Daily Archives: November 19, 2016
Aparatul de fotografiat
În general, mentalitatea interpreţilor de visuri este pusă la grea încercare când apar elemente de vis cu totul contemporane. Să visezi apariţii ale unor elemente comune tuturor erelor (cum ar fi o pisică, Soarele, marea, amurgul, etc.), este uşor de interpretat prin prisma onirologilor secolelor trecute, care, să recunoştem, erau mult mai integraţi şi apropiaţi de fenomenul VIS decât suntem noi astăzi.
O pondere grozav de mare în invalidarea unei trăiri onirice o au aparaturile zilelor noastre care denaturează visele, prin influenţă asupra mentalului şi a sufletului, prin artificii coagulate ale vieţii cotidiene (extrem de multe întâmplări înghesuite într-un segment de timp impropriu spațiului de încărcare a memoriei).
Revenim la întrebarea de început. Ce înseamnă când visezi că fotografiezi printr-un aparat foto, şi mai mult, când lumea capătă o altă înfăţişare dincolo de lentilele sale? De ce un aparat de fotografiat nu ar fi un element de vis, iar o pisică da?
Aparatul de fotografiat este legat de dezvoltarea cablurilor optice* (implicit a vederii). Când visezi că te uiţi prin lentilele unui aparat de fotografiat înseamnă că eşti pregătit să vezi o lume pe care nu ai putut-o vedea până în acel moment. Nu pentru că ea nu ar fi existat până atunci, ci pentru că tu ai fost orb la ea. Vindecarea orbirei spirituale se vindecă prin limpezirea conştiinţei, creştere vibrațională şi acces către un nou nivel spiritual.
Şi pentru că vorbim despre aparatul de fotografiat, în următorul articol vom vorbi despre anularea durerii de cap cu ajutorul unui aparat foto.
Să admirați porumbeii, sunt superbi Toamna!
*a se înțelege prin această expresie, conexiunile neuronice care stau în spatele dezvoltării oricărui sistem, implicit al celui optic