Identitati sterse

Am avut intotdeauna cateva ipoteze proprii pe care ne-am bazat logica in ceea ce priveste redescoperirea vechii istorii. Grecia este cea care a fost sortita sa insuseasca faptele adevarate ale Getiei. GETIA vs G(r)ECIA. Ne prindem, da? Copie.

Apoi, Roma a ajuns in Grecia si puterea a fost transferata, astfel ca si virusul s-a instalat in noul culcus. Totusi, intotdeauna a fost un diamant ascuns care a facut ca stralucirea istoriei celor ce-au trait pamanturile României de astazi, sa nu paleasca de tot, ci sa astepte clipa cand va renaste nepatata si va vindeca tot.

Basilica San Giovanni in Laterano din Roma, este considerata de catre catolici a fi cea mai sfântă catedrala catolica de peste tot. Aici se afla un tron papal care a fost transferat cu timpul la Vatican. Culoarul central este flancat de cei doisprezece apostoli iar fiecaruia din ei se afla o metopa reprezentand o secventa din viata lor in ceea ce priveste experienta alaturi de Iisus.

DSC_4044

Detalii:

  1. Icoana lui Filip este identica cu cea a lui Hermes Trismegistus care apare intr-o scriere veche, la fel, calcand capul unei reptile (atentie, nu sarpe!)
  2. A se verifica vechiul calendar românesc in care moșii nostri pastreaza Filipii
  3. In metopa de deasupra apostolului, apare in prin plan un soldat get care tine o faclie si  o sulita. In plan secund apare un soldat roman, insa dupa comportament, este un soi de observator si nu este direct implicat. Cel lovit de sabie este dezbracat de la brâu in sus, asemeni getului, insa nu are barba.
  4. Basilica Sant Apollinare Nuovo din Ravena cu cei trei magi

Succes!

 

 

About George Grigorescu

Despre cum să nu fugim de întâlnirea cu Sufletul

Posted on March 19, 2016, in Kuvinte den vatrani, Uncategorized. Bookmark the permalink. 2 Comments.

  1. Pentru fresca din Ravena cu cei trei magi recomadam sa cautati o fotografie in care sa se vada intreaga reprezentare.

    Sunt bucuros ca ai prezentat fotografia, ca “ardeam” de curiozitate, si nu stiu daca o puteam gasi.

    Reprezenarea Crucii cu 8 brate, octogonul din dreapata statuii e in sensul la ce ziceam in celalat “comentariu”.

    Like

    • De observat un alt element: pe partea decorativa a micii cupole de deasupra lui Filip, apar cele trei simboluri prezente si la Adamclisi: rombul, cercul, steaua in opt raze. In aceeasi ordine, daca nu gresesc.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: