Pe mine mie redă-mă!

Metrul este o unitate de măsură, dar nu numai pentru lungimi, ci şi pentru ritm.

Această îndeletnicire este de mult uitată pentru vremurile noastre, încă o metodă de vindecare apusă pentru neamul oamenilor.

Veţi crede că fiecare metru ca lungime este egal cu un alt metru, aşa cum credeţi că 1 kilogram de lână este egal cu 1 kilogram de fier. Pentru nevăzători, aşa și este. Toate culorile sunt doar nuanţe pale. Dar pentru cei care văd, ei bine, pentru ei lâna şi fierul ocupă spaţii diferite şi tocmai spaţiul le face diferite dintr-un singur unghi odată. Încercaţi să dormiţi pe un kilogram de fier. Încercaţi să amestecaţi un kilogram de lână într-o cană. Încercaţi să ardeţi un kilogram de lână şi unul de fier. Știinţa alchimiei, oameni buni.

Metru are aplicabilitate și în măsurarea lungimii. Un metru la şes este atât de diferit de un metru pe o stâncă. Altitudinea, efortul, timpul de parcurgere, toate acestea sunt încorporate în ceea ce repetă unii la nesfârşit: “Harta nu este teritoriul!”.

Acum, metrul ca unitate de măsură a versurilor, are capacitatea de a modela energia. Urcarea, coborârea, urcarea-coborâre sau coborârea-urcare, cădere sau urcare abruptă sau etapizată, toate aceste ritmuri s-au creat din cântec. La început a fost cântecul şi apoi poezia.

Folclorul românesc și cu siguranță și cel al altor limbi vechi a păstrat aceste ritmuri iar ele definesc şi astăzi cântecele între ele: ode, cântece de petrecere, de jale, bisericeşti, balade istorice, de înmormântare ș.a.m.d. Etnologia le cunoaşte cel mai bine. Compozitorii cunosc valoarea substantivului, a adjectivului, a verbului, iar aici vorbim despre o valoare numerică. Energia noastră este cifrică și dovada o face faptul că o putem măsura cifric cu un raportor și o ansă (vezi radiestezia). De-am şti să vorbim în versuri, poate că un simplu noapte bună ar duce la o vindecare completă. Cei care au văzut, au avut o datorie enormă asupra lumii. De-asta i-a și iubit lumea fără să înțeleagă de ce?!

“E uşor a scrie versuri când nimic nu ai a spune!”. Câte poezii ale lui v-au dus în depresie chiar dacă a fost categorisit de însuşi marele Haşdeu drept purtătorul literaturii pesimiste germane? Numai Slavici a văzut că Eminescu era universal și nu național, adică atoatecuprinzător.

Poesia este cel mai fin limbaj al sufletului. Dar îngrijiţi-vă de interlocutorii voștri! Să nu vă piară!

“Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne’ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re’nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!”