Pe mine mie redă-mă!
Metrul este o unitate de măsură, dar nu numai pentru lungimi, ci şi pentru ritm.
Această îndeletnicire este de mult uitată pentru vremurile noastre, încă o metodă de vindecare apusă pentru neamul oamenilor.
Veţi crede că fiecare metru ca lungime este egal cu un alt metru, aşa cum credeţi că 1 kilogram de lână este egal cu 1 kilogram de fier. Pentru nevăzători, aşa și este. Toate culorile sunt doar nuanţe pale. Dar pentru cei care văd, ei bine, pentru ei lâna şi fierul ocupă spaţii diferite şi tocmai spaţiul le face diferite dintr-un singur unghi odată. Încercaţi să dormiţi pe un kilogram de fier. Încercaţi să amestecaţi un kilogram de lână într-o cană. Încercaţi să ardeţi un kilogram de lână şi unul de fier. Știinţa alchimiei, oameni buni.
Metru are aplicabilitate și în măsurarea lungimii. Un metru la şes este atât de diferit de un metru pe o stâncă. Altitudinea, efortul, timpul de parcurgere, toate acestea sunt încorporate în ceea ce repetă unii la nesfârşit: “Harta nu este teritoriul!”.
Acum, metrul ca unitate de măsură a versurilor, are capacitatea de a modela energia. Urcarea, coborârea, urcarea-coborâre sau coborârea-urcare, cădere sau urcare abruptă sau etapizată, toate aceste ritmuri s-au creat din cântec. La început a fost cântecul şi apoi poezia.
Folclorul românesc și cu siguranță și cel al altor limbi vechi a păstrat aceste ritmuri iar ele definesc şi astăzi cântecele între ele: ode, cântece de petrecere, de jale, bisericeşti, balade istorice, de înmormântare ș.a.m.d. Etnologia le cunoaşte cel mai bine. Compozitorii cunosc valoarea substantivului, a adjectivului, a verbului, iar aici vorbim despre o valoare numerică. Energia noastră este cifrică și dovada o face faptul că o putem măsura cifric cu un raportor și o ansă (vezi radiestezia). De-am şti să vorbim în versuri, poate că un simplu noapte bună ar duce la o vindecare completă. Cei care au văzut, au avut o datorie enormă asupra lumii. De-asta i-a și iubit lumea fără să înțeleagă de ce?!
“E uşor a scrie versuri când nimic nu ai a spune!”. Câte poezii ale lui v-au dus în depresie chiar dacă a fost categorisit de însuşi marele Haşdeu drept purtătorul literaturii pesimiste germane? Numai Slavici a văzut că Eminescu era universal și nu național, adică atoatecuprinzător.
Poesia este cel mai fin limbaj al sufletului. Dar îngrijiţi-vă de interlocutorii voștri! Să nu vă piară!
“Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne’ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re’nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!”
Posted on August 23, 2016, in Poesia, Uncategorized. Bookmark the permalink. 9 Comments.
Excelent G ! Și dacă tot veni vorba de ritm ,avem Silabele .. Sibila Eritreea este una dintre vestalele ,atenție ,Prezicătoare ,ciudat cuvânt și nu clarvăzătoare cum se utilizează astăzi ,fiindcă nu era obligatoriu ca ele să vadă ,ele Ascultau ,Auz-ul fiind punctul forte ,sau cel puțin așa ni se indică ,iar Leonardo da Vinci ,în picturile sale tot astfel dă de înțeles,din limbajul picturilor sale etrem de detaliat și anume ,direcția în care privește…Și ca să nu uit ,Miorița are ceva extrem de mult ,după mine nu trebuie analizată ,nici măcar înțeleasă,dar în starea actuală pare a fi un soi de Panaceu universal,fiind suficientă citirea ei cu voce tare și mă gândeam zilele trecute ,cum pot fi subiect de bacalaureat ,pentru copii de fragedă vârstă ,asemenea opere inițiatice ?
LikeLiked by 1 person
Masura metrului e durata timpul. Ritmul e diviziunea timpului.
Si Mihai Eminescu e un chip cioplit care distruge din copilarie splina or Sistemul Imunitar.
LikeLiked by 1 person
Masura e data de numarul silabelor. Ritmul la fel. Nu?
LikeLiked by 1 person
Măsura reprezintă gruparea de timpi accentuați și neaccentuați ce se succed periodic. Felul măsurii se redă printr-o relație cifrică în care numărătorul indică numărul timpilor ce conține măsura respectivă, iar numitorul valoarea ritmică ce se execută la un timp.
LikeLiked by 1 person
Olguța ,dar oare ce-i muza ?
LikeLike
In zilele noastre muza e o entitate în care omul își pune nădejdea sau contează pe . Din greacă veche semnifică muzică, cântec. Mai are si rădăcină PIE semnificând “a cugeta, a memora”. Curios fapt e ca în vechea engleză muzica e “Dream”.😊
LikeLiked by 1 person
Exact, da ! Pie ,care vine și de la Pieta,un soi de schimb ,Sărut mâna Olguța !
LikeLike
Limba noastră,de Alexei Mateevici
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le ‘nşirate, –
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
E ?
LikeLiked by 1 person
Zic sie eu: Muza este in legatura cu Focul…si e ruda buna cu Entuziasmul.
Adagiul hermetic: “Focul tau este pe masura Vasului tau.”
LikeLike