Monthly Archives: August 2016
Pe mine mie redă-mă!
Metrul este o unitate de măsură, dar nu numai pentru lungimi, ci şi pentru ritm.
Această îndeletnicire este de mult uitată pentru vremurile noastre, încă o metodă de vindecare apusă pentru neamul oamenilor.
Veţi crede că fiecare metru ca lungime este egal cu un alt metru, aşa cum credeţi că 1 kilogram de lână este egal cu 1 kilogram de fier. Pentru nevăzători, aşa și este. Toate culorile sunt doar nuanţe pale. Dar pentru cei care văd, ei bine, pentru ei lâna şi fierul ocupă spaţii diferite şi tocmai spaţiul le face diferite dintr-un singur unghi odată. Încercaţi să dormiţi pe un kilogram de fier. Încercaţi să amestecaţi un kilogram de lână într-o cană. Încercaţi să ardeţi un kilogram de lână şi unul de fier. Știinţa alchimiei, oameni buni.
Metru are aplicabilitate și în măsurarea lungimii. Un metru la şes este atât de diferit de un metru pe o stâncă. Altitudinea, efortul, timpul de parcurgere, toate acestea sunt încorporate în ceea ce repetă unii la nesfârşit: “Harta nu este teritoriul!”.
Acum, metrul ca unitate de măsură a versurilor, are capacitatea de a modela energia. Urcarea, coborârea, urcarea-coborâre sau coborârea-urcare, cădere sau urcare abruptă sau etapizată, toate aceste ritmuri s-au creat din cântec. La început a fost cântecul şi apoi poezia.
Folclorul românesc și cu siguranță și cel al altor limbi vechi a păstrat aceste ritmuri iar ele definesc şi astăzi cântecele între ele: ode, cântece de petrecere, de jale, bisericeşti, balade istorice, de înmormântare ș.a.m.d. Etnologia le cunoaşte cel mai bine. Compozitorii cunosc valoarea substantivului, a adjectivului, a verbului, iar aici vorbim despre o valoare numerică. Energia noastră este cifrică și dovada o face faptul că o putem măsura cifric cu un raportor și o ansă (vezi radiestezia). De-am şti să vorbim în versuri, poate că un simplu noapte bună ar duce la o vindecare completă. Cei care au văzut, au avut o datorie enormă asupra lumii. De-asta i-a și iubit lumea fără să înțeleagă de ce?!
“E uşor a scrie versuri când nimic nu ai a spune!”. Câte poezii ale lui v-au dus în depresie chiar dacă a fost categorisit de însuşi marele Haşdeu drept purtătorul literaturii pesimiste germane? Numai Slavici a văzut că Eminescu era universal și nu național, adică atoatecuprinzător.
Poesia este cel mai fin limbaj al sufletului. Dar îngrijiţi-vă de interlocutorii voștri! Să nu vă piară!
“Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne’ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re’nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!”
Homeopat
Homeopatia este modul neconvenţional al medicinei de a trata bolile, adoptând filozofia “cui pe cui se scoate”. Cel mai pe scurt, conceptul vaccinului. Injectezi microbi pentru a se lupta cu microbii. Ştiinţific vorbind, se aplică metoda prin care un medicament poate provoaca aceleaşi simptome unui om sănătos cu cele existente ale unui om bolnav.
Această regulă pare a fi inspirată din ideea Providenţei de a regla lucrurile, cunoscută nouă din Orient sub numele de Karma, care înseamnă printre altele şi EFECT. Karma, te duce întotdeauna în acelaşi punct pe care nu ai reuşit să-l depăşeşti pentru a te confrunta cu problema. Idem homeopatia.
Taina salivei de dragon
Pentru cei interesaţi de alchimie şi vindecări. În general, să te înţelegi cu un dragon (vorbim de planul astral) poate fi neconvenţional cu totul. De altfel, istoria deosebeşte oamenii de dragoni atât de bine. Prea puţine şi necunoscute variante ale unei amiciţii între aceste două seminţii au fost vreodată văzute.
