulă a facerii ei:

Son < confuz-articulat + simțire – cugetare > Suflet

Son < confuz-articulat + simțire – cugetare > Suflet

Son < confuz-articulat + simtire – cugetare > Suflet

Confuz, confuz-articulat, articulat + simțire, simțire-cugetare, cugetare = Limba

Urmând raționamentul de mai sus, cuprindem cu mintea mai ușor ce se află în spatele poveștii Turnului Babel prin încrucișarea limbilor. Oamenii au trecut de la cugetare la simțire și nu de la articulare la confuz.

Dumnezeu nu numai ca nu e rău, dar este cu totul mai deștept decât suma tuturor religiilor într-o paranteză și ridicate la orice putere!