Monthly Archives: November 2016
Scurtă recenzie asupra cărții ISTORIA VISULUI
Yannick Ripa este autoarea franceză a acestei cărţi. Este scrisă cu o oarecare rigiditate dincolo de lejeritatea pe care o arborează, iar acest lucru se poate vedea ușor și din interviurile de YouTube.
Yannick Ripa este istoric ( înainte de a fi profesor universitar) ceea ce poate susţine modul său de a scrie. Cartea, în cazul în care veţi avea curiozitatea să o citiţi, este scrisă folosind modul jurnalistic, adică fără păreri personale şi liniară cap-coadă. Această monotonie este cumva specifică anilor ’90, nu mai mult ea fiind publicată în 1988 şi tradusă în limba română în 1996.
Totuşi, are marele avantaj de a aduna în acelaşi loc, precum într-o arhivă, o serie de nume celebre sau mai puţin celebre din istoria Franţei, care s-au ocupat de teza visatului.
Cele trei mari părți pe care cartea le cuprinde sunt VISUL FALSIFICAT, VISĂTORUL ȘI GROAZA DE GOL și FAȚA ASCUNSĂ A VISULUI. Dacă prima parte este o paradă de succes a pionierilor studiului visatului precum și a cadrului istoric care a gâzduit de-a lungul vremii peripețiile posesorilor de vise (de la cleștele religiei, groaza de visat, înșelăciunile interpreților de vise, pudoarea de a povesti visul), ultimele părți apelează la calea filozofică în încercarea de a da o definiție cât mai exactă visului.
Recomandăm această publicaţie întocmai pentru foaierul larg al titlurilor şi autorilor pe care îi etalează şi din care cititorul poate pătrunde mai târziu, în lumea ştiinţifică sau de jurnal a oniricului.
Subiectul concursului Academiei de Științe morale din anul 1855 (Franța)
După atâta timp petrecut împreună, ne-am gândit că ne-ar prinde bine un examen, și nu unul oarecare. Pentru că nu, ne va pune în funcțiune toate simțurile rațiunii. Vă propunem să chibzuiți cu multă băgare de seamă, pentru că cele întrebări pe care le vom avea nu sunt simple discuții de blog, ci o sursă indiscutabil valoroasă.
Nu vă dați în lături de a posta în secțiunea comentarii răspunsurile și argumentările voastre. În finalul articolului, pentru a veni în ajutorul tuturor, vă încurajăm să votați răspunsul pe care îl considerați corect în poll-ul pe care îl vom face (TEORIA SUFLETULUI). Acest vot, majoritar (cel mai probabil), va aduce greutatea răspunsului și argumentațiilor din cadrul subiectelor.
Subiectul numărul 1
Care sunt facultățile sufletului care subzistă ori sunt suspendate sau considerabil modificate în timpul somnului?
Subiectul numărul 2
Care este diferența esențială dintre a visa și a gândi?
Vă invităm să votați chiar dacă nu doriți să comentați vreun subiect.
Teoria sufletului
Durerea de cap și aparatul foto imaginar
În general, durerile de cap apar ca o tensiune a muşchilor prezenţi în cutia craniană. În ultimul timp, s-au accentuat destul de mult durerile de cap provenite de la ochi. Fie că e vorba de unul sau de ambii ochi, se pare că acest simptom este provocat (dar mai ales intensificat) de radiaţiile emise de monitoare.
Tehnica veche de relaxare a ochilor, recomandată în special post citire, este să priveşti cât mai în depărtare apoi cât mai aproape, în afara camerei. Este, dacă doriţi, zoom in – zoom out la un aparat foto.
Tehnica nouă este să priviţi prin obiectivul unui aparat foto. Dar prin vizor. În cazul în care nu aveţi un astfel de aparat foto, puteţi imagina unul. De fapt, este mai important să imaginaţi privitul prin vizorul aparatului şi chiar al procesului de a capta o fotografie. Muşchiul de relaxează prin concentrare.
Succes!
Emoția folosită ca trigger
Aveam să citim câteva pasaje interesante zilele din urmă, care făceau referire la chakre. Alberto Villoldo Ph. D. autor, titlu de carte Şaman, vindecător, înţelept, ed. ForYou.
Ceea ce m-a bucurat a fost să încercăm una din metodele sale în ceea ce priveşte emoţia negativă. Pentru prima dată în studiile noastre, întâlnesc folosirea emoţiei prin conversie a energiei sale.
Transformarea ei în energie se produce la nivelul chakrelor 1 şi 2, respectiv chakra Rădăcină şi chakra Sacrală. Ele două, prin desăvârşire, au capacitatea de a transforma emoţia. La fel cum pisica transformă energia grea. Însă, acest proces se face inconştient de cele mai multe ori, pentru că chakrele merg pe pilot automat.
Manifestarea emoţiei în alte chakre
Frica este cel mai bun exemplu. Emoţia primară se manifestă în stomac şi are tendinţa de a se instala în chakra Plexului Solar. În timp, aceste emoţii neexprimate devin dăunătoare până în plan fizic, provocând ulcerul sau gastrita. Toţi bolnavii de ulcer sau gastrită sunt în principal oameni introverti.
Cel de-al doilea exemplu este dragostea. Dragostea este premergătoarea iubirii (de cele mai multe ori). Doar că iubirea este un sentiment, adică durabil şi constructiv, pe când dragostea este o emoţie care se manifestă trecător. După primul act sexual, iubirea rămâne, pe când dragostea se dizolvă până la noi date venite de la creier. Stocarea emoţiilor nemanifestate în chakra Inimii, produce în timp ruptura de suflet ( suferinţa din dragoste – emoţia nu are capacitatea de a fi conştientă, spre deosebire de sentiment), iar mai apoi bolile de inimă.
Cu alte cuvinte, benzina este în regulă doar în rezervor. În baia de ulei sau la ștergătoare nu prea dă bine.
Transformarea conştientă
- Primul pas în transformarea conştientă a emoţiei este … CONŞTIENTIZAREA. Adică, ne concentrăm pe locul unde simţim emoţia.
- Imaginăm emoţia că se strânge într-o bilă pe care o conducem în chakrele Rădăcină sau Sacrală (este vorba de fineţe, aici. Sacrală dă o energie superior calitativă. Rădăcina activează adrenalina şi iată energia corpului).
Aparatul de fotografiat
În general, mentalitatea interpreţilor de visuri este pusă la grea încercare când apar elemente de vis cu totul contemporane. Să visezi apariţii ale unor elemente comune tuturor erelor (cum ar fi o pisică, Soarele, marea, amurgul, etc.), este uşor de interpretat prin prisma onirologilor secolelor trecute, care, să recunoştem, erau mult mai integraţi şi apropiaţi de fenomenul VIS decât suntem noi astăzi.
O pondere grozav de mare în invalidarea unei trăiri onirice o au aparaturile zilelor noastre care denaturează visele, prin influenţă asupra mentalului şi a sufletului, prin artificii coagulate ale vieţii cotidiene (extrem de multe întâmplări înghesuite într-un segment de timp impropriu spațiului de încărcare a memoriei).
Revenim la întrebarea de început. Ce înseamnă când visezi că fotografiezi printr-un aparat foto, şi mai mult, când lumea capătă o altă înfăţişare dincolo de lentilele sale? De ce un aparat de fotografiat nu ar fi un element de vis, iar o pisică da?
Aparatul de fotografiat este legat de dezvoltarea cablurilor optice* (implicit a vederii). Când visezi că te uiţi prin lentilele unui aparat de fotografiat înseamnă că eşti pregătit să vezi o lume pe care nu ai putut-o vedea până în acel moment. Nu pentru că ea nu ar fi existat până atunci, ci pentru că tu ai fost orb la ea. Vindecarea orbirei spirituale se vindecă prin limpezirea conştiinţei, creştere vibrațională şi acces către un nou nivel spiritual.
Şi pentru că vorbim despre aparatul de fotografiat, în următorul articol vom vorbi despre anularea durerii de cap cu ajutorul unui aparat foto.
Să admirați porumbeii, sunt superbi Toamna!
*a se înțelege prin această expresie, conexiunile neuronice care stau în spatele dezvoltării oricărui sistem, implicit al celui optic
INRI
Pe multe sculpturi care înfăţişează crucificarea lui Iisus, apare plăcuța scrisă de Pilat cu abrevierea latină INRI. Este foarte interesant că apostolul Ioan spune că aceasta era scrisă în 3 limbi: latină, greacă şi ebraică.
Iată cum arată ele:
INRI latin: Iēsus Nazarēnus, Rēx Iūdaeōrum – traducere Iisus din Nazaret Regele Iudeilor
INBI grec: Iesous ho Nazoraios ho Basileus ton Ioudaion – traducere Iisus din Nazaret Regele Iudeilor
Pentru abrevirea în ebraică lăsăm loc liber momentan şi o să vedeţi de ce.
În primul rând, ea nu putea fi o abreviere după iniţialele latine. Pentru că logic, fiecare limba foloseşte abrevierea conform iniţialelor cuvintelor folosite în modul ei de înţelegere. Din câte reiese din textele biblice, singurul care a scris pe tăbliţa cu pricina a fost Pilat şi nimeni altcineva.
La picioarele lui Iisus se pare că preotul cel mare al evreilor îi cere lui Pilat să refacă scriere. Iată pasajul din Evanghelia lui Ioan:
“19. Pilat* a scris o însemnare pe care a pus-o deasupra crucii, și era scris: „Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor.”
*Mat. 27:37; Mar. 15:26; Luc. 23:38
20. Mulţi din iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate: era
scrisă în evreiește, latinește și grecește.
21. Preoţii cei mai de seamă ai iudeilor au zis lui Pilat: „Nu scrie: „Împăratul iudeilor”. Ci scrie că El a zis: „Eu sunt
Împăratul iudeilor.”
22. „Ce am scris, am scris”, a răspuns Pilat.”
Aici este prinsoarea. Ceea ce apare astăzi scris pe sculpturi nu sunt literele originale. Pentru că ele ar fi fost iniţialele următoarelor cuvinte (transpuse în litere latine după caracterele evreieşti): Yshu Hnotsri Wmlk Hyhudim, fonetic Yeshua Hanotsri Wemelek Hayehudim (traducerea lui Iisus Nazariteanul, Regele Iudeilor). Atât doar că YHWH reprezintă TETRAGRAMMATON, adică DUMNEZEU scris în ebraică.
Cred că acesta a fost cu adevărat momentul când evreii au ştiut că au dat greş cu G mare. Tot acest raţionament l-a făcut Henri Tisot, specialist în limba ebraică. (http://www.jesusmariasite.org/inri-the-true-meaning-in-hebrew/)
Acum, ştiu că cei mai mulţi sunt porniţi împotriva evreilor din cauza firii lor de a fi. Istoria i-a arătat cu degetul, şi nu mă refer aici la nazişti ci la toate perioadele de dinainte. Vă spun că greşeala nu este a evreului, în general, ci a omului care a ales să decadă.
Dacă veţi avea curiozitatea să citiţi Revoluţiunea lui Horia a lui Densuşianu, veţi întâlni schingiuiri pe lângă care crucificarea este o alegere mult mai bună. Se vorbeşte despre zdrobitul tuturor oaselor cu o roată de car care avea o lamă în partea de jos. Şi nu numai pentru Horia şi Cloşca, ci pentru o mulţime de iobagi participanţi la revoluţie. Unele trasuri pe roată erau cu lovitură de graţie la sfârșitul supliciului, altele fără. Unii erau jupuiţi de vii, altora li se tăiau membrele, alţi erau traşi în ţeapă. De unguri în principal, de ţigani ca şi călăi şi poate şi de către români rătăciţi pe acolo. De austrieci sau nemţi mai puţin. Iar asta în 1784, adică nu ne despart 2016 ani de aceste orori, ci doar 232 ani, circa 4-5 generaţii.
Iisus este mitul primordial al Mioriței. Acceptarea morții cu seninătatea Universului.
Alte semnificații ale abrevierii INRI
masonic: Igne Natura Renovatur Integra
iezuit: Iustum, Necar, Reges, Impios
Maria Magdalena
Ştiaţi că nu există nici o referire biblică la profesia Mariei Magdalena, mai ales ca fiind prostituată? Cunoscutul terapeut dr. Ovidiu Dragoș Argeșanu scrie in una din carțile sale că era de familie nobilă și că Iisus a cunoscut-o lucrănd mobilier pentru familia sa.
Ideea că Maria din Magdal era prostituată a fost introdus pe parcurs de către susținătorii bisericii, în comunicarea orală, pentru a limita rolul femeii în biserica. Maria Magdalena apare în Biblie ca fiind prima femeie vindecată de Iisus (a scos din ea şapte demoni) şi care l-a urmat cea dintâi. Astfel, devine primul apostol al lui Iisus sau apostolul apostolilor.
Papa Grigorie I cel Mare este cel care a preluat zvonurile de prostituţie şi le-a folosit în predicile sale, în secolul VI, iar în 1960 Biserica Catolică retrage oficial aceste zvonuri.
Vasile Lovinescu spune că termenul de prostituată a fost folosit intens în hermetism, cu sensul de Cea de la care toți Lumină, necondiţionat.
În limba ebraică, Magdal înseamnă Turn. Publicaţia prin care s-a lansat religia Martorilor lui Iehova se numeşte Turnul de veghe.
Secretele basmelor
Cele mai puternice basme ale românilor au fost scrise de doi dintre cei mai mari înţelepţi ai românilor: Ion Creangă şi Mihai Eminescu. Lor se alătură Constantin Stamati printr-o singură fabulă necunoscută astăzi cu totul.
Din cele mai importante
- Ion Creangă, Capra cu trei iezi şi Povestea lui Harap Alb
- Mihai Eminescu, Făt Frumos din lacrimă
- Constantin Stamati, Eroul Ciubăr Vodă
Ceea ce este interesant în aceste scrieri, este că ele sunt inspirate din cultura universală încifrată, scrisă în Europa. Adică societăți care ființau în culise.
Constantin Stamati foloseşte în fabula sa elementul mărului roşu din care îi este dat lui Făt Frumos să muşte de către o ţigancă (Costache Stamate era membru fondator al Academiei Române și căuta printre altele să priceapă modul prin care țiganii au influențat în negativ pe români). Aceeaşi întâmplare, însă, este folosită cam în aceeași perioadă (1821) de către fraţii Grimm, amestecând-o în povestea autentică a unei prinţese de origine germană alungată de mama sa (Maria Margaretha Catharina von Erthal), în povestea Albă ca zăpada şi cei şapte pitici.
Ion Creangă se loveşte tot de basmele culese de Fraţii Grimm. Povestea sa din basmul Capra cu trei iezi are o varianta germană Capra cu şapte iezi. Însă, dincolo de poveste, stă cântecul lui Creangă, cunoscut în româneşte astfel:
“Trei iezi cucuieţi/ Uşa mamei descuieţi!/ Că mama v-aduce vouă:/ Frunze-n buze,/ Lapte-n țâțe,/ Drob de sare/ În spinare,/ Mălăieş/ În călcăieș/ Smoc de flori/ Pe subsuori.”
Cântecul, luat în ras adesea în toate timpurile, ascunde o taină care se ridică deasupra tuturor lucrurilor: notele muzicale imită cântecul clopotelor de biserică ce se aude Duminica. Am auzit personal acest cântec ani la rând în casa bunicilor mei din Dobrogea, care aveau curtea gard în gard cu biserica. Aceasta este parola care deschidea cele șapte peceți.
Somnul și segmentele de recharge
Cândva prin anii ’90 reieşea dintr-un studiu întocmit de cercetători (care?), că există trei mari intervale critice într-o noapte, pe care în cazul în care le poţi depăşi, poţi rămâne treaz întreaga noapte.
Se spunea atunci că somnul vine în aceste intervale, cu precădere, mai puternic decât în oricare din celelalte ore nocturne.
Cele trei praguri sunt după cum urmează:
- 22:00 – 23:00
- 03:00 – 04:00
- 05:00 – 06:00
Aceste intervale pot fi probate de două categorii de oameni, îndeosebi. Prima, şi cea mai avizată, este cea a oamenilor care lucrează în ture de noapte: paznici, asistenţi medicali, casieri parcare aeroport, şi multe alte exemple. Cea de-a două categorie înglobează pe club-eri şi petrecăreţi în genere. Toţi aceşti oameni pot confirma aceste intervale.
Ce se întâmplă în aceste ore?
Ultimele două intervale mai sus amintite coincid cu câteva cicluri de formare/apariţie a visurilor nocturne (vezi Porţile visurilor).
Între aceste ore, corpul se loghează prin fire nevăzute la o sursă, poate chiar riscăm să spunem Sursa Universală de Energie, iar de aici se (re)încarcă.
Iarăși. este probat faptul că legile fizice produc o ruptură în momentul în care cineva ratează primele două sau chiar trei intervale de somn. Astfel, deşi aşteptările minţii sunt de o recuperare taciturnă ulterioară printr-un somn lung, corpul se trezeşte după doar câteva ore de somn (de obicei după 2-3 ore). Rezistă câteva ore treaz, timp în care îşi procură energie prin materie (saturarea senzaţiei de foame) şi iar purcede la somn gata încărcat. Abia acest al doilea somn este capabil să producă visuri.
Ratarea somnului după o noapte pierdută, duce adesea la slăbirea organismului, pentru că spiritul îşi procură energia din materia imediată. La trei zile neîntrerupte de nesomn poate apărea cu succes decesul corpului fizic.
Scufița Roșie – Mitul etern
“Era cumva o scorbură acoperită cu crengi, într-o pădure mare şi deasă. În scorbură erau cinci fetiţe îmbrăcate în cămăşi albe de noapte, largi. Două fete erau mai mari, iar trei mai micuţe. În timpul zilei venea la ele o măicuţă foarte blandă, îmbrăcată în straie de un verde cald, care le povestea despre lucrurile bune de pe lume şi le învăţa tot ce e bine. Iar noaptea le vizita un bărbat îmbrăcat tot în verde, dar închis, care pe chip avea o masca foarte mare în formă de cap de lup. Acesta le învăţa pe fete despre toate lucrurile rele şi urâte din lume. Le povestea partea urâtă a fiecărui lucru. Fetele erau uşor speriate, dar cumva nu le făcea rău. Venea doar şi le povestea. Ştiu că cele mari ajunseseră în punctul în care, după o vreme, trebuiau să aleagă de partea cui sunt.”
Vă invit la joc, domnilor și doamnelor! Unul din cele mai curate visuri cu chei perfect potențate.