Visul și Dumnezeu

În cazul în care n-aţi ştiut, visul a fost considerat până în Evul Mediu (în cercurile celor care au crezut în oniric) ca având o legătură strictă cu trecutul subiectului care visează.

După Evul Mediu și până la sfârşitul secolului XIX, visul a căpătat aura unor previziuni ce ţin de viitor. Desigur vorbim aici despre legimitatea interpretărilor sale.

Odată cu începutul secolului XX, s-a constatat că visul are de fapt de a face cu emoţiile nemanifestate, dar mai ales cu frustrările (vezi Freud).

Astăzi însă, putem spune că visul este cu mult mai complet decât în oricare perioadă pe care a străbătut-o, cu putinţă. El poate fi în acelaşi timp trecutul, prezentul, viitorul, probabilul. Importanța sa a fost atât de evidentă şi de vehementă, încât relatări despre vis apar chiar în cartea cărţilor. În Vechiul Testament nu mai puțin de patruzecisitrei de vise, iar în Noul Testament doar nouă vise (după Yannick Ripa). Aşadar, vechimea valorii visului este impresionantă în vechime și denaturată odată cu trecerea prin timp a omului.

Întrebarea de final rămâne fiecăruia dintre noi: de ce nimeni nu-l visează pe Dumnezeu?