În numele celulei

Formarea bolilor, în general, apare de la celule. Când celulele devin grele, şi veţi vedea pe parcurs ce vreau să spun prin asta, atunci se întâmplă acumulări reziduale nearse, ulterior apărând infecţia sângelui, în diferite părţi ale organismului.

Doctorii şi nutriţioniştii recomandă să bem apă, 2-3 litri pe zi, în speță pentru a spăla și hidrata organismul. Însă nimeni nu se întreabă de ce rata bolnavilor era mult scăzută în vremurile comunismului când nu exista toată această propagandă a băutului apei. Să fi fost de la mâncarea curată? Cu siguranță și de asta, dar atunci de ce se îmbolnăveau mortal și atunci oamenii?

Secretul este banal, dar extrem de dificil. Banal pentru că oricine poate citi o hartă, dificil pentru că nu toți putem ajunge în vârful muntelui cu harta-n mână. El se cheamă FERICIRE.

Să puteți înțelege cum se cuvine ideea de fericire, tehnic vorbind, luați în calcul cuvântul FEERIC. Feeric înseamnă când nu mai există memorie, iar aceasta este o sumă de alte intervenții reale sau artificiale. Oamenii nu pot stăpâni memoria. Un moment feeric este acela când ajungi într-o poiană de munte și un pârâu curge lin pe lângă tine lucind razele Soarelui în el, aerul este tare, păsările nu cântă, ci comunică duios.

Trebuie să recunosc că nu am văzut atâta lume fericită cât am văzut în comunism, în toţi aceşti ani de după revoluţia din ’89. Nu ştiu cum s-a întâmplat asta, însă cred că sistemul dând greş, făcea din oameni nişte inventatori ai fericirii. E mai mare chinul să nu ai căldură în casă, iarna, dar mai mare fericirea să îţi faci singur un reşou din cărămidă sau BCA cu liţă şi stecher. E mai mare chinul să nu ai lumină în casă după 20:00 seară, dar e mai mare bucuria să aprinzi lumânări prin casă, colorate. Apoi înveţi că poţi picură ceară pe pagini de oracole şi tot aşa. În modul acesta s-a născut fericirea în zilele acelea. După şcoală, copiii ştiau un singur lucru: afară şi joacă până la 22:00. Când stăteai până la 23:00 era o fantezie.

Prin comparaţie, astăzi oamenii sunt extrem de bucuroşi, însă nefericiţi. Am învățat prea bine, cu toţii, politica zâmbetului. Dar odată cu el am luat şi ipocrizia sau teama de a spune adevărul. Astăzi toată lumea zâmbeşte şi este negociatoare. Prin definiţie.

Am citit de curând că celulele nu se hidratează oricâtă apă ai bea. Pentru că ele nu se deschid pentru oricine, oricând. Ele au un substrat protector, cu un comportament de virgină sau de animal sălbatic. Oricât ai vrea să te apropii de el, cu atât fuge de tine. Trebuie să găseşti metoda prin care să îl îmblânzeşti. Adică, în termeni reali, să îl faci să aibă încredere în tine. Iar de asta s-a ocupat cu succes meditația.

Aşadar, dacă beţi 3 litri de apă pe zi nu veţi deveni mai sănătoşi. Este ca şi cu postul. Dacă ţii post fără să ştii de ce (sau pentru că e nu ştiu ce Sfânt), ghici ce?! Nimic. Organismul cere cât are nevoie, nu suntem mai inteligenți ca el.

Pe scurt, celula se comportă ca o micro fotografie a sufletului. Arde tare bine când este fericită. Altfel, pune capăt jocului şi o iei de la celălalt capăt: învățarea fericirii.

Aşadar, nu ne rămâne decât condamnarea la fericire, orice am trăi. Abia aici începe aventura nobiliară.