Păzește-mă de ceea ce sunt! Judecata – ultima parte

Am lăsat adevăratul subiect la urmă, tocmai pentru că necesită un tur introductiv prin cotloanele conştiente şi inconştiente ale visului versus realitate.

Ne-am dorit să aducem în faţa voastră cazul smintirii în urma stragulării pragului confuziei “vis sau realitate?”.

După cum vorbesc cei care au studiat visul mai departe decât stadiul psihiatric, au realizat că această confuzie este influenţată foarte mult de mediul extern în care se desfăşoară somnul. Condiţiile dificile de somn într-un cadru întunecat până la beznă completă, reprezintă mediul perfect pentru confuzia la trezire.

S-a întâmplat în secolele trecute ca, din cauza fricii de vis (având cauze în superstiţii, strâmtorări de natură religioasă, teamă de vrăjitorie, etcetera) oamenii au pierdut controlul pe acest palier al confuziei şi au comis crime imediate. Au fost cazuri când fii şi-au ucis taţii cu care împărţeau hambarul în care dormeau, soldaţi care şi-au omorât camarazii cu care împărţeau bordeie sub pământ în timpul războaielor şi multe alte exemple.

Confuziile, în general, apăreau drept urmare a visului de conştiinţă, influenţat de activităţile zilnice proprii sau cărora le-au fost martori. Toţi cei care au comis aceste omoruri au declarat că au făcut-o în urma confuziei cu ceea ce se întâmplă în vis. Visau că erau pe câmpul de bătălie şi erau prinşi de inamici demonici, visau că erau parte la execuţia vreunui tâlhar care s-a repezit asupra lor cu capul tăiat, în fine, vise cu aspect grotesc care şi-au pus amprenta asupra psihicului.

Ne-am interesat cum s-ar trata astăzi un acest fel de caz, într-un proces intentat unui astfel de om, şi cum ar fi privit el: criminal sau victimă care comite un omor asupra unei victime colaterale?

Iată un răspuns oficial: “Privesc speţa asta sub aspect tehnic, ca jurist … În opinia mea e omor calificat (asupra membrilor familiei), prevedere ce exista chiar şi în sec 19 în legislaţie. Numai că atunci pedeapsa era condamnarea la moarte. În cadrul procesului se efectuau obligatoriu expertize psihiatrice şi dacă medicii considerau că “nu avea discernământ” la momentul comiterii faptei, erau internaţi într-un ospiciu. Acum … împrejurarea în care s-a produs … pe fondul unui vis, depăşeşte sfera mea de cunoştinţe.”

Întrebăm cititorul pe care dorim să-l responsabilizăm, căci judecata ne este dată de către Providență:

Păzește-mă de ceea ce sunt! – partea a doua

Sărind pentru puţin din categoria incertitudinilor în faţa visului faţă cu realitatea, considerăm util să ne aplecăm de data această asupra certitudinii, socotită prin prisma Sindromului lui Lazăr.

Sindromul lui Lazăr se referă la moartea aparentă a corpului, produsă de boala numită catalepsie. Aceasta se manifestă prin paralizia completă a corpului şi instalarea în acesta a tuturor condiţiilor unui organism decedat, mai puţin stadiul de putrefacţie. În rest, pulsul dispare, corpul se răceşte, iar spiritul rămâne încarcerat în corp fiind privat de reacţiile motorii şi blestemat cu cele senzitive. Pe scurt, vezi şi simţi totul din propriul corp dar nu te poţi mişca, iar cei din jur te percep ca fiind mort. Devine lesne de înţeles care este motivul pentru care a căpătat numele pe care îl poartă.

Acest sindrom a terorizat secolele XVIII şi XIX până la introducerea îmbălsămării unui cadavru, care presupune în primul rând eliminarea sângelui din corp. Nu vom aminti aici nici experienţele relatate de cei care au trăit moartea aparentă fiind îngropaţi de vii, şi nici dorinţele testamentare ale celor îngroziţi că s-ar putea trezi în mormânt de vii.

Subiectul nu a abordat însă punctul de vedere ştiinţific în ceea ce priveşte spiritul şi sufletul. Ce se întâmplă cu ele în stadiul de catalepsie? De ce porţile către funcţiile motorii se închid?

Subiectul nu este străin nici unei perioade istorice. Începând de la presupunerile asupra cazului învierii lui Lazăr de către Iisus, continuând cu povestea lui Romeo și a Julietei inspirată evident de actualitatea vremii și până în secolele XVIII-XIX, catalepsia indusă prin plante sau nativă reprezintă exact situaţia visului însă privită în oglindă.

