Pacea
Începutul a fost visul când șerpi veneau spre călugăr și îi lua cu mâna aruncându-i care pe unde apuca. Unul singur se ambiționa să vină. Iar și iar. Iar călugărul îl arunca. Apoi se întoarse zâmbind și spuse: “M-a mușcat de aici!”. Și arătă spre partea dreaptă a gâtului.
Sfârșitul a fost prin meditație. A mers înapoi în suflet și a găsit o noapte pe care nu o văzuse până atunci. Animale ca de aur străluceau în întuneric, curioase, privind ochii liniștiți ai bătrânului. Apoi Steaua care s-a ridicat deasupra pădurii, luminând puternic. Era Șarpele Alb. A făcut lumină și a coborât la vorbă sau la ascultare. Bătrânul și Șarpele Alb s-au privit îndelung încercând să găsească ceva. Fisuri? Înțelepciuni? Temeri? Apoi bătrânul a grăit: “Să mă ierți! Nu am vrut să te chinui!” Dar șarpele tăcea și nici cea mai mică grimasă nu se observa pe chipul lui umanizat. “Dar îmi amintesc! Solzii să îți cadă, penele să-ți crească! Împărat te faci. Recunoaște-mă!” Se mări statura sa până când șarpele deveni o mică șopârlă în palma alburie. Apoi se transformă în pasăre și se puse pe mâna lui. Și iar șarpe încolăcindu-se pe brațul drept. Și atunci, pentru prima oară, Șarpele Alb șopti: “Ofrandăăă. Oglindă să mă văd, mătase să-mi croiesc pelerină, carte să-nțeleg, lumânare să-mi fie lumină în lumile fără Sori. Și farfuria să le țină.”
Posted on July 14, 2016, in Laboratorul, Prispa and tagged ofranda, Pingala, Sarpele Alb. Bookmark the permalink. 13 Comments.
George…nu te juca ! Ce si cum se face cu Galium ? Restul e poveste.Pacea nu e de la noi. Ofranda ?Farfurie ? Crezi ca poti sa spui o poveste in vant,ca sa fie pe undeva…poti,sigur poti,toti putem,te pricepi bine sa le spui,totusi…catre ce mergem ?! Mergem sa ne fie leac.Cand nu ne e leac e de plata .Multumesc !
LikeLike
Te salut, Mesager! A trecut ceva vreme. 🙂
LikeLike
Salutare ! A trecut,au trecut multe .Doamne ajuta !
Ce facem cu Galium ? Cat face Galium in Limfatic ? Face cat ofranda in iertare ?
LikeLike
Cred ca ofranda merge catre secundar. Principalul nu are nevoie de ofranda. Totusi, permite partilor secundare sa acumuleze cunoastere prin multe artificii. Chiar intre ele. Am dat cautare la Galium pe net si mi-a aparut inainte de toate Dragaica, Ielele etc. Principii ale cui? (Civilizat numindu-le)
LikeLike
Ne intrebam daca in textul de mai sus n-ar fi mai lamuritor, ca in loc de “farfurie” sa spunem “tipsie”!
LikeLiked by 1 person
Cred ca ar fi fost simpatica o conferinta Skype pe tema asta 🙂
LikeLike
Sigur,poate fi lamuritor al naibi – tipsie e tava nu e farfurie,nu e para,e ceva-cumva acolo ca sa fie pentru ce e cand o fi- na,daca e ,Doamne fereste, dar,totusi,cand te pica ,gata,gata,cu tipsia si cu farfuria …gata…e pe bune…ce faci domnule,iti mai arde de gluma ? Te bucuri ? Poti sa te bucuri ? Poti sa glumesti ,poti sa zambesti cu hamurile pe tine ?Cam asa se pune problema,domnule ,cu Limfaticul-sa-si regaseasca fiecare bucuria vietii – da….in schimb ii vezi cum se/sting….pierduti,rataciti ,stersi ca si can d nu ar fi existat niciodata. Ce faci ? Ce faci cu ei ,ce faci cu tine ?
LikeLike
George G.,tu auzi ce spun eu ? Ce faci, nu ce spui ?
Deci…Skype,sa devenim simptici ,ne mai vedem,mai tragem de ele, fumam Galium la tava si la tipsie
LikeLike
Pai, Ielele sunt cele 3 gune in echilibru dinamic, si e doar un Principiu.
Tipsia este de Aur si de fapt, o sectiune intr-o sfera.
Multumim lui “mesager” ca a solicitat textul postarii, poetic de altfel.
LikeLike
Sa inteleg ca numele tau de botez este “mesager”.
Reusesti sa creezi tulburente, esti agresiv, total incoerent. Te inteleg, e plina lumea. Si, in general, nu sunt interesat sa schimb “energii” cu cei care vorbesc cu “naibi”. Asta in general.
Pentru semeni:
– ca sa obtii ceva lamuritor, un dar, o binecuvantare, un “upgrade”… este trebuitor sa te pozitionezi corect fata de sursa emitenta, altfel risti sa nu primesti nimic sau chiar sa te accidentezi.
“‘cui ce-i pasa ca-mi esti draga?”‘
LikeLike
Te rog sa ma scuzi !Multumesc.
LikeLike
George ți-ai luat pitbull ? că văd că i se ridică părul pe ceafă mai mereu ,zâmbesc ! Am mai citit pe-aci articole de la voi și pe cel cu Fântâna ,frumos ,da io mă gândeam la Fântână ,ca la Fonetică și culmea e că filmul nu face deloc referire la asta ,ori nu m-am prins eu ? Și interesant că pasiune,patimi ,pășune,a hrăni, peste tot ,paște ,au aceeași rădăcină ,pas
…pasco, -ere, pavi, postum vb. a duce la pascut; a paste; a hrani; a intretine
pascuum, -i s.n. pasune
passer, -eris s.f. vrabie, pasarica
passim adv. peste tot, pretutindeni; laolalta
passio, -onis s.f. 1. suferire, patimire: ~poenarum APUL. suferirea pedepselor; (rel.) passio Christi VULG. po¬vestirea patimilor lui Cristos; 2. suferinta, boala: corporum passiones ARN. bolile trupului; 3. suferinta sufleteasca, patima AUG.; 4. perturbare (in natura) APUL.
passionalis, -e adj. susceptibil de suferinta, supus du¬rerii TERT.
passus, -us s.m. pas; mers; urma
pastio, -onis s.f. pasune; cresterea animalelor
pastor, -oris s.m. pastor, cioban; pazitor (de gaini, gaste etc.)
pastus, -us s.m. hrana, pasune
Suntem ciudat de veșnic călători sub cer ,cu potențial de a încăleca șaua adevărului ,vorba basmelor românești Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa …iară Calul ,ori călușerii noștri ,cu simbolul solar atunci, capătă o și mai mare semnificație și ne apropie fără să vrem de șaua nevăută :))
LikeLike
George,poti considera ca am postat ca anonim,nu am adrrsa de e. Te rog !G.G.nu m-a deranjat,mi-a facut un serviciu ,nu am ce sa-i iert,ii cer iertare.Multumesc ! Multumesc si pentru raspunsul tau la intrebarea despre Galium.
Zi buna !
LikeLike