Daily Archives: September 20, 2016
Amuleta
Imperiul Roman a avut trei vrăjitoare faimoase, pe care le-am numi mai degrabă “otrăvitoare”, pentru că specialitatea lor de seama pentru care erau recunoscute era otrăvirea. Atât această preocupare cât şi alte farmece pe care le făceau, se pare că nu ofereau randamentele scontate de prima dată, de unde deducem că nu erau chiar atât de pricepute pe cât le-a mers vestea în imperiu, iar primitivismul pe care îl arată scrierile lui Horațiu denotă decadența și un marketing autohton. Faptul că numele lor au dispărut astăzi, dovedeşte acest lucru.
Vasile Alecsandri le spune adevăratul lor nume: Canidia, Veia şi Sagana şi ele chiar au vieţuit în vremea lui Horaţiu. Astăzi ele apar sub numele Canidia, Locusta și Martina.
Locul în care își desfășurau ritualurile este Mons Esquillinus al Romei, una din cele șapte coline pe care s-a întemeiat cetatea lui Romulus, chiar în vecinătatea statuiei Colossus a lui Nero și a lacului său artificial (de la care a preluat numele faimosul Colosseum de mai târziu). Într-unul din ritualuri, Canidia foloseşte o amuletă falus, care purta termenul general BULLA.
Cum înțelesul a fost la bază UMFLĂTURĂ sau ceva ERECT, acest termen a fost adoptat din teritoriile Daciei, de unde se tragea de altfel cea mai de temut vrăjitoare a lumii preistorice, Hecate, cea care a dat tainele sale Medeei, prințesa Colchilor. Canidia (Diana fusese unul din numele cu care Hecate fusese cunoscută iar Canidia poartă termnația DIA) solicită ierburi din Colchis pentru vrăjile ei, lucru care trimite lesne la proveniența termenului amuletei în formă de falus.
Termenul bulla nu a fost folosit doar pentru penis (pentru care astăzi avem termenul considerat vulgar pula) ci şi pentru orice alt lucru care ar fi putut deveni astăzi bula – nearticulat bulă (sau băşică).
Orașul Pula din Croația desemnează o fâșie de pământ ieșită în mare, adică o peninsulă.