Totuşi, dacă reuşiţi să obţineţi salivă de dragon, vă va prinde foarte bine. Saliva aceasta face o crustă în care se formează o vindecare pentru cele neînţelese de om. O singură zi să păstraţi saliva pe voi, după acest răgaz ea face rău omului.
Procedeul n-ar trebui să mire. Știm bine că saliva animalelor este antiseptică. Despre dragoni, mai sunt încă pe la noi prin țară, cel puțin poveștile sunt pline de ei.
La un etaj superior al memoriei
Este foarte interesant că memoria este strâns legată de rezonanţă. Dacă, însă, aceste graniţe sunt încălcate, memoria devine selectivă.
Se vehiculează că singurele emoţii adevărate sunt frica şi iubirea, ele singure dau energia de a merge mai departe. Cumva, nu se înţelege că frica scoate şi ea, într-adevăr, din tipare şi relevă lumea în afara legilor sociale, însă acest gen de energie devine distructivă dacă este accesată în mod constant, repetitiv.
Rezonanţa memoriei se referă îndeosebi la o relaţie monotonă şi liniară după care se desfăşoară cursul vieţii. Un simplu ton acut sau jos, fie că vorbim despre voce, fie că vorbim despre evenimente ale vieţii, face ca memoria să le selecteze diferit, să le facă accesibile mult mai acurat şi rapid.
Aceasta este tehnica pe care o folosesc marile religii ale lumii. Cântarea rugăciunilor nu este o întâmplare sau un caraghioslâc (vorba turcului), ci un lucru foarte bine gândit. De aceea, cei care compun muzică religioasă cunosc anumite legi ale Memoriei Universale aka Matricea Vieţii.
Nu mai departe celebrul Gurdjief cunoscuse călugări care foloseau cântece în auzul cărora creşteau plantele văzând cu ochii.
Aşadar, dacă vreţi să ţineţi minte ora unui meeting important, cântaţi datele pe înalte! Zâmbesc.
Despre rudele Umbrei
Ca să poţi intra în contact cu Umbra ta, este necesar să fii pregătit din toate punctele de vedere. În general, Umbra cunoaşte toate aptitudinile tale, în special pe cele de care te foloseşti să ai câştig de cauză.
Dacă îţi doreşti să fii inovator într-o meditaţie, iarăşi trebuie să fii pregătit să-ţi asumi lucruri. Pentru că atunci când compui din paragrafe un text, atragi riscuri şi beneficii din toate scrierile din care ai preluat.
Pe scurt, Umbra trebuie chestionată numai în Lumină:
De ce îţi este frică?
De ce urăşti?
Ce câştig ai dacă?
Ce pierderi ai dacă?
Care sunt regretele?
Care este dorinţa ta?
Care este scenariul perfect pentru tine?
Vrei să mă distrugi?
Vrei să mă foloseşti pentru scopurile tale?
Tu şi eu compunem acelaşi EU?
Eşti orgolios?
Eşti leneş?
Vrei să înşeli?
Vrei părţile uşoare fără să suferi sau să tragi?
s.a.m.d.
Practic, întrebările acestea sunt menite să descarce orice urmă de neadevăr din tine. După metoda lui Gurdjief (sper că nu greșesc) pe care Il Separatio o recomandă, personal eu nu am putut să o duc până la capăt. Ceva din mine nu s-a putut transforma în hrana Umbrei prin care ea se dizolvă. Chiar şi la nivel ipotetic sau de risc, am simțit că nu. Un singur atu rămâne în fața urmaşilor lui Shelob: vor avea întotdeauna punctul slab al curiozității.
Dacă veţi fi suficient de dibaci cât să construiţi o alianţă, atunci veţi putea rămâne în suspensie. Atâta vreme cât nu faceţi nici o alegere, păstraţi în voi posibilitatea de a alege care vă oferă timp. Asumările evitate, ca și alegerile evitate, construiesc un recul de energie care când lovește crează forme diforme și mutilante în fața normalului.
Ce să spun, vine o vreme când fiecare răspunde la stimuli, fie că vrea, fie că nu!