Category Archives: Gradina

Umbra Ceriului

“Ce umbră-i mai groasă
Pe deasupra noastră? “

Sunt locuri în care nu se poate intra dacă nu ai răspunsul corect pentru întrebarea ce ţi se pune. Pentru fiecare poartă există o cheie, fie că o ai, fie că e ascunsă. Dincolo de poartă există întotdeauna ceva, chiar dacă e numai nimicul. Există, însă, locuri şi lucruri despre care nu se ştie mai nimic. Nu sunt ascunse în spatele porţilor, ele sunt pe graniţe, pe linia aceea subţire dintre ceva şi altceva, linie invizibilă, dealtfel, doar bănuită, simţită, trăită.
La graniţa dintre mit şi realitate vieţuieşte Fata Pădurii. La graniţa dintre pădurea întunecată de brad şi albastrul orbitor al cerului, într-un căuş de stânci mute, înfloreşte şi se veştejeşte Grădinuţa Fetei Pădurii, singura ei avuţie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Grădinuţa Fetei Pădurii

Se spune că Fata Pădurii este fiica Vâlvei Pădurii. Amândouă sunt spirite sălbatice şi neînduplecate. Misiunea Vâlvei Pădurii este aceea de a apăra pădurea de acţiunile distructive ale oamenilor. Răspunde agresivităţii cu agresivitate, copacii sunt tăiaţi, oamenii sunt ucisi. Dintr-o perspectivă neumană, ea restabileşte un echilibru. Dintr-o perspectivă umană, acţiunea ei o transformă într-un demon. Fiica ei nu apără nimic, menirea ei este să însoţească bărbaţii într-un ritual de trecere, trecerea de la ipostaza de bărbat la cea de iniţiat. Ritualul este, iarăşi, unul fără compromisuri. Dacă îl trece va deveni iniţiat şi niciun alt spirit “rău” nu-l va mai putea atinge, dacă nu-l trece, sfârşitul va fi, în majoritatea cazurilor, moartea.
Cele două sunt considerate spirite malefice, demoni, cu toate că uneori vin în ajutorul oamenilor. Vâlva Pădurii îi ajută pe cei care s-au rătăcit prin pădure, fără să fi ajuns acolo cu gânduri rele. Fata Pădurii le permite iniţiaţilor să culeagă din grădinuţa ei plante de leac. În schimbul lor primeşte daruri. Dacă, dimpotrivă, cineva încearcă să fure plantele, va încerca, la rândul ei, să-l ucidă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

nemaivăzute plante de leac

Spiritele malefice sunt prezente în imaginarul colectiv ca fiind hidoase, bătrâne, respingătoare. Totuşi, cele două apar uneori în povestiri ca fiind femei foarte frumoase, ademenitoare, capabile să sucească minţile bărbaţilor. De aici asocierea lor cu nimeni alta decât Lilith, prima femeie, Marea Zeiţă a cultului wiccan, despre care unele teorii spun că la începuturi a fost o divinitate bună, însă regimul religios patriarhal ar fi demonizat-o.
Spirite primare fiind, ele acţionează ca nişte oglinzi. Necunoscând sau neamintindu-şi decât agresivitatea, frica, moartea, nu pot oglindi altceva. Nu le-a întrebat nimeni niciodată ce sunt şi ce vor, s-au tras concluzii la sfârsitul evenimentelor, dar numai din perspectiva omului. Întrebarea este : dacă li s-ar arăta iubire, acceptare şi înţelegere oare nu s-ar transforma din demoni în fiinţe angelice sau măcar în fiinţe umane? Merită încercat !
Adevărul nu este liniar şi nici nu-şi are rădăcinile în prezent. Aproape de fiecare dată, nimic nu e ce pare a fi. Pământul are lumina lui şi Cerul are umbra sa. Păzitorii sunt în continuare acolo, la graniţa nescrisă dintre întuneric şi lumină, întrebând.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

păzitorii

“…Portărei de Poartă,
Vă răspund la toate:
Astă lume are
O umbră mai mare,
Care-i cea mai groasă
Şi-i deasupra noastră:
Umbra Ceriului.”
(fragment din poezia ceremonială a nunţii)

