Despre oameni și Zei

Formarea numelui Gheorghe este proaspătă. Greaca veche îl traduce ca însemnând “țăran, lucrător al pământului”. Dar cât de veche să fie greaca veche? Căci dicționarele sunt o cale mai lesne de adoptat uneori decât simțul rațiunii.

Numele GEORGE se cunoaște că s-a format din GHEORGHE. De fapt, nu există o derivare atare ci doar felul de pronunție. GE s-a pronunțat cândva GHE. Disputarea lui încă mai avea loc pe la anii 1880.

Cursul prin care Gheorghe a apărut ca nume, are rădăcini în schimbarea limbii. În general, migrarea popoarelor a dus și la adoptarea de pronunții secundare. Așadar, să nu mire pe cititor că poporul spaniol pronunță astă zi numele George prin Horhe și îl scrie cu J. Mai mult, deși nu l-a integrat întreg după fonetica si gramatică, l-a plasat într-o confuzie păstrând fizicul ca atare doar pe jumătate (și aceea cea din urmă), Jorge. J înainte de o vocală moale rămâne J, dar precedând o vocală tare păstrează forma originală G. Aceeași mâncare pentru PORCE (pronunție porș), unde C devine Ș.

Însă, cumva ciudat în contextul lingvistic, francezii au adoptat numele GEORGES cu aceeași pronunție, JORJ. Apoi, numele Don Quijote adaptare după Don Quixote al lui Cervantes. Și nu mică a fost uimirea să observăm că, aceiași spanioli care pronunță Horhe pe Jorge, pronunță KiHot pe QuiXote.

Rezultanta devine simplă: G, H, J și X au aceeași valoare fonetică. Toate ramificațiile de astăzi din limbi sunt (h)ibride.

Iată, prin urmare, un calcul minimal lingvistic: XERXES = HERHE = JORGE = GEORGE = GHEORGHE. Acel rege care a atacat grecii cu o armată imensă ar fi putut purta numele lucrător al pământului? Ne îndoim.

În final, vă puteți verifica cu Hermes devenit Ghermez.

La mulți ani purtătorilor de biruință!