Te-ai gândit vreodată că-ți voi cere bani?

Cred că era prin 2004-2005 când Facebook era pe la începutul lui, în România. Cum febra era să ai extrem de mulți prieteni, reușisem să adun puțin peste 2000 de prieteni. La vremea respectivă, algoritmul Facebook nu era pe atât de zgârcit cum este astăzi, iar o postare avea un procent extrem de mare de reach, adică era văzută de foarte mulți prieteni fără să fie îngrădită de Facebook în vreun fel.

Bun! Cum-necum, vorbesc cu Centrul sectorului 2 București care se ocupa de toate casele de copii de pe raza sa, și aranjez să aduc un transport cu jucării. Nici măcar nu era Crăciunul, nu știu ce naiba mă apucase. Și mă întreabă doamna de acolo: – Cam câte estimați să aduceți? Îi spun că după un calcul aproximativ, voi închiria un camion să le pot aduce.

Și mă apuc să le scriu celor 2000 de prieteni de pe Facebook despre acțiunea pe care am plănuit-o. Like-uri și îmbrățișări virtuale cum n-am văzut vreodată în viața mea. Și stabilesc o zi de întâlnire pe care o fac publică și îndemn oamenii să vină să doneze jucării sau cărți de copii care nu le mai sunt de folos.

Îmi amintesc limpede că era o zi însorită de Duminică. Mă gândeam că din 2000 de oameni, jumătate nu sunt din București, deci nu vor putea veni. Iar dintre 1000, 500 vor pleca la țară sau în vacanță. Rămâneau 500 din care mă puteam baza pe 250, pentru că jumătate din ei ar fi uitat sau s-ar fi aflat brusc într-o situație de urgență. Din 250, jumătate ar fi fost timizi, oricum ar fi rămas 125 oameni pe care mă puteam baza. După toate calculele mele. În Duminica însorită a venit o singură fată, iar asta pentru că era îndrăgostită de mine. Suerte! Iar de atunci am urât Facebook. Am avut contul închis pentru 2 ani, timp în care m-am uitat mai atent la oameni. :))

Acum, toată această paranteză este pentru că vreau să stau față în față cu viața și să văd dacă în mod ciclic s-a întâmplat ceva (un ciclu are circa 6-7 ani, deci iată un al 3-lea ciclu). Mobilul este cel de mai jos, partea de observare este cea îngroșată.

Foarte pe scurt, împreună cu profesorul de istorie al unui liceu din provincie am decis să strângem pe cont propriu niște donații din care să se cumpere mobilier, cu scopul de a dota sala ce găzduiește Cercul de Istorie al liceului. Întrucât lucrul cu autoritățile este greoi și ne dorim să trecem peste birocrație tocmai pentru a ajunge la copiii ăia cât mai devreme, iată-ne în calitate de casierie pentru fondul clasei. Pam-pam!

Prin urmare, astăzi fac apel către voi să îmi dați o mână de ajutor să putem strânge o parte din acești bani. În principiu, până acum s-au donat sume cuprinse între 50-100 lei, care puse laolaltă transformă lucruri. În cazul în care vă doriți să contribuiți la treaba asta mișto, vă rog să îmi scrieți pe adresa de e-mail casaevv@gmail.com pentru a vă putea da contul.

Mulțumesc foarte mult pentru implicare, abia aștept să povestim. 🙂

About George Grigorescu

Despre cum să nu fugim de întâlnirea cu Sufletul

Posted on March 24, 2022, in Social and tagged , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: