Leacuri de uitat oboseala

Iaca, a trecut si toamna si parca pe toti ne prinde-un fel de dor de hibernare, precum jivinele ce se retrag in barlog asteptand vremuri mai calde si mai bune. Nu ca n-ar fi bine, numai ca societatea noastra ne spune ca nu trebuie sa tragem la pat ci sa mergem la munca, asa ca am cautat prin camara si am incropit o licoare care sa ne reincarce bateriile si sa putem zburda precum mieii la inceput de primavara. Lucrurile sunt simple. Luam un borcan mai marisor, dintr-ala de 820 ml, in care vom face amestecul. Pentru inceput pisam 100 grame de usturoi si 150 grame de ceapa. Incet, cu chibzuinta, le punem intr-un mojar de lemn, piatra sau marmura, fiecare dupa cum are si se piseaza foarte bine, pana cand devin o pasta, apoi le punem in borcanul despre care am vorbit. Se adauga peste ele doua linguri de otet de mere, se amesteca si se lasa sa se odihneasca si sa se cunoasca intre ele pana a doua zi cam pe aceeasi vreme. Tot a doua zi vom incalzi cam 350 grame de miere. Atentie, doar o vom incalzi, amestecand in ea cu o lingura de lemn, in sensul acelor de ceasornic, pana cand devine lichida, apoi o vom turna peste amestecul din borcan. Se lasa la dospit o saptamana, timp in care, in fiecare zi, borcanul se va rasturna de 28 de ori. Dupa o saptamana amestecul se strecoara printr-un tifon. Se iau cate 4 lingurite pe zi, dimineata, una dupa cealalta, pana la terminarea intregii cantitati. Apoi puteti sa zburdati cat e ziua de lunga pentru ca veti avea o energie si o pofta de viata cum n-ati mai avut de cand erati copii.
Sa fiti sanatosi !

Exersarea formelor de constiinta

Constiinta, neavand o forma, cauta mereu forme de manifestare. Ea adopta configuratii variate insa poate exista si in afara lor. Asadar, exista mai multe forme de constiinta decat forme fizice si fiecare dintre ele are propriile tipare de perceptie si de cunoastere in interiorul sistemului in care se manifesta. Noi suntem obisnuiti sa percepem formele fizice in care constiinta se manifesta. Uneori suntem constienti si de formele-gand pe care le simtim ca pe niste strafulgerari la periferia constiintei pe care o cunoastem, insa sunt mult mai multe forme si vom vorbi despre ele pe rand.
Traind in 3D, asa cum suntem obisnuiti sa spunem, simturile noastre se straduiesc cu succes sa ne limiteze perceptia asupra realitatii. Pe deoparte este bine, pentru ca gestionarea perceptiei asupra formelor neobisnuite de constiinta necesita o pregatire si o dezvoltare considerabila. Doar in starea de vis mai avem “scapari” in care putem intrezari dincolo de perdea.
Sa luam exemplul unei camere. Cu siguranta ca vi s-a intamplat sa intrati intr-o camera in care ati mai fost de sute de ori si dintr-o data sa o simtiti altfel, ca si cum ar fi devenit mult mai mica, mai inghesuita, neincapatoare. Sunteti convinsi de fiecare data ca acea camera este la fel ca si pana acum si numai perceptia voastra s-a schimbat. In realitate nu perceptia voastra s-a schimbat ci camera in sine, aspectele sale fizice, cu toate ca daca veti face masuratori fizice, nu veti constata nicio modificare pentru ca si instrumentele de masurat se vor schimba in aceeasi maniera ca si dimensiunile camerei. Aceste schimbari vor modifica si caracteristicile psihologice ale campului generat de camera si aceste schimbari vor fi percepute nu numai de voi ci si de alte persoane care vor intra in contact cu camera.
Noi ne schimbam in permanenta atat forma cat si structura si semnificatia corpului si a mediului imediat inconjurator. In starea de trezire ne straduim sa ignoram aceste schimbari si in virtutea inertiei reusim sa nu le vedem. Totusi, ceva din interiorul nostru presimte ca lucrurile stau altfel si in starea de vis evadam de sub conditionarile mintii si ne exersam abilitatile de a modifica realitatea.
Prin urmare, in vis este un loc bun si sigur in care sa invatati modularea mediului inconjurator. Va puteti sugera vise in care sa vizualizati o anumita schimbare si in anumite conditii ea se va materializa in realitatea voastra fizica. Adesea faceti asta fara sa fiti constienti de ce se intampla, pentru ca nu voi stabiliti conditiile ci ele se anclanseaza la visul vostru, dar despre asta vom vorbi altadata.

Constiinta de masa

Da, chiar asa, constiinta de a fi masa ! Nu ma refer la acea constiinta colectiva, ci chiar la constiinta mesei. Da, masa aceea cu patru picioare pe care va puneti farfuria si mancati are o constiinta a ei, la fel cum are si farfuria sau anvelopele pe care le veti schimba peste doua saptamani.
Absolut orice exista condensat in forma fizica are o constiinta proprie, o constiinta a propriului gen, al nivelului sau existential. Spun asta pentru ca nu forma creeaza constiinta ci constiinta tinde sa ia o forma ca sa se poata manifesta.
Atomii si moleculele din masa au constiinta lor. Tot la fel, moleculele si atomii din care sunt facute corpurile noastre au propria lor constiinta si foarte probabil se bucura de senzatiile, intelegerile si creatiile pe care le traiesc la acel nivel.
Constiinta pe care o avem ca persoane, intr-o anumita masura, este o insumare a constiintelor elementelor din care suntem facuti. Insa acea parte a ei, de obicei o negam, pentru ca suntem mereu orientati catre exterior si nu suntem constienti de interiorul nostru. Totusi asta nu o face mai putin adevarata. Toate celulele din care suntem alcatuiti, tot amestecul acela forte complex de substante, nu ar avea cum sa ramana impreuna sub forma unui organism functional daca nu ar fi tinute laolalta de ceva. Acel ceva este spiritul care nu este decat o alta forma de constiinta, iar noi, asa cum ne percepem, suntem forma condensata a energiei in care el alege sa se manifeste.
Constiinta exista pe mai multe niveluri, asa ca si atunci cand nu suntem atenti la ea, este tot acolo pastrandu-ne integritatea.
Oamenii, in marea lor parte, atunci cand aleg sa calatoreasca in alte dimensiuni ale fiintei, sunt retinuti de teama referitoare la ce se va intampla cu corpul lor in perioada in care vor fi plecati, sa nu cumva sa vina alte entitati sa-l locuiasca, iar la intoarcere sa ramana incuiati pe afara. Fiti fara grija, oricat de departe ati pleca, in momentul in care va veti intoarce, corpul vostru va fi tot acolo, pazit si locuit de multitudinea de constiinte ce va alcatuiesc! Nimic strain, nimic din ceea ce nu sunteti voi nu va fi acolo. Iar de va fi sa vi se para ca este ceva in plus, nu sunt decat adancimi ale voastre pe care nu vi le-ati vazut pana atunci, pentru ca din fiecare calatorie va veti intoarce mai completi in manifestarile si in simturile voastre.

Focul Viu

Demult, in timpuri pe care putini au ramas sa si le mai aminteasca, in noaptea dinaintea zilei de Sfantu’ Gheorghe, in aproape fiecare gospodarie se aprindea Focul Viu. In vremurile de acum, doar prin catunele uitate din Muntii Maramuresului si ai Bucovinei mai stie cineva sa-ti povesteasca despre el sau sa-l aprinda.
Focul Viu este foc sacru, nascut fara samanta, neimpartit si pastrat cu sfintenie de la un an la altul. Menirea lui, ca cea a Sarpelui Casei, era sa protejeze gospodaria (oameni, animale, casa, acareturi) de relele cele mai rele si de orice napasta. Spre deosebire de sarpe, focul mai are si putere de vindecare.
Dupa asfintitul Soarelui, doi veri primari, sau in familiile unde acestia nu existau, un singur baiat, curat la trup si la suflet, plecau in padure, cautau doi brazi gemeni si intre ei aprindeau acest foc prin frecarea a doua bucati de brad, iar cand se aprindeau se punea peste ele iasca uscata ca sa arda iute si sa nu se stinga. Focul acesta, era considerat viu pentru ca se nastea singur, fara scanteie  si era mult mai fierbinte decat focul normal. El era pazit cu sfintenie de cei care l-au aprins, pentru ca daca s-ar fi stins, multe necazuri s-ar fi abatut asupra gospodariei.
Dincolo de protectia generala pe care o asigura, focul era folosit pentru vindecarea bolilor aparute pe piele din cauza focului din om (pojar, varicela, zona zoster, psoriazis sau a celor produse prin vraji) si a tuturor bolilor grele ale animalelor. Focul mai putea fi folosit in caz de nevoie mare cand necazuri aparute din cauze nestiute se abateau asupra oamenilor.
Pentru vindecarea bolilor, deasupra focului se punea la incalzit un vas cu apa, apoi ea se scurgea peste o bucata de iasca si cu apa aceea se spala rana sau bucata de piele bolnava. Dupa aceea, bolnavul trebuia sa sara de noua ori peste foc si se vindeca.
In cazul animalelor, focul era impartit in doua iar ele trebuiau sa treaca printre focuri spre a fi ferite de boli, de animale salbatice, duhuri rele, trasnet si deochi. Dupa ce treceau toate animalele, cele doua focuri se adunau laolalta si se facea iarasi unul singur care se pastra in vatra casei.
Focul nu se imprumuta de la o gospodarie la alta pentru ca era socotit ca iti imparti binele si viata.

Panura de leac

In vremurile de demult magicul, sacrul si profanul se impleteau cu naturalete in viata oamenilor. Aproape oricine stia sa-si vindece bolile cu ce avea in casa. Erau insa si cazuri care necesitau ajutorul vindecatorilor ce puteau lua boala cu mana. Uneori o luau simplu, cu mana, alteori aveau nevoie de diverse obiecte, asa cum astazi, medicii au nevoie de aparatura sofisticata. Unul dintre aceste obiecte era panura de leac.
Intai si-ntai se ia un sul de panura, panura veche de canepa, tesuta de femeie batrana, in doua ite, din fir lung, neinnodat, albita pe ultima zapada din an si asorita dupa aceea timp de sapte zile. Se inchide apoi intr-un cufar de fag si nu se mai scoate la lumina soarelui in vecii vecilor. Cand e nevoie, se taie din ea cate o bucata, cu grija mare, sa nu se desire. Lungimea panzei va fi cu doua palme mai lunga decat cel ce urmeaza sa fie tamaduit. Panza nu se va tivi, nu se va coase in niciun fel, pentru ca firul sa nu fie oprit. Dupa ce va fi taiata se va impaturi si va fi purtata-n san pana la casa celui bolnav, cu grija, sa nu o vada Soarele.
Panura va fi intinsa pe patul bolnavului si el va dormi pe ea pe toata durata tratamentului. Pentru diagnosticare si pentru tratament, vindecatorul nu va cere plata, in schimb, pentru bucata de panura trebuie sa i se dea, dupa posibilitate, iar el sa primeasca, orice e mai valoros decat un graunte de porumb. Cand bolnavul va fi tamaduit, bucata de panura se ia si se spala cu apa trecuta peste sapte pietre.  Apoi se lasa sa se usuce si dupa ce a fost asorita sapte zile la rand i se tivesc marginile si poate fi folosita ca prosop, dar numai de catre cel caruia i-a fost data.

Perspective

Din perspectiva spiritului, trupurile noastre sunt case.
Din perspectiva sufletului, trupurile noastre sunt drumuri.
Din din perspectiva mintii, trupurile noastre sunt oameni.
Numai din pespectiva Creatorului, spiritul, sufletul, mintea si trupul sunt vazute ca un intreg.
Oare ai indrazneala sa te privesti prin ochii Creatorului si sa vezi minunatia care esti ?
Oare te poti cuprinde?
Eu voi intinde nevazutul dinaintea ta
Si-ti voi sopti :
Ia-ti sufletul si umbla!