Secretele basmelor

Cele mai puternice basme ale românilor au fost scrise de doi dintre cei mai mari înţelepţi ai românilor: Ion Creangă şi Mihai Eminescu. Lor se alătură Constantin Stamati printr-o singură fabulă necunoscută astăzi cu totul.

Din cele mai importante

• Ion Creangă, Capra cu trei iezi şi Povestea lui Harap Alb
• Mihai Eminescu, Făt Frumos din lacrimă
• Constantin Stamati, Eroul Ciubăr Vodă

Ceea ce este interesant în aceste scrieri, este că ele sunt inspirate din cultura universală încifrată, scrisă în Europa. Adică societăți care ființau în culise.

Constantin Stamati foloseşte în fabula sa elementul mărului roşu din care îi este dat lui Făt Frumos să muşte de către o ţigancă (Costache Stamate era membru fondator al Academiei Române și căuta printre altele să priceapă modul prin care țiganii au influențat în negativ pe români). Aceeaşi întâmplare, însă, este folosită cam în aceeași perioadă (1821) de către fraţii Grimm, amestecând-o în povestea autentică a unei prinţese de origine germană alungată de mama sa (Maria Margaretha Catharina von Erthal), în povestea Albă ca zăpada şi cei şapte pitici.

Ion Creangă se loveşte tot de basmele culese de Fraţii Grimm. Povestea sa din basmul Capra cu trei iezi are o varianta germană Capra cu şapte iezi. Însă, dincolo de poveste, stă cântecul lui Creangă, cunoscut în româneşte astfel:

“Trei iezi cucuieţi/ Uşa mamei descuieţi!/ Că mama v-aduce vouă:/ Frunze-n buze,/ Lapte-n țâțe,/ Drob de sare/ În spinare,/ Mălăieş/ În călcăieș/ Smoc de flori/ Pe subsuori.”

Cântecul, luat în ras adesea în toate timpurile, ascunde o taină care se ridică deasupra tuturor lucrurilor: notele muzicale imită cântecul clopotelor de biserică ce se aude Duminica. Am auzit personal acest cântec ani la rând în casa bunicilor mei din Dobrogea, care aveau curtea gard în gard cu biserica. Aceasta este parola care deschidea cele șapte peceți.