În următorul articol vom discuta despre groaza de vis şi cauzele fatale pe care le-a adus secolelor trecute, și mai presus de toate care este perspectiva legii asupra victimelor viselor.

Păzește-mă de ceea ce sunt!

Între vis şi trezie există un prag, este vorba de acel punct de îmbinare a culorilor curcubeului. Nu e nici vis, nici realitate. Este oare confuzie?

Şi dacă este confuzie, ne este primejdioasă ea? Şi dacă ne-ar fi, cât de primejdioasă ar putea fi?

Cu câţiva ani în urmă, am experimentat somnul într-o cutie metalică timp de 2 luni de zile, strâmtă cât să nu te poţi întoarce pe o parte sau pe alta, înălţimea deasupra frunţii fiind de doar un pumn şi care nu permitea o lăţime de umeri. În poziţie de culcat pe spate, rămânea foarte puţin spaţiu în lateral stânga – dreapta. Această cutie se deschidea la jumătatea corpului doar în partea stânga, practic în zona picioarelor.

Primele două săptămâni au fost presărate cu treziri în miezul nopţii, într-un întuneric beznă. Senzaţia de confuzie, de a nu şti unde mă aflu, senzaţia de sufocare din lipsa de spaţiu pe care memoria întârzia să o aducă în conştient, toate aceste lucruri provocau preţ de câteva fracţiuni de secunde o panică cumplită, însoţită aproape mereu cu convulsii necontrolabile de a încerca să scap. În momentul în care memoria revenea (depăşeam scurta perioada de confuzie), totul se liniştea de la sine şi puteam să adorm din nou.

După toate aparenţele, aceste crize s-au manifestat pe parcursul a două săptămâni. După acest period, conştiinţa acumulase toată informaţia şi reuşise să extragă din memoria latentă ceea ce îi era necesar pentru a adapta organismul la supravieţuire.

Am ținut să deschid acest articol înaintemergător cu o experienţă personală care să pregătească a doua parte a sa, de altfel ideea în jurul căreia pendulăm (și pe care o vom publica în weekend).

Ar fi chiar util să observăm câţi dintre cititori au fost puşi într-o asemenea situaţie de criză şi dacă sunt de acord că această stare este produsă de disconfortul nocturn sau nu.

Aur și Argint

Poveştile vechi spun că la începutul lumii, au existat doi pomi: Pomul Cunoaşterii şi Pomul Vieţii Veşnice. Aceşti doi pomi (pentru că aveau fructe), erau unul de aur şi unul de argint. Cel de aur avea energie feminină iar cel de argint avea energie masculină.

Din cei doi, Biblia a preluat doar unul singur şi a folosit poveşti conturate în jurul sau, iar el este Pomul Cunoaşterii. Ori, poate, referiri despre cel de-al doilea pom au fost făcute pierdute iar informaţia a rămas incompletă.

Se spune de asemeni că, înainte de distrugerea lor, din frunză de argint şi din fruct de aur s-au făcut Luna şi Soarele.

Concluziile care se trag din aceste poveşti sunt următoarele:

1. Pomul Cunoaşterii din Biblie are energie masculină, prin urmare este Pomul care iradia lumina rece de argint. Una din interpretările biblice este că șarpele care ademenește mușcatul din măr este Ida, curentul femin care este atras de masculin.
2. Frunzele sunt cele care absorb viaţa, adică informaţia.
3. Fructele sunt cele care dau viaţa însăşi, adică creiază viaţă (am folosit termenul fonetic creiază al secolului XIX întocmai pentru a scoate în evidenţă că verbul are rădăcini în cuvântul creier)
4. Luna dă învăţăminte iar Soarele dă viaţă.
5. Astăzi avem informaţia fix pe dos: Luna este de natură feminină iar Soarele de natură masculină. Acest lucru este greşit. Energia masculină furnizează informaţia iar energia feminină furnizează viaţa.
6. Întotdeauna s-a dorit lumina pomilor, astfel încât şi astăzi oamenii sunt orbiţi de Aur şi Argint. Cine are fierul nu are puterea veşnică. Deşi cei mai mulţi nu cunosc proprietăţile chimice ale metalelor, valoarea pe care Aurul şi Argintul o au va dăinui la nesfârşit: atât în astre cât şi în suflete.

Homeopat

Homeopatia este modul neconvenţional al medicinei de a trata bolile, adoptând filozofia “cui pe cui se scoate”. Cel mai pe scurt, conceptul vaccinului. Injectezi microbi pentru a se lupta cu microbii. Ştiinţific vorbind, se aplică metoda prin care un medicament poate provoaca aceleaşi simptome unui om sănătos cu cele existente ale unui om bolnav.

Această regulă pare a fi inspirată din ideea Providenţei de a regla lucrurile, cunoscută nouă din Orient sub numele de Karma, care înseamnă printre altele şi EFECT. Karma, te duce întotdeauna în acelaşi punct pe care nu ai reuşit să-l depăşeşti pentru a te confrunta cu problema. Idem homeopatia.

 

Pacea

Începutul a fost visul când șerpi veneau spre călugăr și îi lua cu mâna aruncându-i care pe unde apuca. Unul singur se ambiționa să vină. Iar și iar. Iar călugărul îl arunca. Apoi se întoarse zâmbind și spuse: “M-a mușcat de aici!”. Și arătă spre partea dreaptă a gâtului.

Sfârșitul a fost prin meditație. A mers înapoi în suflet și a găsit o noapte pe care nu o văzuse până atunci. Animale ca de aur străluceau în întuneric, curioase, privind ochii liniștiți ai bătrânului. Apoi Steaua care s-a ridicat deasupra pădurii, luminând puternic. Era Șarpele Alb. A făcut lumină și a coborât la vorbă sau la ascultare. Bătrânul și Șarpele Alb s-au privit îndelung încercând să găsească ceva. Fisuri? Înțelepciuni? Temeri? Apoi bătrânul a grăit: “Să mă ierți! Nu am vrut să te chinui!” Dar șarpele tăcea și nici cea mai mică grimasă nu se observa pe chipul lui umanizat. “Dar îmi amintesc! Solzii să îți cadă, penele să-ți crească! Împărat te faci. Recunoaște-mă!” Se mări statura sa până când șarpele deveni o mică șopârlă în palma alburie. Apoi se transformă în pasăre și se puse pe mâna lui. Și iar șarpe încolăcindu-se pe brațul drept. Și atunci, pentru prima oară, Șarpele Alb șopti: “Ofrandăăă. Oglindă să mă văd, mătase să-mi croiesc pelerină, carte să-nțeleg, lumânare să-mi fie lumină în lumile fără Sori. Și farfuria să le țină.”

 

Boala autoimună sau semnul lui Pingala

Uneori, fiecare om simte că ajunge la un moment dat pe o direcție care este greșită prin forțare. Aici intervin mai multe variante: fie nu vrea să iasă pentru că dă o bătălie pe care știe că o va câștiga cu pierderile de rigoare (însă drumul este necesar), fie nu poate să iasă pentru că nu are puterea specifică, fie iese luptând contra sa însuși.

Este foarte grea fiecare din situații în parte, însă gândiți-vă cum trebuie să fie să petreci toate cele trei situații. Știi că este drumul greșit dar trebuie să-l parcurgi cu orice riscuri, lupți cu tine însuți și apoi simți că nu mai poți să ieși.

Sistemul limfatic prin care se scaldă Pingala este una din încercările de mai sus, presupunând că mergi și iei taurul de coarne. El devine nervos și vine la trânt dreaptă. Întreg sistemul este dat peste cap. Ganglionii limfatici acționează ca niște forturi de apărare, care sunt alarmate când este vreme de amenințare iar cazărmile sunt umplute. Pingala își arată forța materială din planul energetic. Aici intervine definiția bolii autoimune: organismul ia măsuri împotriva ta.

Vei învinge când își vei răspunde:

1. Pentru ce procedez la abstinența sexuală cu adevărat?
2. O fac din regrete apuse sau pentru că într-adevăr cred în calea forței?
3. Este bine să fii bipolar în timpul unei acțiuni?
4. A fi bipolar înseamnă a te adapta noilor situații?
5. Vine asta în contradicție cu calea forței?
6. Sunt eu Ida și Pingala cu adevărat sau ei sunt gardienii spiritului?
7. Ce forță are Ida al femeilor în biserica ortodoxă în momentul în care este materie?
8. De ce trimite Providența ajutor de specialitate și îi privește cu gol pe medievalii teoreticieni?

Restul este pură meditație care va conduce către lumină.

P.S. Știați că biserica ortodoxă a interzis căsătoria între un ortodox și un neortodox, între un ortodox și un necreștin?

Furtul gândurilor

Există un lucru prea puțin cunoscut de cei mai mulți români, iar acesta nu constă în identificarea și catalogarea lui cât în înțelegerea acțiunii sale.

Veți întâlni pe la sat, în general, ideea că dacă bei apa după cineva din aceeași cană îi furi gândurile. Și în parte este așa, doar că formularea poate fi interpretată.

Fenomenul este că cel care bea primul dintr-o cană cu apă, imprimă gândurile sale atât în apă cât și în cană. Apa conține memorie?, poate vă veți întreba. Orice din acest Univers conține memorie. ORICE. Diferența o face cine și cum o păstrează și accesează.

În cazul nostru, cana este un sediu excelent pentru memoria apei, mai ales că apa este în cantitate mică. Tot la sat veți învăța și faptul că toate oalele și ulcelele se păstrează cu gura în jos pentru a nu se adăposti spiritele în ele.

Dacă veți crede că acest articol este nefondat, gândiți-vă la duhul lămpii.

Călugărul și sistemul limfatic – partea a doua

Să ne imaginam că Pingala este curentul energetic care ține de sistemul limfatic. Se manifestă pe partea dreaptă a corpului pentru că sistemul limfatic ține de partea dreaptă a corpului. Fiind pe partea dreaptă, este o entitate ce ține de masculin. Pingala este reprezentat în literatura de specialitate printr-un șarpe (uneori alb). El ține de evoluția bărbatului, în speță, însă exista și la femei la fel cum Ida există și la bărbați.

Semnalele sistemului limfatic

În prima parte vorbeam despre stârnirea curentului printr-o acțiune sexuală care ulterior este blocată. În acest caz Pingala va reacționa violent și va ataca singur sistemul limfatic în care se scaldă. APARIȚIA GANGLIONILOR este primul semn. Dacă veți urmări o imagine a sistemului ganglionar limfatic, îi veți întâlni identic pe corpul celui în cauză. Rolul ganglionilor este de a filtra tot ceea ce ar putea produce infecție în corp. Dacă ganglionii sunt afectați, sistemul imunitar scade și posibilitatea infecțiilor în corp crește. Pingala distruge întreg sistemul. De aici rezultă limitarea conștiinței sale, în cazul în care curentul prezintă într-adevăr o conștiință.

Există și reversul monedei când Pingala este slăbit prin ejaculare sporită. În acest caz, curentul devine atât de slab încât nu poate da forță creației, curajului și tot așa. Creația vine prin ceea ce devine Pingala. Fără un Pingala puternic, Dumnezeu nu poate face prea multe pentru un om. Există bărbați care după pierderea spermei în mod regulat resimt DURERI ALE SPLINEI și nu își pot explica acest lucru. Acela este sistemul limfatic care trimite semnale.

Doctorii încă nu știu să vindece. Nu au deschiderea necesară. Pentru analize, sunt toți excelenți!

 

Călugărul și sistemul limfatic

Este destul de ușor să ne amintim că abstinențele de tot soiul sunt dificile: mâncat, băut, vorbit, sexual, mișcare ș.a.m.d. Sunt dificile prin prisma manifestărilor care apar prin echilibrul sau dezechilibrul abținerii.

Pe scurt, vrei sa te abții de la ceva pentru că. Acest pentru că capătă două valori:

1. ECHILIBRATĂ – drumul de la început și până la țel este puternic (trecutul este bine conectat cu viitorul posibil). Efectele te ridică pe un podium la care uneori nu poți visa dinainte.
2. DEZECHILIBRATĂ – drumul de la început până la țel este întrerupt la un moment dat, chiar și temporar (trecutul se loghează la un potențial viitor însă pe parcurs devine difuz iar informația se defazează). Apar efectele nedorite, pierderea conștiinței țelului, uneori cu efect distructiv.

Despre partea echilibrată este la fel de insinuant să vorbim ca și despre cea dezechilibrată. Așa că vom vorbi despre cea dezechilibrată de dragul celor care nu găsesc alinare în sistemul de sănătate atunci când efectele lasă răni vizibile.

Este foarte posibil ca majoritatea călugărilor sa practice abstinența sexuală pe perioade îndelungate. Aceste perioade conțin în matricea lor (constructiv-nativă)  praguri. Oamenii le numesc de încercare, când de fapt ele sunt de evoluție. Și nu înseamnă același lucru. Contează cum îți setezi mintea, când pleci la luptă.

În perioada acestor praguri, tentațiile devin foarte mari, iar ca imagine puteți să încercați senzația că sunteți într-o bulă și vreți să treceți de peretele ei. Peretele (foarte elastic) are tendința să te împingă înapoi, pentru ca asta este menirea lui.

Ce se întamplă cînd nu lași peretele în pace?

Peretele știe, curios, două lucruri: te împiedică sau îl cucerești. Dacă îi dai orice altă variantă îl trimiți la o logică pe care nu o cunoaște, în concluzie revine la teoria lui: te împiedică sau îl cucerești. Traducerea este să nu tai prăjitura cu lingurița dacă nu mănânci.

Continuarea în partea a doua