Category Archives: Dormitorul

SCORPIONUL

Ce înseamnă când visez scorpion?

De câțiva ani încoace am început să arunc o privire în viitor la fiecare sfârșit de an, provocându-mi intuiția să prevadă cum va fi următorul. Iar aici există două probabilități: una este că îmi proiectez anul din înainte (ceea ce putem face cu toții prin proiectele scrise de la sfârșitul fiecărui an, deci este posibil demonstrat), iar a doua chiar să intuiesc cum va fi. Iar asta pentru că până acum nu m-am înșelat, și am vreo 4-5 ani la activ.

Ei bine, anul care va veni îl simt că va fi foarte mult pe spiritual, că vom trăi o evoluție iar asta vine prin prisma unei curățări la nivel intim. Și credeți-mă, din experiență spun, când se curăță la nivel subtil doare ca naiba. Prin urmare, legați-vă bine șireturile și strângeți tare cureaua că o să doară. Acum, coroborat cu treaba asta pe care am simțit-o deja de vreo lună în urmă, m-am trezit într-una din nopțile trecute că visez un scorpion. Și l-am căutat ca să-l pot înțelege.

Așadar, dacă veți visa vreodată scorpion, să știți că este un indicator al curățării interioare care aduce evoluție și schimbări majore. Este o regăsire a vechilor forme bune, pe care mulți se avântă să o numească renaștere. Eu nu prea rezonez cu termenul ăsta, dar dacă încă nu vi s-au strepezit dinții să tot auziți peste tot că veți “renaște”, atunci dați-i înainte cu ea, căci pe acolo este sensul.

Încheind, mă încumet să vin cu un posibil răspuns la întrebarea de ce în vis Universul, Providența sau Lumea mașinilor din Matrix (fiecare după cum îi este credința) ne comunică prin totemuri de animale în loc să ne spună pe șleau cum stă treaba. Iar noi, ca niște copii momiți de curiozitate, ne dăm peste cap să găsim varianta corectă punând la încercare experiența proprie cu cea a altor oameni. Singurul răspuns plauzibil este că propriul nostru intelect deghizează mesajele atunci când ele vin să anunțe ceva, mai ales măreț. Dar de ce ar face una ca asta? Oare pentru că este amator de ghicitori și provoacă în același timp conștientul, subconștientul și inconștientul? Aș zice ba. Dacă veți analiza cât de greu îi este omului să își expună problemele și cât de ușor îi devine să transmute această energie pe un totem (vezi aici cel mai simplu fabulele) sau pe o terță persoană (întreb pentru un prieten), atunci devine parcă mai liniștitor să credem că suntem dotați cu un sistem de tampon care ameliorează mesajul.

Somnul și segmentele de recharge

Cândva prin anii ’90 reieşea dintr-un studiu întocmit de cercetători (care?), că există trei mari intervale critice într-o noapte, pe care în cazul în care le poţi depăşi, poţi rămâne treaz întreaga noapte.

Se spunea atunci că somnul vine în aceste intervale, cu precădere, mai puternic decât în oricare din celelalte ore nocturne.

Cele trei praguri sunt după cum urmează:

  1. 22:00 – 23:00
  2. 03:00 – 04:00
  3. 05:00 – 06:00

Aceste intervale pot fi probate de două categorii de oameni, îndeosebi. Prima, şi cea mai avizată, este cea a oamenilor care lucrează în ture de noapte: paznici, asistenţi medicali, casieri parcare aeroport, şi multe alte exemple. Cea de-a două categorie înglobează pe club-eri şi petrecăreţi în genere. Toţi aceşti oameni pot confirma aceste intervale.

Ce se întâmplă în aceste ore?

Ultimele două intervale mai sus amintite coincid cu câteva cicluri de formare/apariţie a visurilor nocturne (vezi Porţile visurilor).

Între aceste ore, corpul se loghează prin fire nevăzute la o sursă, poate chiar riscăm să spunem Sursa Universală de Energie, iar de aici se (re)încarcă.

Iarăși. este probat faptul că legile fizice produc o ruptură în momentul în care cineva ratează primele două sau chiar trei intervale de somn. Astfel, deşi aşteptările minţii sunt de o recuperare taciturnă ulterioară printr-un somn lung, corpul se trezeşte după doar câteva ore de somn (de obicei după 2-3 ore). Rezistă câteva ore treaz, timp în care îşi procură energie prin materie (saturarea senzaţiei de foame) şi iar purcede la somn gata încărcat. Abia acest al doilea somn este capabil să producă visuri.

Ratarea somnului după o noapte pierdută, duce adesea la slăbirea organismului, pentru că spiritul îşi procură energia din materia imediată. La trei zile neîntrerupte de nesomn poate apărea cu succes decesul corpului fizic.

Scufița Roșie – Mitul etern

“Era cumva o scorbură acoperită cu crengi, într-o pădure mare şi deasă. În scorbură erau cinci fetiţe îmbrăcate în cămăşi albe de noapte, largi. Două fete erau  mai mari, iar trei mai micuţe. În timpul zilei venea la ele o măicuţă foarte blandă, îmbrăcată în straie de un verde cald, care le povestea despre lucrurile bune de pe lume şi le învăţa tot ce e bine. Iar noaptea le vizita un bărbat îmbrăcat tot în verde, dar închis, care pe chip avea o masca foarte mare în formă de cap de lup. Acesta le învăţa pe fete despre toate lucrurile rele şi urâte din lume. Le povestea partea urâtă a fiecărui lucru. Fetele erau uşor speriate, dar cumva nu le făcea rău. Venea doar şi le povestea. Ştiu că cele mari ajunseseră în punctul în care, după o vreme, trebuiau să aleagă de partea cui sunt.”

Vă invit la joc, domnilor și doamnelor! Unul din cele mai curate visuri cu chei perfect potențate.

Visul și Dumnezeu

În cazul în care n-aţi ştiut, visul a fost considerat până în Evul Mediu (în cercurile celor care au crezut în oniric) ca având o legătură strictă cu trecutul subiectului care visează.

După Evul Mediu și până la sfârşitul secolului XIX, visul a căpătat aura unor previziuni ce ţin de viitor. Desigur vorbim aici despre legimitatea interpretărilor sale.

Odată cu începutul secolului XX, s-a constatat că visul are de fapt de a face cu emoţiile nemanifestate, dar mai ales cu frustrările (vezi Freud).

Astăzi însă, putem spune că visul este cu mult mai complet decât în oricare perioadă pe care a străbătut-o, cu putinţă. El poate fi în acelaşi timp trecutul, prezentul, viitorul, probabilul. Importanța sa a fost atât de evidentă şi de vehementă, încât relatări despre vis apar chiar în cartea cărţilor. În Vechiul Testament nu mai puțin de patruzecisitrei de vise, iar în Noul Testament doar nouă vise (după Yannick Ripa). Aşadar, vechimea valorii visului este impresionantă în vechime și denaturată odată cu trecerea prin timp a omului.

Întrebarea de final rămâne fiecăruia dintre noi: de ce nimeni nu-l visează pe Dumnezeu?

TURNUL

Turnul se spune că ar reprezenta un țel măreţ pe care ţi l-ai propus să-l parcurgi. Desigur, elementele care se nasc în jurul său dau adevăratul sens al visului.

În primul rând culoarea. Dacă turnul are culoarea neagră, înseamnă că ai fundamente puternice în viaţă. Interesant este că prin antiteză de culoare, respectiv un turn alb nu înseamnă opusul unor fundamente puternice, ci fundamente vechi.

Dacă sunteţi suficient de norocoşi cât să aflaţi dimensiunile în înălţime ale turnului, atunci puteţi înţelege periodul al ţelului. Aici sunt incluse etajele, metrii, etc.

Felul de a fi al turnului indică drumul pe care îl vei parcurge mergând pe ţelul tău. Dacă turnul este drept, atunci este ca şi cum ai avea linia destinului perfect dreaptă, în palmă. Dacă este anormal, şi drumul va avea căi anormale.

Poziţia turnului poate oferi de asemeni detalii importante. Locul unde este construit (pe pământ, pe apă, în aer, în lavă sau foc, în spaţiul cosmic) va spune exact de unde se naşte ţelul, din apele inferioare (materie) sau din apele superioare (divin).

În cazul în care bucăţi din turn sunt lovite de diferite interperii, este necesar să luaţi în calcul care este natura acestora, pentru că vă va ajuta să prevedeţi de unde va veni provocarea, momentul când veţi fi puşi la încercare. Locul lovirii este localizarea pe axa timpului a momentului încercării.

Spre exemplu, turnul poate fi lovit de o avalanşă de pământ, de un val de apă, de un nor sau de lavă ori bile de foc.

Iată care sunt loviturile (în funcţie de element) care sunt menite să vă scoată de pe calea ţelului vostru:

FOC – gelozie, ură, răzbunare, enervare, irascibilitate, furie, patimă, autoritate dură, invidie, aroganţă, tendinţe de autodistrugere.

AER – superficialitate, laudă, exagerare, bârfă, neglijenţă, interese împrăştiate, pripeală, naivitate.

APĂ – indiferenţă, atitudine flegmatică, răceală, conformism, nestatornicie, influențabilitate, îngăduință mare, pasivitate, fără iniţiativă, emotivitate, ruşine.

PĂMÂNT – lene, inconştienţă, lipsă de metodă, inconstanţă, greutate, lent, rigiditate, încăpăţânare, fanatism, lipsă de imaginatie, tristeţe, pesimism, anomalii (sexuale, lăcomie etc).

Vis noaptea dintre 11 și 12 Octombrie

Se făcea că eram pe scările grădiniţei unde am crescut. Erau doi băieţi care se tatuaseră şi spuneau despre tatuator că nu este chiar atât de bun, că acum trebuie să îşi dea cu diferite soluţii să fie în regulă tatuajul. Apoi unul din ei spunea că nici măcar nu a introdus cum trebuie site-ul lui sub liniile tatuajului. Era un punct din care puteai accesa site-ul.

Apoi am intrat în grădiniţă (in clădire) şi totul era că într-o peşteră, într-o sală. De acolo dădeau mai multe grote întunecate. În mijloc era o gaură care ducea într-un etaj inferior unde era o fântână perfect rotundă, ca un bazin, cu apă neagră.

M-am uitat în ea şi apa s-a limpezit instantaneu. Erau aruncaţi bani în ea, ca pentru dorinţe. Şi monede şi bancnote. Adâncimea era de până într-un metru. Apoi apa s-a întunecat iar şi în apă a apărut un spirit auriu de femeie care ţinea ochii închişi. Avea părul scurt și părea un pic masiva pentru un corp uman. Apoi a dispărut şi apa s-a limpezit iar, însă avea adâncimea de peste doi metri iar banii dispăruseră.

Sus, mă aşezasem la o masă şi am zis să-mi fac un tatuaj. Am ales un cerc cât o moneda de 10 bani iar în mijloc o sabie cu vârful în jos.

Exerciţiu:

  1. Găsiţi cuvintele cheie din vis.
  2. Găsiţi mesajul din vis.

Puteţi pune întrebări ajutătoare.

Analiza visului colectiv de Duminică

În general, în spatele unei acțiuni simple stă o întreagă scală pe care se construiește și se dezvoltă o sumedenie de elemente.

Dacă ar fi să ne referim strict la visul colectiv pe care câțiva dintre noi l-am incercat, ei bine, structura lui ar arăta cam așa:

Punct de întâlnire

Ei bine, acest punct de întâlnire este variabil. Tâmpa a fost doar o parolă pentru toți cei implicați. Aveam să înțeleg că localizarea fizică nu contează decât prin prisma faptului că s-a stabilit la bun început o conexiune de grup, o adresă virtuală la care se logheaza toți cei care doresc să pătrundă în vis. Astfel, subiectul A care patrunde în vis apelând parola Tâmpa, se conectează la visul tuturor subiecților care au pătruns în vis pe baza aceleiași parole. Este și cazul Casei Kiname.

Apariția în vis a persoanelor neimplicate

Aspectul are la bază invocarea mentală prin proiecție a imaginilor celor de la care avem așteptări să fie participanți ai visului colectiv. Acest lucru duce la pasul următor, în care este atras (fără știrea lui) în visul colectiv subiectul care nu se implicase.

Apariția elementelor de vis comun în visul persoanelor neimplicate 

Odată invocată proiecția cuiva (prin așteptările emise), se stabilește o punte de legătură cu visul terțului subiect (cel neimplicat, în cazul nostru). Puntea, mai este cunoscută și sub numele de corzi sau string-uri.

Ușurinta logării este insutit mai mare în timpul visului, decât în stare de trezie, întrucât barierele conștientului cad. În cazul în care subiectul A se trezește în miezul nopții și se loghează conștient la subiectul B fără a se culca și a intra automat în vis, legătura este slabă sau instabilă.

Cazul unui experiment organizat

Șansele de reușită cresc atunci când este vorba de un eveniment organizat. NU amploarea dă valoarea visului ci sentimentul subtil al datoriei sau teama de a pierde participarea într-un eveniment.

În al cui vis am fost?

Ideea de a pătrunde în visul cuiva este forțată de autorii scenariului Inception. Colectiv în vis presupune influența tuturor în vis, deci participare activă. Arhitectul visului nu rămâne un job al unui singur participant la vis ci a tuturor celor intrați. De aici se desprinde ideea simplă că, cu cât conștientul este mai puternic în vis, cu atât poți influența visul cuiva.

Concluzia

Oamenii au un soi de comunicare aparte în lumea de dincolo de conștient, care nu ia în seamă regulile de politețe cu care suntem crescuți pe Pământ. Totuși, ne putem proteja în fața unor pătrunderi ilegale în planul nostru intim. Cum? Prin veșnicul răspuns care face diferența: vibrația.

Cercul visului – invitație

Unii dintre voi își amintesc că am mai avut o tentativă în care am reușit să ne întâlnim în vis, atunci când ne-am propus să facem asta. Se numește vis colectiv.

Pentru mâine noapte (noaptea de Duminică spre Luni) vă invităm alături de noi la o a doua astfel de întâlnire în vis. Vă propunem să ne întâlnim pe dealul Tâmpei din Brașov. Cum se face:

  1. Culcați-vă în jurul orelor 23:00.
  2. Setați alarma să sune la orele 04:30.
  3. Treziți-vă și așteptați 10 minute, timp în care încercați să nu adormiți. Vă puteți spăla pe dinți, spre exemplu.
  4. La orele 04:40 culcați-vă din nou și repetați în gând până să adormiți că veți merge la locul de întâlnire stabilit.

Pentru schimb de păreri și întrebări, ne vorbim în cursul zilei de Luni în secțiunea de comentarii.

Succes!

Deja vu -ul visului

Deja vu inseamna deja vazut, aparent vine din franceza, vu se pronunta la fel ca view in engleza.

Este important faptul ca putem avea deja vu atat in realitatea imediata cat si in vis. Este important detaliul pentru ca poate conferi mai multe informatii despre conceptul “aparitiei” lui, pe care oamenii nu il cunosc indeaproape sau il confunda cel mai ades.

Aparitie, am folosit acest cuvant pentru a va arata importanta intrebarii de sine. Cand folosesti cuvantul aparitie, sensul deja vu este a unui lucru extern care apare din cand in cand, precum o pasare apare din cand in cand la geam. Doar ca ceva deja vazut nu este o entitate, ci o actiune. Recapituland, cunoastem ca nu este o eroare a marelui sistem (vezi teoria Matrix). Spiritul calatoreste in timpul visului in viitorul posibil iar atunci cand alegerile noastre sunt drepte, ajungem sa petrecem actiunea deja vazuta in vis de catre spirit. Iata marele joc pe care il poate face spiritul. Iata marea confirmare ca lucrurie sunt bine facute. Potentiale incercari, viitor posibil si imposibil jucat inainte, exemplu in Edge of Tomorrow, filmul.

Dar ce este deja vu in vis? Este o calatorie reluata a aceluiasi potential viitor. Poate spiritul merge la risc pe o carte de care nu este sigur. De cate ori nu v-ati intors in viata intr-un loc in care ati esuat initial doar pentru a verifica unde a fost greseala initiala?

Tot din categoria reluarilor, mentionam ca exista si visele in care spiritul continua actiunea dintr-un vis trecut. Practic, azi visez o parte din actiune, peste 3 luni reiau actiunea in aceleasi conditii ale visului si o duc la capat. Interesant este cum constiinta nu uita actiunea visului, o recunoaste imediat, pe cand constientul o pierde.

Trei stadii de iesire din corp

Am trait un caz foarte interesant acum catva timp. Imi scrisese cineva din Cluj care  exersase decorporarea ani la rand, regulat. Ajunsese in punctul in care avea mare control asupra procesului insa intervenisera grave dureri de cap iar asta a facut sa-si doreasca sa intrerupa totul.

Cert este ca, in noptea imediat urmatoare, eu insumi m-am trezit in afara corpului in mijlocul noptii, direct din vis. Nu stiu daca legatura a fost cu Clujul, dar coincidenta a fost remarcabila. O singura data reusisem sa ma decorporalizez, si asta tot din somn.

Distinctia dintre vis si decorporare o face experienta. In cuvinte nu se poate explica foarte clar, pentru ca exista legi ale claritatii si luciditatii.

Iata o schema minimala a transgresiunii spiritului si sufletului din corp:

11111111111111111111111111111

Iesirea din corp se poate produce in trei moduri constiente:

  1. CONSTIENT prin meditatie
  2. INCONSTIENT prin somn
  3. INCONSTIENT prin vis
  4. CONSTIENT prin vis
  5. CONSTIENT prin moarte

In episodul viitor vom vorbi despre decorporarea constienta.

 

%d bloggers like this: