Taina salivei de dragon

Pentru cei interesaţi de alchimie şi vindecări. În general, să te înţelegi cu un dragon (vorbim de planul astral) poate fi neconvenţional cu totul. De altfel, istoria deosebeşte oamenii de dragoni atât de bine. Prea puţine şi necunoscute variante ale unei amiciţii între aceste două seminţii au fost vreodată văzute.

Totuşi, dacă reuşiţi să obţineţi salivă de dragon, vă va prinde foarte bine. Saliva aceasta face o crustă în care se formează o vindecare pentru cele neînţelese de om. O singură zi să păstraţi saliva pe voi, după acest răgaz ea face rău omului.

Procedeul n-ar trebui să mire. Știm bine că saliva animalelor este antiseptică. Despre dragoni, mai sunt încă pe la noi prin țară, cel puțin poveștile sunt pline de ei.

 

Îmblânzirea Șarpelui

Despre poțiunea care liniștește rănile făcute de înfoierea Șarpelui Alb, pe scurt:

se prepară infuzie de plantă cunoscută popular cu denumirea de Lipicioasă, științific purtând numele de GALIUM APARINE. GAL din rădăcina primului cuvânt pune accentul pe ALB, ca în PinGALa.

Sistemul limfatic se curăță la capacitate maximă.

 

Chihlimbar

Dacă Chihlimbarul ar fi fost un element recunoscut în tabelul lui Mendeleev și al mentorului său, atunci cu siguranță ar fi fost în coloana Cuprului, Argintului și Aurului.

Puterea sa derivă dintr-o minunată mixtură dintre Soare și vechime. Este important de știut utilizarea Chihlimbarului în vindecare și protecție, ceea ce îl încadrează cu succes în clasa panaceumurilor.

Explicarea cuvântului CHIHLIMBAR

Chihlimbar este un cuvânt compus, format din CHI(h) și LIM(b). -ar este terminația masculină.

CHI(h) = sensul său vine din KI, care înseamnă Lumină, energie. Denumirea latină a Chihlimbarului este electrum, iar cea greacă este elektor/ elektron (în traducere bombardarea solară).

LIM(b) = în limba veche comună, LIM a însemnat extremitate a corpului, cu referire în special la membre. În zilele noastre încă spunem pLIMBare, LIMBă. Iar limba engleză a moștenit pe to cLIMBe (a se cățăra). De observat că plimbare și cățărare sunt acțiuni care folosesc membrele. Limba este o extremitate în sine.

În traducere brută, numele Chihlimbar înseamnă Picioarele Luminii, Mișcarea fizică a Luminii sau pe acolo.

De ce Chihlimbarul are puterea de a vindeca

Chihlimbarul este o rășină formată prin secreția anumitor copaci în care razele solare și-au pus amprenta. Dacă vreți, este ca și cu mierea. Razele solare devin fizice. De aceea nici mierea și nici chihlimbarul nu se vor strica vreodată.

Poțiunea se formează atunci cand energia solară acumulată în rășină este îngropată în pământ și supusă și energiilor telurice. Se produce, astfel, efectul de putere echilibrată, tehnic folosită în meditațiile Reiki. Se adună energie solară în plexul solar, apoi se trage energie telurică în același loc și se mixează într-o bilă. Dacă se socotește o astfel de putere prin dospirea sa timp de milioane de ani, practic se obține o energie pură din vremuri cand planeta nu fusese afectată atât de mult, prin om.

Ca talisman, are efect pentru că la nivel astral este strălucitor și emană lumină.

Busuioc

Busuiocul sau Basilicum, este una dintre plantele banale pe care le intalnim in existenta noastra. Despre el stim doua lucruri mari si late:

1. Merge de minune in combinatia culinara cu pulpa de rosie la bruschetele italiane
2. Popa sfinteste casele cu el (acela nu este “alimentar”)

Ceea ce nu stim despre el, insa, este ca odata s-a numit iarba regilor, si ca acest basilicum intareste acest lucru. Iarba regilor a fost una din cele mai puternice plante folosite in vindecare, de la inchiderea ranilor si pana la mirosul exorcizant pe care il produce.

Trebuie sa stiti ca o planta care necesita fierbere are potential maxim de vindecare intr-un interval orar de maxim 30 minute de la punctul fierberii (asa spun vrajitorii).

Capacul castravetelui

Castravetele se remarca nu prin familia din care face parte si despre care bat tobele toate site-urile care vorbesc despre legume si beneficiile lor imediate, ci prin numele sau. Daca aruncam un ochi asupra faptului ca stramosii romanilor l-au numit in principal cu o aluzie la CASTRA, CASTA, intelegem cu usurinta rolul sau.

Aluzia mentinerii statutului de castitate sau de vindecare a sterilitatii, aici e dilema pe care ar fi necesar sa ne concentram.

Exista zone in Romania unde atunci cand se curata castravetii pentru salata, oamenii isi pun capetele taiate pe frunte, acoperind chakra frontala cu el pentru “a creste”, aratand precum indienii care isi tatueaza un punct pe Ajna. Dar oare despre care crestere este vorba? O crestere fizica sau o crestere spirituala? Sau poate amandoua?

De chakra frontala depind urmatoarele atribute:  Intuiţie, Inventivitate, Abilităţi psihice, „Realizarea Sinelui”, Percepţie, Memorie, Curaj. Poate si cresterea fizica depinde tot de lucrurile astea.

E vara, poftiti la castraveti!

Salcia

Cine nu stie astazi ca de Florii se merge la biserica cu crengi de Salcie?! Am fost curios ce simbol ascuns are Salcia, pentru ca oficial am priceput ca este vorba de sarbatoarea intrarii lui Iisus in Ierusalim.

Observatii ce se pot face despre Salcie:

1. Salcia de la Florii se pastreaza la uscat timp de un an. Dupa acest an se arde. Cand este arsa, degaja un miros de mir.

2. Energia copacilor Salcie este una care reprima instinctul sexual, deci adoarme curentii Ida si Pingala.

3. Licoare facuta din flori de Salcie si apa, bauta, duce la sterilitate.

4. Imbaierea in fiertura de crengi de Salcie vindeca boli ale corpului si spiritului. Se fac bai timp de 7 zile incepand de la Florii.

Pe baza acestor considerente deducem ca mirul se poate face si din Salcie. In literatura de specialitate se spune sa nu te dai cu mir in zona organelor genitale ceea ce confirma faptul ca Salcia are legatura cu sterilitatea. Toate acestea, insa, arata un singur lucru mai presus de orice: copacul este extraordinar de vechi si de inalt vibrational. Cel putin mai inalt decat omul.

Tema: De unde vine termenul de apa salcie?

Descantec de aplecate

Va dorim sarbatori frumoase, sa fiti curajosi si puternici si sa ajungeti in capatul celalalt cu bine! In dar de Craciun, un descantec romanesc dupa un manuscris de la 1809 cules de Iane Apostol Boranescu pentru mesele prea bogate.

“Voi, plecacioase,

Mancacioase,

Sa va luati,

Sa va duceti

La fata lui Rai (Ler) imparat,

Ca v-a poruncit,

Ca a lasat o vaca grasa

Sa va ospateze,

Ca (cutare – numele)

Nu va stie ospata,

Nici adapa,

Nici asterne,

Nici culca,

Nici odeni.”

Leacuri de uitat oboseala

Iaca, a trecut si toamna si parca pe toti ne prinde-un fel de dor de hibernare, precum jivinele ce se retrag in barlog asteptand vremuri mai calde si mai bune. Nu ca n-ar fi bine, numai ca societatea noastra ne spune ca nu trebuie sa tragem la pat ci sa mergem la munca, asa ca am cautat prin camara si am incropit o licoare care sa ne reincarce bateriile si sa putem zburda precum mieii la inceput de primavara. Lucrurile sunt simple. Luam un borcan mai marisor, dintr-ala de 820 ml, in care vom face amestecul. Pentru inceput pisam 100 grame de usturoi si 150 grame de ceapa. Incet, cu chibzuinta, le punem intr-un mojar de lemn, piatra sau marmura, fiecare dupa cum are si se piseaza foarte bine, pana cand devin o pasta, apoi le punem in borcanul despre care am vorbit. Se adauga peste ele doua linguri de otet de mere, se amesteca si se lasa sa se odihneasca si sa se cunoasca intre ele pana a doua zi cam pe aceeasi vreme. Tot a doua zi vom incalzi cam 350 grame de miere. Atentie, doar o vom incalzi, amestecand in ea cu o lingura de lemn, in sensul acelor de ceasornic, pana cand devine lichida, apoi o vom turna peste amestecul din borcan. Se lasa la dospit o saptamana, timp in care, in fiecare zi, borcanul se va rasturna de 28 de ori. Dupa o saptamana amestecul se strecoara printr-un tifon. Se iau cate 4 lingurite pe zi, dimineata, una dupa cealalta, pana la terminarea intregii cantitati. Apoi puteti sa zburdati cat e ziua de lunga pentru ca veti avea o energie si o pofta de viata cum n-ati mai avut de cand erati copii.
Sa fiti sanatosi !

Focul Viu

Demult, in timpuri pe care putini au ramas sa si le mai aminteasca, in noaptea dinaintea zilei de Sfantu’ Gheorghe, in aproape fiecare gospodarie se aprindea Focul Viu. In vremurile de acum, doar prin catunele uitate din Muntii Maramuresului si ai Bucovinei mai stie cineva sa-ti povesteasca despre el sau sa-l aprinda.
Focul Viu este foc sacru, nascut fara samanta, neimpartit si pastrat cu sfintenie de la un an la altul. Menirea lui, ca cea a Sarpelui Casei, era sa protejeze gospodaria (oameni, animale, casa, acareturi) de relele cele mai rele si de orice napasta. Spre deosebire de sarpe, focul mai are si putere de vindecare.
Dupa asfintitul Soarelui, doi veri primari, sau in familiile unde acestia nu existau, un singur baiat, curat la trup si la suflet, plecau in padure, cautau doi brazi gemeni si intre ei aprindeau acest foc prin frecarea a doua bucati de brad, iar cand se aprindeau se punea peste ele iasca uscata ca sa arda iute si sa nu se stinga. Focul acesta, era considerat viu pentru ca se nastea singur, fara scanteie  si era mult mai fierbinte decat focul normal. El era pazit cu sfintenie de cei care l-au aprins, pentru ca daca s-ar fi stins, multe necazuri s-ar fi abatut asupra gospodariei.
Dincolo de protectia generala pe care o asigura, focul era folosit pentru vindecarea bolilor aparute pe piele din cauza focului din om (pojar, varicela, zona zoster, psoriazis sau a celor produse prin vraji) si a tuturor bolilor grele ale animalelor. Focul mai putea fi folosit in caz de nevoie mare cand necazuri aparute din cauze nestiute se abateau asupra oamenilor.
Pentru vindecarea bolilor, deasupra focului se punea la incalzit un vas cu apa, apoi ea se scurgea peste o bucata de iasca si cu apa aceea se spala rana sau bucata de piele bolnava. Dupa aceea, bolnavul trebuia sa sara de noua ori peste foc si se vindeca.
In cazul animalelor, focul era impartit in doua iar ele trebuiau sa treaca printre focuri spre a fi ferite de boli, de animale salbatice, duhuri rele, trasnet si deochi. Dupa ce treceau toate animalele, cele doua focuri se adunau laolalta si se facea iarasi unul singur care se pastra in vatra casei.
Focul nu se imprumuta de la o gospodarie la alta pentru ca era socotit ca iti imparti binele si viata.

Panura de leac

In vremurile de demult magicul, sacrul si profanul se impleteau cu naturalete in viata oamenilor. Aproape oricine stia sa-si vindece bolile cu ce avea in casa. Erau insa si cazuri care necesitau ajutorul vindecatorilor ce puteau lua boala cu mana. Uneori o luau simplu, cu mana, alteori aveau nevoie de diverse obiecte, asa cum astazi, medicii au nevoie de aparatura sofisticata. Unul dintre aceste obiecte era panura de leac.
Intai si-ntai se ia un sul de panura, panura veche de canepa, tesuta de femeie batrana, in doua ite, din fir lung, neinnodat, albita pe ultima zapada din an si asorita dupa aceea timp de sapte zile. Se inchide apoi intr-un cufar de fag si nu se mai scoate la lumina soarelui in vecii vecilor. Cand e nevoie, se taie din ea cate o bucata, cu grija mare, sa nu se desire. Lungimea panzei va fi cu doua palme mai lunga decat cel ce urmeaza sa fie tamaduit. Panza nu se va tivi, nu se va coase in niciun fel, pentru ca firul sa nu fie oprit. Dupa ce va fi taiata se va impaturi si va fi purtata-n san pana la casa celui bolnav, cu grija, sa nu o vada Soarele.
Panura va fi intinsa pe patul bolnavului si el va dormi pe ea pe toata durata tratamentului. Pentru diagnosticare si pentru tratament, vindecatorul nu va cere plata, in schimb, pentru bucata de panura trebuie sa i se dea, dupa posibilitate, iar el sa primeasca, orice e mai valoros decat un graunte de porumb. Cand bolnavul va fi tamaduit, bucata de panura se ia si se spala cu apa trecuta peste sapte pietre.  Apoi se lasa sa se usuce si dupa ce a fost asorita sapte zile la rand i se tivesc marginile si poate fi folosita ca prosop, dar numai de catre cel caruia i-a fost data.