Drumul prin spiritualitate

Zilele astea am observat că se împlinesc 7 ani de când există acest blog, sau mai curat spus de când a început să existe. Ultima postare, în Octombrie anul trecut, avea să fie ca un spasm muribund într-un corp abandonat de viață.

Cu siguranță cei mai mulți dintre noi am evoluat în toți acești ani, ne-am transformat sau am abandonat cele ce le visam cu ani în urmă. Trend-urile s-au schimbat, spiritualitatea a fost înlocuită masiv de rețelele de socializare active contemporane, menite să satisfacă nevoile primare. Întreg avântul care pătrunsese România la începutul anilor 2000, astăzi este stins, precum un vulcan care a erupt odată demult, iar acum turiștii se urcă pe craterul său uscat să vadă de unde a pornit focul.

Etapa “maeștrilor” a fost și ea subminată încet de cultivatorii plantelor împotriva cancerului, apoi de către călătorii lui “namaste”, care astăzi este expresie cheie în a identifica un om-fraudă. Yoga se chinuie să își țină adepții, noua medicină germană este trand-ul actual care combate începuturile lui Jacques-Martel. Tot felul de healing-uri prin metode absurde de basm, cu aplicabilitate inspirată psihoterapie, de channeling-uri cu ființe extraterestre, regresii imaginative, pendularea între brățările magice ale dacilor, ideologia creștinismului la cote superficiale. Iată drumul spiritualității prin care toate cele de mai sus au un singur punct comun: nici o informație reală despre lumea în care trăim. Nici o explicație clară, lipsită de afiliere la tot soiul de parabole, nici o asumare din partea celor care sunt guru. Ei știu, dar nu îți pot spune, pentru că altfel ți-ar modifica destinul.

La o scurtă analiză a anilor trecuți, a reieșit destul de clar că lipsa actuală a spiritualității din viețile noastre alocă un podium inteligenței noastre din trecut, acel trecut când mulți dintre noi și-au pus pielea în băț în tot soiul de exerciții, tocmai pentru a verifica ce este real în spiritualitate și ce nu este. Ne minunăm cum am putut scrie, gândi, experimenta, risca și învăța și pe alții toate lucrurile astea pe care astăzi le ascundem în cercurile sociale în care ne petrecem timpul. Trăim vremuri în care argumentele nu mai au valoare, studiul și sacrificiul sunt jocuri de societate, așa cum erau cândva jocurile de Canastă sau Whist.

Societatea noastră de astăzi, privită de cei care au trăit o vârstă venerabilă, este un eșec absolut, fără nici un fel de împliniri sufletești. Oamenii sunt victimele marketing-ului care generează indirect două boli majore: stresul și deprimarea. Nu există țeluri, nu există explicații, nu există … viață. Digitalizarea a stârpit sentimentele. Totul este emoție astăzi. o emoție fără conștiință care se zbate între pereții lumii care ne ține captivi.

Am rămas cu amintirea potenței Luminii asupra Întunericului, ca o mantră care ne-a generat și insuflat credință acolo unde ea nu mai poate fi. Am încetat să fim activi. Iar prin pasivitatea noastră ne facem pasibili de o judecată proprie apăsătoare. Pandemia asta nu este despre viață sau moarte, este despre modificări.