De ce își acoperă femeile capul când intră în biserică

Cu siguranță ați întâlnit acest lucru în ortodoxismul oriental și în religia islamistă. Ba, mai mult, există chiar culte catolice care practică acest ritual. Și totuși, de ce trebuie femeile să își acopere capul în biserică?

În cartea apocrifă a lui Enoch (Enoch înseamnă în limba ebraică învățător), se povestește despre influența Veghetorilor asupra oamenilor primitivi. Povestea o cunoaște toată lumea, acești îngeri aveau misiunea clară de a rămâne neutri, simpli observatori care ar fi trebuit să îi raporteze lui Dumnezeu despre evoluția omenirii. Iar asta spune câte ceva despre acel Dumnezeu. Acești Veghetori îmbrățișează omenirea, o învață și îi conferă informații fără de care oamenii primitivi ar fi rămas într-o stare prelungită de sălbăticie. Ajung chiar să fie atrași fizic de femei și se împerechează cu ele dând naștere unei rase hibrid, numită a Nephilimilor, adică binecunoscuta rasă a uriașilor. Iar asta spune că acești veghetori erau majoritar sau doar de sex masculin. Spun majoritar pentru că în mitologie există legende despre femei de altă rasă care se împerecheau cu bărbați (vezi Odisea).

Continuând, veghetorii sunt uciși pentru că au sfidat legea primită, rasa umană este ucisă, se trece la altă poveste, alți oameni, alți profeți. Se formează biserica creștină care preia informația că Veghetorii erau atrași de femeile oamenilor, în special datorită părului lung care le curgea în valuri pe umeri. Iar de aici s-a trecut la batic și la alte costumații.

Rămâne să ne gândim dacă acest lucru este doar o tradiție sau biserica transmite un mesaj prin care spune că oamenii pot fi văzuți în biserică de entități superioare.

OGLINDIREA

Oglindirea, o nebunie a universului psihologic, toată lumea o propagă cu succes pentru că ea chiar există. Cu toate acestea, nu am întâlnit pe nimeni până în prezent să explice cum și de ce funcționează ea.

Mai întâi de toate să vedem ce înseamnă Oglindirea, să încercăm să o desfacem un pic pe bucăți, căci ea are două paliere: unul în care reflectăm ceea ce primim și altul în care observăm cine suntem prin prisma altor persoane.

REFLEXIA

Este cât se poate de demonstrabil că devenim acei oameni influențați de cercul de indivizi în care petrecem cel mai mult timp. Aceasta este o chestiune observabilă în timp îndelungat, însă pentru o demonstrație rapidă este de ajuns să zâmbim cuiva și să vedem că în proporție covârșitoare primim înapoi tot un zâmbet. Acest lucru s-a implementat activ în vânzări de ani buni de zile, în special în State, și se cheamă service with a smile. La fel, dacă cineva ne înjură, prima tendință este să răspundem cu aceeași monedă. Iată, prin urmare reflexia. Fiecare dintre noi are capabilitatea de a reda ceea ce primește.

CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT

Aceasta este varianta cel mai uzitată de psihologi atunci când se referă la oglindire. Altfel spus, vei auzi de multe ori că dacă te deranjează ceva la cineva, înseamnă că, de fapt, te deranjează acel lucru la tine.

Esența acestui fapt nu stă de fapt în criticism, ci în acel moment când apare starea de iritabilitate internă în raport cu criticarea. Orice critică constructivă și educativă nu are a face cu Oglindirea.

Oglindirea apare în momentul în care își face simțită prezența comparația. Comparația este cel mai bun carburant pentru Orgoliu, iar ea este periculoasă pentru că este trezită undeva în subconștient, unde oamenii ajung conștient greu spre deloc. Dacă vreți, este ca și cum ar trebui să ne scufundăm la o adâncime mai mare. Unii nu știu să înoate, alții nu își pot ține respirația, alții nu știu să regleze presiunea, iar alții pur și simplu se tem. Orgoliul poate fi echilibrat într-un singur mod: comparația cu sine însuși.

Dar ce stă la baza oglindirii? Eu cred că este cunoașterea. Pentru că lipsa cunoașterii oferă o perspectivă redusă părții emoționale a creierului, și atunci se formează impulsul. Impulsul este, de fapt, acel element care deconspiră locul în care te ascunzi, la fel ca în orice fel de joc în care te dai de gol. Adică emoția. Prin urmare, schema arată cam astfel:

ATENȚIA >> CUNOAȘTEREA >> IMPULSUL (emoția) >> OGLINDIREA

Evident că acest lucru este un artificiu exterior care poate fi observat cu ușurință de oricine este atent puțin. Dar el este un element dintr-o gamă de elemente care definesc o personalitate. Prin urmare, oglindirea este un mesaj rapid pe care îl poți prinde din zbor și din care poți extrage ceva informație. Despre tine sau despre alte persoane.

Dacă, totuși, ai nevoie de o oglindă care să redea cu adevărat personalitatea ta, atunci poți concepe singur Oglinda magică a lui Bardon. Practic, lucrezi pe două pe două foi. Pe una scrii toate Virtuțile pe care le ai, iar pe cealaltă toate Slăbiciunile. Apoi le categorisești în funcție cele 5 elemente: apă, aer, pământ, foc, eter. Fiecare Virtute și Slăbiciune este influențată de un element. Atunci când vei ști cine sunt ele, vei ști unde și cum să lucrezi cu tine. Iată un exemplu simplu în ceea ce privește gustul:

Elementul Pământ are corespondentul în amar – oameni împământeniți, cu dorință de stabilitate, lucruri materiale.

Elementul Apă are corespondentul în sărat – oameni sentimentali.

Elementul Foc are corespondentul în dulce – oameni impulsivi.

Elementul Aer are corespondentul în acru – oameni cu nasul pe sus, orgolioși, care își dau aere.

Elementul Eter are corespondent în toate gusturile și în nici unul – sunt oamenii echilibrați, pe treapta cea mai înaltă de dezvoltării.

Prin urmare, urmărind meniul unei persoane putem intui elementele care îl domină cel mai mult și personalitatea ei.

Cum funcționează datul de pomană. Mijlocitorul

Este, într-adevăr, un personaj care joacă un rol important în procesul datului de pomană despre care nu am vorbit absolut nimic în articolul anterior. El este cel prin care se manifestă întreg procesul și fără existența sa, datul de pomană nu s-ar putea întâmpla. Este vorba despre cel care primește de pomană.

În primul rând, să ne oprim un pic asupra expresiilor uzitate atunci când se primește de pomană. Există termenul BOGDAPROSTE! și există expresia SĂ FIE PRIMIT!. Bogdaproste este o expresie parțial bulgărească, formată cel mai probabil în perioada cnezatelor române secolele XII-XIII e.n., atunci când dinastia Basarabilor din Țările Române este adânc implicată în politica bulgarilor. Cei mai măreți Basarabi ai bulgarilor au fost Asanii, care au jucat un rol important în evoluția vecinilor noștri. Termenul este compus și înseamnă Bogăție și noroc!. Se vede, de altfel, că este o replică de mulțumire și tot odată o urare îndreptată către cel care oferă de pomană și nu celui plecat dintre vii. Atunci când se primește de pomană, devine aproape un sacrilegiu să răspunzi prin Mulțumesc!. Formarea cuvântului mulțumesc are la bază o expresie folosită intens în Romania. Drumul său de formare este din mulțam, provenit din mulți ani, urarea de astăzi La mulți ani (explicația este dată de Hașdeu în Etymologicum Magnum Romaniae).

Iată, prin urmare, cum primitul de pomană este însoțit de un ritual ce ține de modul prin care ne exprimăm participarea. În timp ce Bogdaproste și Mulțumesc arată o recunoștință față de cel care a pregătit pomana și o oferă, expresia Să fie primit joacă rol de confirmare și deschidere a porților către lumea de dincolo. Probabil, în tradiția românească, fără această cheie care oferă acces în lumea spirituală, pomana rămâne un simplu ajutor pământesc.

Ce se întâmplă fizic cu mâncarea din pomană?

Nu toți cei cărora li se oferă pomană o primesc. Din diferite motive, însă unul le întrece pe toate și este puțin cunoscut spre deloc. Ortodoxismul ne spune că la Cina cea de taină, Iisus le-a spus apostolilor să mănânce din pâine pentru că este carnea sa și să bea din vin pentru că este sângele său. Aceste ritual de consumare a cărnii unei victime era deja cunoscut de către lumea păgână și se pare că are rădăcini adânci în istoria oamenilor. Vânătorii mâncau inima sau alte organe ale vânatului pentru a lua puterea din animal, războinicii la fel din trupul adversarilor. Prin urmare, prin consumul de carne crudă se întâmpla un transfer energetic. Dar aceasta nu este toată explicația. În cartea sa Cum să devii fenomen, Ignatenko spune așa:

“Precum corpul fizic, toate corpurile subtile sunt supuse proceselor de descompunere şi moarte. Multe religii, în funcţie de termenele de părăsire a diferitelor corpuri, au elaborat ritualuri de înmormântare şi pomenire corespunzătoare. Trei zile după moartea corpului fizic, învelişul energetic cu informaţia stocată — esenţa corpului subtil — părăseşte corpul eteric (după care acesta se distruge). După 9 zile esenţa părăseşte corpul astral. După 40 de zile — corpul mental, 114 zile — corpul karmic, după 146 zile — corpul intuitiv. După 666 zile — învelişul corpului Nirvanei poate pătrunde în Absolut (alb — dacă s-a dezvoltat corpul Nirvanei sau negru — dacă s-a dezvoltat corpul maron). Se descompune numai corpul eteric, celelalte corpuri se păstrează pentru dezvoltarea evolutivă viitoare, deoarece o singură viaţă în corpul fizic nu ajunge dezvoltării complete a corpurilor subtile.“

Prin urmare, se poate vedea o legătură între perioadele date de Ignatenko și perioadele la care se face parastas (40 zile, 6 luni, 1 an, 7 ani) pentru cei plecați. Și nu putem să evităm întrebarea Oare parastasele nu au legătură cu consumarea ritualică a corpurilor subtile ale celui mort, ca în tradițiile păgâne? Adică, nici mai mult, nici mai puțin decât consumarea corpurilor spirituale pentru eliberarea sufletului.

Vorbesc toate aceste lucruri despre importanța celui care primește de pomană, respectiv mijlocitorul? Este el pasibil să capete din puterea spirituală a celui plecat?

Cum funcționează datul de pomană?

Acum mulți ani, eram copil, a murit un prieten de familie al nostru și au rămas în urmă soția și fiica lui. La puțin timp după, mama a avut un vis în care se întâlnea cu mortul, care îi spunea să vorbească cu soția sa să îi dea de pomană o pereche de mănuși, pentru că îi este frig. Mamei i-a fost rușine să povestească asta prietenei ei, însă s-a pomenit că femeia o întreabă senină: – Auzi, tu l-ai visat pe Mihai? Și da, până la urmă i-a dat de pomană o pereche de mănuși.

A trecut vremea și am mai crescut și eu, iar într-o noapte am visat că stăteam pe marginea cavoului bunicii mele (care murise de cel mult vreun an). Cum necum vărs o sticlă de apă pe cavou și apa începe să intre printre crăpături. Mă trezesc brusc și afară era o furtună cumplită.

Prin facultate, un coleg de serviciu mi-a povestit cum l-au găsit pe tatăl său care murise înecat într-un lac în Colentina, pe când era la pescuit. Îl căutaseră pompierii cu căngile ore în șir și nimic. Apoi a venit o babă și le-a spus să aprindă șapte lumânări înfipte într-un colac pe care să-l pună pe apă. Colacul a plutit și s-a mișcat în direcția mortului. Când s-a oprit pe apă, le-a spus să caute acolo. Și l-au găsit pe bietul om.

Lucrurile de genul ăsta mi-au confirmat că există o legătură între cei vii și cei morți, iar datul de pomană are un rost al lui. Și am început să mă întreb ce se întâmplă cu cei morți care primesc de pomană dincolo. Ce se întâmplă cu sacrificiile făcute zeilor sau chiar de a da de pomană în cinstea zeilor (mai ales în antichitate). De la ce dăm de pomană și cum dăm. De la aprinsul lumânărilor și până la slujbe, toate implică acțiunea de a da pentru lumea de dincolo.

Am făcut un experiment de curând împreună cu colaboratorii mei din America, pe care i-am rugat să îmi dea de pomană. Am vrut să simt pe propria mea piele ce se întâmplă când cineva “te pomenește”, cum s-ar zice. Și am ajuns la următoarele concluzii:

1. Contează ce dai de pomană, iar acestea se împart în categorii precum: mâncare și băutură, lucruri, arme, energie (prin post negru sau slujbe la biserică). Cumva, toate acestea ajung dincolo. La ce folosesc unui spirit? Habar nu am. Teoretic, memoria acestor lucruri pot prinde contur energetic dincolo și pot fi folosite.
2. După moarte nu există timp și spațiu, sau cel puțin nu se manifestă ca aici. Prin urmare, tot ce dai de pomană ajunge instantaneu. Unde timpul și spațiul se intersectează în punctul zero, există doar AICI și ACUM, care sunt prezentul etern.
3. Celui care dă de pomană i se întoarce. Acest lucru poate fi lesne observat de către cei care binecuvântează alți oameni pe stradă (sau trimit lumină), și primesc lumină înapoi de la Sursa Universală. Se simte ca un fel de fior prin corp care diferă în intensitate în funcție de puritatea intenției și cantitatea de lumină. Procentul de lumină al expeditorului este proporțional cu al destinatarului, iar asta înseamnă echitate; și de vreme ce există ca lege a Universului, este cea mai sănătoasă de pe Pământ. Spre exemplu, dacă trimiți lumină către un sfânt, 10% al tău primește 10% al lui. Nu de la el, ci de la Sursă. De aceea, dai cu adevărat când lucrul respectiv are valoare pentru tine, și nu doar să scapi de ceva din casă.
4. Îți poți da singur de pomană, poți aprinde lumânări pentru tine. Există adevărate ritualuri cu lumânări pe care le știu atât biserica, cât și cei care se ocupă cu magia. Poți condiționa momentul când să primești ce ți-ai dat de pomană. Spre exemplu, poți ține post negru (se ține cu aghiasmă) ca să ai curaj și inspirație când vei da examenul de matematică. Sau când mergi la dentist. Sau, sau.

Și, desigur, mai sunt și alte aspecte care îmi scapă acum.

Legături și blesteme

Dacă te gândești un pic mai aprofundat la cele două procedee (legături și blesteme), începi să sesizezi o conexiune foarte subțire care, deși diferite ca metodă, le ține în același registru de manifestare.

Legăturile sunt tipic țigănești, iar țiganii nu se dau înapoi de la nimic atunci când atacă. Partea proastă la ei este că limitările lor sunt date de respectarea unei tradiții pe care o învață și o respectă. Am vrut să spun partea proastă pentru ei. Pentru omenire, țiganii sunt cei mai mari păstrători ale tainelor oculte. Tarotul, spre exemplu, este adus de către ei din Egipt, învățat de la preoții de acolo. Legăturile se fac exact așa cum spune chiar denumirea lor. Legi pe cineva imaginând un inel energetic, o sfoară energetică, etc. Dezlegarea se face prin tăieturi ale acestor legături, prin punerea de lumină pe ele prin Reiki, prin preot.

Blestemul se manifestă ca un nor negru care rămâne deasupra subiectului în cauză și îl urmărește oriunde s-ar afla, blocând comunicarea cu sfera divină. În funcție de magnitudinea sa, poate acapara mai mulți membri ai familiei, ai neamului etc. Blestemul urmărește o adresă virtuală care este numele persoanei în cauză. Dacă persoana își schimbă numele, blestemul pierde destinatarul, însă rămâne activ până când este distrus. Este posibil ca acest lucru să îl facă oarecum complementar sorții și destinului unui om, care merge tot după nume. Schimbarea numelui echivalează cu schimbarea sorții. Distrugerea sa se face prin creșterea vibrației peste cea a blestemului (care este pe negativ), prin lumină din Reiki, prin preot, prin îndeplinirea unor condiții setate de către cel care a rostit blestemul.

ASEMĂNĂRI CU BLESTEMUL

Amândouă sunt pe termen lung.

Amândouă se pot suprapune peste alte legături sau blesteme. Cu cât mai multe, cu atât mai greu să o scoți la capăt.

DEOSEBIRI CU BLESTEMUL

Legăturile nu se fac din răzbunare, așa cum se face blestemul. În general, se fac fie din ciudă, fie pentru a obține ceva la schimb.

Blestemul poate fi extins pe familie, neam etc., legătura este strict localizată pe subiect, fără transmisie.

Blestemul poate oferi subiectului soluție de scăpare, ceea ce presupune crearea unei oportunități de evoluție. Ex. Să nu te poți etc. până ce nu vei etc. Legăturile nu oferă această șansă pricopsitului.

Legăturile presupun imaginarea și vizualizarea procedurii, uneori se rostește mental un algoritm, blestemul este o eliberare verbală de energie direcționată.

Dacă mai știți și voi, pls lăsați în comentarii. Lucrurile astea pot ajuta la un moment dat.

Cele 2 plase de salvare ale oricărui pseudo-terapeut

Din momentul în care m-am apucat să învăț terapie și explicații pentru anumite fenomene interioare pe care doar medicina orientală le explica (căci medicina occidentală era preocupată să ardă vrăjitoarele), m-am lovit de două plase de salvare pe care orice terapeut un pic isteț le folosea pentru a ieși basma curată dintr-o situație neplăcută, sau în neputința sa de a soluționa un caz.

Acestea au fost următoarele:

1. Karma
2. Voia lui Dumnezeu

Orice eșec personal poate fi expus prin prisma unei axiome general-universale care nu poate fi verificată prin palpare, ci doar prin studii de filozofie avansată. Iar, dragilor, filozofia nu este o materie de liceu, este un limbaj cel puțin universal care identifică tiparul uman prin care se reflectă adevărul. De aceea, filozofia trece mintea și sufletul uman prin cele mai întunecate, insipide, extravagante, scandaloase sau din contra cele mai pline de înțelesuri ale vieții. Riscul unui filozof este sfârșitul vieții sale fără să poate da un sfat palpabil unui om în nevoie. Dar acest risc construiește în el formatul spiritual care înlătură orice balast din lumina finală. Dar este o decizie personală.

Prin urmare, dacă vreți să deveniți vindecătorii viitorului, renunțați să vă ascundeți după fustele karmei sau ale voii lui Dumnezeu. Asumați-vă întreg procesul, dar țineți la principii. Dumnezeu nu este un nene rău. Judecățile sale sunt matematic pertinente, încât riscăm cu toții să ne negăm viețile din perspectiva unor frici induse de cei mai slabi dintre oameni care nu au putut pătrunde tainele subtile.

Aureola. Curățarea câmpului mental?

Nimeni nu a știut vreodată să explice clar ce înseamnă aureola și de unde vine ideea de a desena aureolă sfinților și mai ales lui Dumnezeu.

Orice căutare despre ea duce mai devreme sau mai târziu la ideea de a arăta în picturi glorificarea anumitor sfinți. Se spune ca această tehnică a derivat din încoronarea cu lauri a învingătorilor din perioada antichității de la romani sau greci. Este adevărat că Dafinul are numele său de Laurul Nobilis, iar termenul de aureolă sau chiar aură (vorbim strict de termenul românesc care nu este poporan, ci a fost adoptat poetic în secolele XVII – XIX, cu sensul de boare (aură ro. = boare). Hașdeu atrage atenția că deși pare etimologic să vină din aur, de fapt el se trage din laur.

Acum, înnobilarea capului ar trebui să ne atragă atenția asupra unor caracteristici ce țin de atribuțiile capului, respectiv acele virtuți ale eroilor din trecut care se remarcau îndeobște prin calitățile intelectuale (acele dibăcii de a se descurca). Zilele trecute mi-am dat seama ca aceste aureole din mediul religios au șanse foarte mari să reprezinte câmpul mental. Această idee mi-a venit tocmai din considerentul că în meditația de dizolvare a câmpului mental, aceasta arată fix ca un nimb doar că se află în poziție orizontală, concentrică în jurul capului. Și acum vine întrebarea dacă nu cumva nimbul sau aureola (care sunt întotdeauna din aur), nu reprezintă de fapt aurul alchimic al transformării intelectuale.

În astral, la nivel vizual, câmpul mental este format din multe cercuri concentrice poziționate în jurul capului (vezi pe larg aici). Pe aceste cercuri gravitează elemente (sau “programe”) după care ne ghidăm viața în mod inconștient. Este vorba de temeri, frici, anxietăți, frustrări, regrete etc. Efectiv, tot ceea ce începe a se forma și a rămâne inconștient în memoria unui om din momentul în care conștiința sa începe să capete conținut … “organic”. Dizolvarea acestor elemente duce la curățarea câmpului mental, practic la ieșirea din zona de frici. Iar această eliberare aduce cu sine lumina, un nimb curățit, fără alte cercuri. Prin urmare, un câmp curat 100% este o aureolă. Probabil comunicarea la nivel divin se face prin intermediul câmpului mental, care în lipsa unor elemente perturbatoare în componența sa, permite mesajului să ajungă netrunchiat și la adevărata sa valoare, fără filtre omenești bazate pe frici și anxietăți.

✔️ Acum, aureola lui Dumnezeu este întotdeauna reprezentată printr-un triunghi, iar asta arată că Divinitatea are un câmp mental diferit de al oamenilor. Pentru a crea un Univers, cu toate ale sale, trebuie să fii altfel decât suntem noi. Iar aici este foarte greu de pătruns. Dar este bine de știut cum arată.

✔️ O altă aureolă deosebită, și despre care nu a scris nimeni, este aureola copiilor cu vârsta de până la 2-3 ani. Aceasta, deși este circulară, nu este perfect rotundă, ci seamănă incredibil de mult cu cea a Sfintei Mame (în religie, Fecioara Maria), un nimb rotund cu raze care ies în exterior. Aceste raze din câmpul mental reprezintă dorința de cunoaștere, procesul de evoluție în cunoaștere, sau pe acolo. Când copiii vor ajunge la o suprasaturație în cunoaștere, atunci limitările umane le vor rotunji aureola și adăuga și alte cercuri.

Când Demonul nu vede

Am citit de curând o frază foarte greu de înțeles, tocmai pentru că esența ei este atât de simplă. Este scrisă în cărțile lui Argeșanu și zice așa:

“Demonul nu are noțiunea de bine sau rău, el este îndreptat spre rău, are binele inversat.“

Acest “are binele inversat” este singura șansă a unui demon de a se izbăvi. Spune Argeșanu că Intelectul este tărâmul Demonului, dar nu sunt de acord cu el. Intelectul este arena unde intri în luptă cu Demonul. O luptă corp la corp. Iar nivelul său îl determină pe al tău, pentru că duritatea unui lanț este dată de veriga sa cea mai slabă. Să nu uitați asta, pentru că reciproca acestei teze vă va aduce salvare.

Manifestarea Credinței nu înseamnă blocarea Intelectului, înseamnă echilibrarea lui. De aceea, uneori este bine să crezi fără să cercetezi, iar alteori nu. Dar să fii sigur că atunci când nu vei cerceta îți vei pune soarta în mâinile cui trebuie.

Acum, să vedem cum are demonul binele inversat și de ce nu distinge binele de rău. Eu m-am aflat în situațiile astea și pot spune că linia care te ține de partea bună a prăpastiei este atât de subțire, încât doar experiența anterioară sau un om ales te pot salva.

Imaginați-vă că sunteți o persoană care vine dintr-o familie de sânge nobil, educată în spiritul principialității. Toți strămoșii tăi care au adunat cele mai bune, dar și cele mai grele experiențe, ți le-au lăsat ție moștenire prin sânge. Și te trezești stăpânul unui adevăr simplu în ochii tăi. Totul are sens, totul se așază. Înțelegi cum ar putea fi lumea mai bună. Dar lumea nu vrea să fie mai bună decât la nivel teoretic. Oamenii sunt slabi, cad, înșală, poartă în ei slăbiciunile lor și pe ale înaintașilor lor. Și atunci tu, cu moștenirea măreață, te apuci să educi, să vindeci, să inspiri, să speri, să îți dorești. Și o vreme merge, sau poate nici o vreme, și începi să fii îngropat în aberații, dus cu vorba, mințit, batjocorit, ținut într-o apă călduță cu care nu ești obișnuit, slăbiciuni care simți că te sufocă. Oamenii pierd controlul când le este năruit tot ce au construit. Și când nu mai ai aer și puteri, umbra din tine iese la suprafață. Doar pentru simplul fapt că ți-ai îndreptat atenția în altă parte. Atenția este cheia echilibrului.

Și puterea ta începe să se transforme într-o autoritate agresivă. Începi tu însuți să te transformi și să pierzi echilibrul. Adevărul începe să pălească, Universul nu te mai ascultă. Adevărul începe să se dividă în proiecții ale sale, și tot ce îți rămâne de făcut este să te prinzi de aceste felii de adevăr și să le proclami drept adevărul suprem și unic. Căci fără el resetezi multe.

În acel moment nu mai ești tu cel care comandă. Este o umbră a ta care ți-a transformat sufletul. Tu crezi că faci bine, deși începi să rănești, să dezamăgești, să insufli teamă. Pentru că tocmai ți s-a inversat binele în numele unui principiu bun .

De bună voie și nesilit de nimeni

Ajung constant la concluzia că pentru a fi în echilibru, trebuie să atingi o stare de acceptare. Cu tine însuți, cu Universul, dar mai ales cu destinul tău.

Practic, trebuie să iei totul așa cum vine. În caz contrar apar angoasele, frământările, posibil eșecurile sau frustrările, apare sentimentul de dependență față de o forță nebănuită și inimaginabil de puternică. Practic, totul se sfârșește într-o rugă și într-o acceptare.

Dacă însă vei decide să treci acest prag al emoției, vei vedea că angoasele încep să se răspândească pe termen lung. Intră în acțiune rațiunea, se loghează la toate sursele pe care le-ai accesat vreodată pentru a găsi răspunsul corect (sau favorabil) despre ceea ce te macină: accept sau nu accept Destinul?

Mergând mai departe pe firul rațiunii, ajungi să înțelegi prin comparație că dacă Dumnezeu îți cere să accepți totul așa cum vine, înseamnă că acest fenoment este de o importanță covârșitoare. Pentru tine, pentru Dumnezeu? Pentru amândoi?

Am spun mai sus prin comparație întrucât Dumnezeu pretinde prin cei care îi fac lobby că știe orice început și orice sfârșit. Adică, în practică, cunoaște în amărunt destinul unui om. Cu toate acestea, Providența are nevoie ca tu să trăiești acest destin, nu se mulțumește ca El să-l cunoască pe de rost. Deci cheia principală (căci sunt mai multe chei) stă în a desfășura activitate. Acțiunea este identică cu a unui albinar care, deși știe ce urmează să se întâmple prin activitatea albinelor, are nevoie ca acestea să urmeze strict viața lor de zi cu zi dar mai ales să accepte toate modificările pe care el le aduce în stup: fie că mărește stupul, fie că aduce oregină nouă, fie că protejează cutia stupului sau o curăță de microbi, și tot așa. Scopul final al albinarului este, desigur, mierea.

Atenție, deci, Dumnezeu este un personaj al acțiunii și nu un teoretician. Aici intră partea de marketing. Rămâne să ne gândim, dimineața la cafea, care este mierea noastră.

Medium precis, medium perfect

În Protocoalele ședintelor de spiritism ale lui Hașdeu, Iulia Hașdeu (fiica) transmite de dincolo că există 2 tipuri de mediumi:

 

1. Medium precis

2. Medium perfect

 

În cazul primului, în fenomenul cunoscut astăzi drept channeling, spiritul ocupă doar un lob cerebral al mediumului, astfel încât creierul este coordonat în același timp de spirit și medium. Mișcările de mână care implică scrisul unei persoane decedate, prin channeling, se încadrează aici.

 

În cel de-al doilea caz, mediumul permite spiritului preluarea întregului creier, iar aici intră toți acei mediumi care nu își amintesc absolut nimic și nici nu pot controla propriul corpul pe parcursul unei ședințe. Se vorbește despre acești mediumi că sunt cu mult mai avansați, iar când permit preluarea creierului, ei inșiși pleacă undeva departe.