Trei cazuri celebre ale telepatiei

Telepatia se intinde pe un teren vast, nu de alta dar este metoda initiala de comunicare, cea originara. Uneori tind sa cred ca radiestezia este o disciplina desprinsa din telepatie. Vom lasa cititorului trei dintre cele mai cunoscute cazuri in care a fost depistata, pana in prezent, comunicarea la distanta prin intermediul gandurilor:

1. Telepatia visului. Oamenii cu stranse conexiuni intre ei isi transmit prin intermediul visului informatii. Acest tip de comunicare l-a discutat si Freud si chiar l-a ingradit de sfera naturala a visului. Apare cu preponderenta cand orice alta cale de comunicare este cu neputinta (vezi distantele mari, imposibilitatea de a comunica direct).

2. Telepatia intarziata sau cazul declansat. Este vorba de intamplari care se petrec pana la un moment dat iar mesajul se transmite automat intr-un anume punct. Este cazul corespondentelor prin scrisori. Destinatarul nu simte cand expeditorul scrie scrisoarea, dar simte cand primeste scrisoarea (sau cu o zi inainte).

3. Telepatia normala. Comunicare intre oameni, animale, plante, zone la nivel subtil prin intermediul gandului. Se transmit ganduri-stari sau orice tip de informatie. Aici se incadreaza binecunoascuta expresie “te simte animalul daca iti e frica“.

Telepatia – episod pilot

Telepatia este un mod de comunicare care implica, in totalitatea exprimarii sale, gandurile fara a face uz de alte metode prin care s-ar raporta la un dialog. Aceste ganduri pot aparea sub forma de imagini, idei sau sunete si se supun filtrului atent al creierului.

Telepatie este un cuvant compus, format din tele si pathie. Primul defineste un termen de distanta, cel de-al doilea se refera la intuitie prin identificare afectiva iar la baza el a semnificat perceptie, simtamant, pasiune.

Pathia: Astazi avem cuvinte precum patos si empatic care deja contureaza preceptele pe care se bazeaza stiinta telepatiei. -patie, a devenit in timp un cuvant de natura savanta cu semnificatia de boala, afectiune, suferinta. Am folosit in mod intentionat cuvantul stiinta pentru telepatie, pentru a o incadra in randul tipurilor de cunoastere certa si rationala.

Tele: Doar pentru cultura generala vom puncta existenta prefixului tele in cuvinte care arata distanta: tele-vizor, tele-fon, tele-portare, tele-obiectiv s.a.m.d.

Va urma

Sunetul in vis

Sunetul, in minte, se formeaza pe baza vibratiilor exterioare care ating membrana timpan, de unde sunt preluate si traduse de catre un nerv, in creier. In acest fel, creierul intelege informatia aparent sonora. Este motivul pentru care unele sunete ne pot vindeca, altele ne pot deregla, iar altele ne pot distruge.

In vis, sunetul nu se mai bazeaza pe aceeasi modalitate, el nu mai urmeaza acelasi traseu prin membrana numita timpan. El se supune unui fel diferit de transmitere, iar de cele mai multe ori aceasta se face prin intermediul memoriei (care are deja selectate clone de sunet). Daca va veti analiza visele, veti remarca ca de prea putine ori cineva va vorbi ca in realitate, pe gura. Si ca, de fapt, comunicarea in vis se face mental, telepatic.

Cu toate astea, un sunet exterior care patrunde in urechile celui care doarme este amplificat si de cele mai multe ori capata distorsiuni. Intotdeauna creierul traduce un sunet exterior in travaliul visului printr-un element prea putin asemanator. Alarma de ceas devine colind de Craciun in vis sau alte exemple pe care le cunoasteti pe propria piele.

Intrebarea de final: daca in vis telepatia sunetului ne este mod de comunicare indispensabil, cum se face ca in realitatea imediata suntem atat de stangaci in a o folosi?

%d bloggers like this: